Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Proverbe 29:25 - Biblia în versuri 2014

25 Frica de om s-a arătat Cursă, celui ce s-a speriat; Dar cel ce crede-n Dumnezeu, Neînfricat va fi, mereu.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

25 Frica de oameni este o capcană, dar cel ce se încrede în Domnul va fi protejat la înălțime.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

25 Frica de oameni este o capcană; dar oricine se încrede în Iahve, este protejat (de pericole).

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

25 Frica de oameni aduce capcană, dar încrederea în Domnul protejează.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

25 Frica de oameni este o cursă, dar cel ce se încrede în Domnul n-are de ce să se teamă.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

25 Frica de oameni întinde cursă, dar cel ce se încrede în Domnul va fi pus la adăpost.

Onani mutuwo Koperani




Proverbe 29:25
38 Mawu Ofanana  

Avram răspunse hotărât: „Credeam că fi-voi omorât, Din pricina nevestei, eu, Căci nu-i teamă de Dumnezeu, La oamenii din țara asta.


De oameni, teamă a avut Și iarăș’ n-a recunoscut Că Sara-i e nevastă. „Ea” – Spunea mereu – „e sora mea.” Peste Gherar, ca împărat, Abimelec era aflat. Sara-i plăcu și-atuncea, el Ceru să-i fie, la castel, Adusă. Ceea ce-a făcut,


De câte ori era-ntrebat, De cei din partea locului, Ceva, despre nevasta lui, El, totdeauna, răspundea: „Rebeca este sora mea!” Spunea așa, fiindu-i teamă, Căci se gândea: „De bună seamă, Frumoasă e soția mea – Mă vor ucide, pentru ea, Când vor afla că-mi e nevastă.” Mințea, să scape de năpastă.


Ilie-ndată a plecat, Să-și scape viața. S-a-ndreptat Către Beer-Șeba, căci voia, Pe slujitorul ce-l avea, Să-l lase într-un loc ferit, Pentru a fi adăpostit, Căci în Beer-Șeba nu putea Să-l prindă-Ahab, fiindcă ea Se află-n țara cea pe care Iuda în stăpânire-o are.


Primit-au ajutor din jur, Bătându-i pe Hagareniți Și pe cei care însoțiți Erau cu ei. Au câștigat, Doar pentru că ei au strigat La Dumnezeu, în plin război, Iar El i-a ajutat apoi. I-a sprijinit, căci a văzut Precum că-n El s-au încrezut.


Mai bine cauți, tot mereu, Un adăpost la Dumnezeu, Decât să fii încrezător În om și-n al său ajutor.


Doamne fii sprijin pentru mine, Ca astfel eu să fiu scăpat Și să mă bucur, ne-ncetat, De tot ce ai orânduit!


Cei ce se-ncred în Dumnezeu N-au să se clatine. Mereu, Ei sunt asemeni muntelui Cel mare al Sionului Și întăriți ei au să fie, De către Domnul, pe vecie.


Doamne, eu sunt nenorocit: De suferință sunt lovit. Dă-mi ajutorul Tău, cu care Să mă ridic iar, în picioare!


Cel care este ocrotit De Cel Prea-Nalt și-Atotputernic, Cel ce odihnă a găsit La umbra Celui cari e veșnic,


Așa vorbește Dumnezeu: „Îl izbăvesc, căci Mă iubește. A cunoscut Numele Meu, De-aceea ocrotit, el este.


Să cugeți – cât ești pe pământ – La al lui Dumnezeu Cuvânt, Ca fericirea s-o găsești; În El, încrezător de ești, El te va face fericit.


Numele Domnului e tare, Precum un turn de apărare: La El, omul neprihănit Aleargă și-i adăpostit.


Cel lacom certuri doar stârnește; Cel care-n Domnul se-ntărește, Are să fie săturat.


Orice cuvânt al Domnului, E încercat, în lucrul Lui. El este scut, pentru acel Care se va încrede-n El.


Ambele sfaturi să le ții, Căci bune-s ele! Dar să știi: Dacă te temi de Dumnezeu, Din toate vei scăpa, mereu!


De cine, oare, te sfiai? De cine, oare, te temeai, Când M-ai uitat și negreșit, Necredincioasă te-ai vădit? De Mine n-ai vrut a te teme, Căci Eu tăceam de multă vreme.


Atuncea, Nebucadențar, Luând cuvântul, zise iar: „Să fie binecuvântat Cel ce e Domn cu-adevărat, Acela care e, mereu, Adevăratul Dumnezeu Cari, de Șadrac, este slujit Și de Meșac și – negreșit – Slujit e și de-acela care, Drept Abed-Nego, nume, are! Și binecuvântat, mereu, Să fie al lor Dumnezeu Cari Și-a trimis îngerul Său, Ca să-i păzească de-orice rău, Pe cei trei ce se dovedesc Precum că Lui, doar, Îi slujesc, Căci după cum noi am văzut, Numai în El s-au încrezut! Iată că îngeru-a venit Și pe cei trei i-a izbăvit, Căci mai de grabă au călcat Porunca dată de-mpărat Și nu s-au închinat la cei Care nu le sunt dumnezei. Mai bine, trupurile lor, Pradă le-au dat flăcărilor, Dar nu s-au închinat la cei Care nu le sunt dumnezei. Ei se închină, tot mereu, Numai la al lor Dumnezeu!


Pe dată, marele-mpărat, În suflet, mult s-a bucurat Și-a poruncit ca Daniel Să fie scos afară. El, Cu-atenție, l-a cercetat, Dar nici o rană n-a aflat Pe trupul său, căci tot mereu, S-a încrezut în Dumnezeu.


Nu vă speriați de cei ce vor Ucide trupul, ci de Cel Care, suflet și trup – la fel – E în măsură să le piardă Și, în gheenă, să le ardă.


Discipoli-I, L-au înștiințat: „Știi? Fariseii au aflat, Acuma, în a Ta vorbire, O pricină de poticnire.”


Vă spun dar, prieteni ai Mei: Să nu vă temeți de acei Ce ucid trupul, iar apoi, Nimic nu mai pot face. Voi,


Acesta merse, la Iisus, Noaptea, în taină, și I-a spus: „Învățătorule, știm bine, Că Dumnezeu este cu Tine, Că de la Domnul, ai venit. Lucrul acesta e vădit, Căci nimeni nu ar fi putut, Să facă, tot ce ai făcut, Neînsoțit de Dumnezeu.”


Părinții lui așa vorbeau, Căci, de Iudei, ei se temeau. Știau ce-aveau de gând să facă, Cu ei și cu al lor fiu, dacă Mărturiseau despre Iisus Și, că-I Hristosul, ar fi spus: Din sinagogă, imediat, Pe toți, afară, i-ar fi dat.


Să nu priviți, la cei ce vin, În fața voastră: nu cătați, La cei pe care-i judecați. Să-i ascultați pe fiecare – Și pe cel mic și pe cel mare. Atunci când judecați – vă zic – Să nu vă temeți de nimic, Pentru că numai Dumnezeu E Cel ce judecă, mereu, Făcând dreptate. Când aveți, Vreo pricină ce n-o puteți S-o dovediți cum se cuvine, Veniți și-aduceți-o la mine.”


Care, prin El, credeți apoi, În Dumnezeu ce L-a-nviat Din morți și, slavă, El I-a dat, Pentru a face cu putință, S-aveți nădejde și credință, În Dumnezeu, neîncetat.


Samson a zis: „De-aș fi legat Cu frânghii care, niciodat’, N-au fost, de oameni, folosite – Cu șapte frânghii împletite, Cu șapte frânghii ce sunt noi – Să fii încredințată-apoi, Că aș slăbi, fiind și eu, Ca orișicare om, mereu.”


Atuncea, Saul a vorbit: „Eu știu că am păcătuit. De Domnul, nu am ascultat Și-al tău cuvânt l-am încălcat. Aceste lucruri le-am făcut, Doar pentru că eu m-am temut De furia poporului, Precum și de mânia lui.


Și drept nebun s-a prefăcut. Multe năzdrăvănii făcea, În fața lor, căci le zgâria, Mereu, tăblia ușilor, Precum și lemnul porților. Pe barbă, bale, și-a lăsat Să i se scurgă, ne-ncetat.


David, în sinea lui, și-a zis: „Cred că-ntr-o zi voi fi ucis, De Saul. Astfel, cel mai bine Poate să fie pentru mine, În țara Filistenilor, Pentru că doar în țara lor, Saul n-o să mă urmărească Și n-o să mă mai hăituiască Prin al lui Israel ținut. Ce-mi mai rămâne de făcut? Să plec la Filisteni și-astfel, Mă va lăsa în pace, el, Căci n-am să-i mai apar în față Și voi putea scăpa cu viață.”


David, pe nimeni, n-a cruțat – Fie femeie sau bărbat – Căci se gândea ca „nu cumva, La Gat, să meargă cineva Și-apoi să spună: „Am văzut, Ceea ce David a făcut.” În felu-acesta, s-a purtat David, în timpu-n care-a stat, În țara Filistenilor.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa