19 Plăcută ca o căprioară, Ca o cerboaică-n primăvară. Iubește-o dară, necurmat. Tot timpul, să fii îmbătat De ale ei drăgălășii. Îndrăgostit, doresc să fii, De-a ei iubire, ne-ncetat!
Un călător – din drum venit – La cel bogat, a poposit Să se-odihnească, însă el Nu s-a-ndurat, în nici un fel, Să se atingă de-ai săi boi Și nici de turmele de oi Ca, omului, să-i pregătească, Un prânz, la care să-l poftească, Ci el, în grabă, a plecat, La cel sărac și a luat Oița de la casa lui, Și-a dat-o călătorului.”
Până când se mai răcorește, Până când umbra se lungește, Întoarce-te! Aici sunt eu Și te aștept, iubitul meu. Sari peste câmpuri, bunăoară, La fel ca și o căprioară. Ca și un pui de cerb apoi, Saltă și vino înapoi. Treci peste munții care cresc În zare și ne despărțesc.”
Iubitul meu e, bunăoară, La fel ca și o căprioară, Ca și un pui de cerb. În zare, Crește din ce în ce mai mare. Iată-l! Se-apropie pe drum! E lângă zidul nostru-acum. E la fereastră și pândește; Printre zăbrele mă privește
Privesc la sânii tăi și-mi par Doi pui de cerb. Când mă uit iar, Îmi par doi gemeni, bunăoară, Precum doi pui de căprioară Cari, între crini, au apărut, Ieșiți în voie, la păscut.
„Hai, vino repede, căci eu Te-aștept aici, iubitul meu! Aleargă iute, bunăoară, La fel ca și o căprioară. Ca și un pui de cerb apoi, Saltă și vino înapoi. Treci peste munți ce răspândesc Miresme, și ne despărțesc!”