Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Proverbe 29:1 - Biblia în versuri 2014

1 Un om, care s-a-mpotrivit Mustrărilor, va fi zdrobit.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

1 Un om care respinge cu încăpățânare mustrările, va fi zdrobit deodată și nu va putea fi vindecat.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

1 Un om care ignoră și sfidează permanent orice reproș, va fi distrus într-un mod neprevăzut și fără să poată evita dezastrul.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

1 Omul care își înțepenește grumazul la mustrări va fi zdrobit pe neașteptate și nu va fi vindecare.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

1 Un om care se împotrivește tuturor mustrărilor va fi zdrobit deodată și fără leac.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

1 Omul mustrat des care își înțepenește grumazul, va fi sfărâmat într‐o clipă fără leac.

Onani mutuwo Koperani




Proverbe 29:1
41 Mawu Ofanana  

În Galaad, a locuit Un om ce-a fost de neam Tișbit Și cari, Ilie, s-a chemat. Ilie-a mers la împărat Și lui Ahab astfel i-a spus: „Viu este Domnul Cel de Sus, Al cărui slujitor sunt eu, Că doar după cuvântul meu, În acești ani nu va fi rouă Și nici nu are să mai plouă.”


„Nu eu, ci tu chiar ai adus Nenorociri, peste popor. Tu te închini, idolilor! Tu și cei care se găsesc În casa ta, lui Baal slujesc! Pe Domnul, când L-ai părăsit, Poporul l-ai nenorocit!


El zise împăratului: „Ascultă dar, cuvântul meu! „Așa vorbește Dumnezeu: „Pentru că l-ai făcut scăpat Pe cel pe care ți l-am dat În mâini – pe care l-am sortit Că trebuie-a fi nimicit – Tu vei răspunde-acum, de el, Cu viața ta! Apoi, la fel, Răspunde-va poporul tău, Pentru întreg poporul său.”


„Dacă, în pace ai să vii” – Răspunse Mica – „vreau să știi Că Domnul n-a vorbit prin mine! Luați popoare, seama, bine!” – Mai zise el, când a sfârșit – „La ceea ce s-a prorocit!”


Pe când prorocul mai vorbea, Îi zise: „Pleacă de la mine! Te-am făcut sfetnic eu, pe tine? Oare la mine ai venit Pentru că vrei să fii lovit?” Prorocu-a zis, când a plecat: „Acuma sunt încredințat Că Dumnezeu te-a părăsit Și astfel, fi-vei nimicit, Pentru că rău, tu te-ai purtat Iar de-al meu sfat, n-ai ascultat.”


Domnul, atuncea, a venit Și lui Manase i-a vorbit, Însă el nu L-a ascultat,


După aceste toate dar, Față de Nebucadențar, În urmă, el s-a răsculat, Cu toate că el i-a jurat – Pe Numele lui Dumnezeu – Că îi va fi supus, mereu. Grumazul și l-a-nțepenit Iar inima și-a împietrit Și nu s-a-ntors la Cel pe care, Israelul, drept Domn, Îl are.


Pe toți, fierbinte, i-ai rugat Ca Legea Ta să o păzească, Porunca să Ți-o împlinească. Însă prin tot ce au făcut, Nicicând, s-asculte nu au vrut. Astfel, ei au păcătuit Față de tot ce-ai rânduit, Deși această rânduială Îl face viu – fără-ndoială – Pe-acela care o păzește Necontenit, și o-mplinește. În urmă, cu-ndărădnicie, Ei – spatele – Ți-au întors Ție, Grumazul și-au înțepenit Și să Te-asculte, n-au voit.


Pentru nimic. A Domnului E-nțelepciunea; tot a Lui Este atotputernicia. Cine – știindu-I deci, tăria – Să-I stea-mpotrivă, a-ndrăznit Și a scăpat nepedepsit?


Atuncea, marele-mpărat A vrut a ști ce s-a-ntâmplat: Din turmele lui Israel – Plin de uimire – află el, Că nici o vită n-a pierit. Dar și acum și-a împietrit Inima sa, și-n țara lui, Opri poporul Domnului.


Acela cari, necontenit, Se teme, este fericit; Dar inima de-și împietrește, Nenorocirea îl lovește.


Cine umblă-n neprihănire, Își dobândește mântuire; Dar cine, pe căi strâmbe, merge, Acela, groapa, își alege.


Când cei răi fi-vor înălțați, Fugi-vor toți, înspăimântați; Când pier, domnia își sfârșesc Și-atunci cei buni se înmulțesc.


De-aceea, fi-va nimicit Pe negândite și zdrobit Are să fie, fără leac, Căci răul doar, îi e pe plac.


Să nu-ndrăznească cineva, Batjocuri a rosti cumva, Să nu se strângă, bunăoară, Lațul care vă înconjoară. Căci iată că aflat-am eu, De la al oștii Dumnezeu, Că nimicirea-i pregătită, Iar țara nu va fi scutită.


Știind că tu ești împietrit, Că ai grumazul întărit – Ca fierul – și de bună seamă, Îți este fruntea de aramă,


„De Iuda, Tu oare-ai uitat Și chiar de tot l-ai lepădat? Pentru Sion, sufletu-Ți are Atât de multă ură, oare? De ce, acuma, ne lovești, Așa ca să ne nimicești? Sau pentru noi, nu mai e oare, La Tine, nici o vindecare? Nădăjduiam că va fi pace, Însă nimic bun nu se face. Spream să fie-o vindecare, Dar nu-i decât o groază mare!”


Dar ei, însă, n-au ascultat Și nici aminte n-au luat, Ci gâtul și-a înțepenit Și-nvățături nu au primit.


Am să îl pedepsesc pe el Și pe urmașii lui, la fel. De-asemenea, îi pedepsesc Și pe cei care îi slujesc, Pentru că au păcătuit Și făr’delegi au săvârșit. Trimit necazuri peste ei, Precum și peste toți acei Cari în Ierusalim trăiesc Sau cari în Iuda locuiesc. Nenorocirile de care Le-am tot vorbit, fără-ncetare – Cu care i-am amenințat – Le-aduc asupra lor, de-ndat’!”


N-au să se scoale, dintr-odat’, Cei care v-au împrumutat? Dar oare, nu se mai trezesc Acei care vă asupresc, Ca să ajungeți pradă, lor?


„Nu zic de toți – M-ați înțeles? – Căci vă cunosc și v-am ales Chiar Eu. Dar trebuie-mplinit, Tot ce Scripturile-au vestit: „Cel ce cu Mine a mâncat Pâine, acel a ridicat, Călcâiul, împotriva Mea”.


„Cel căruia îi voi întinde Eu, bucățica, Mă va vinde!” – A zis Iisus, și a luat O bucățică, de i-a dat, Lui Iuda, zis Iscarioteanul – Acela ce iubea mult banul.


Omul acest a dobândit, Cu bani – pe care i-a primit Pentru a lui nelegiuire – Un mic ogor. Toți avem știre, Că după ceea ce-a făcut, Cu capu-n jos, el a căzut Și-astfel, în două, a crăpat, Încât i s-au împrăștiat Și măruntaiele. Noi știm


Ales, pentru apostolie, Pe Iuda, să-l înlocuiască Și, slujba, să i-o împlinească.”


Să știți dar, că atuncea când, „Pace și liniște!”, vor zice, O prăpădenie o să pice, Pe ne-așteptate, peste ei, Precum îi vin, unei femei Însărcinate – fără veste – Durerile, când zămislește. Când prăpădenia va apare, Nu va mai fi chip, de scăpare.


Când împotriva omului, Un alt om are să greșească – Adică să păcătuiască – Cel care a păcătuit Are să fie – negreșit – De către Domnul, judecat Și plată își va fi luat. Dar dacă omul se vădește, Cum că, mereu, păcătuiește Chiar împotriva Domnului, Cine va fi sprijinul lui – Ca să se roage pentru el – Să capete iertare-astfel?” Dar fiii săi n-au ascultat, De sfaturile ce le-a dat, Pentru că Domnul a voit Să îi omoare, negreșit.


Iată dar semnul stabilit – Semn care este hărăzit Pentru cuvintele rostite – Ca tu să știi că împlinite Ele vor fi: astfel, cei doi – Hofni și Fineas – amândoi Au să dispară într-o zi Și fără fii, te vei trezi.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa