Proverbe 27:20 - Biblia în versuri 2014

²⁰ Cum locuința morților Și-adâncul înfiorător Nu pot să fie săturate, Asemenea sunt însetate Privirile oamenilor, Căci nesătui sunt ochii lor.

Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

²⁰ Așa cum Locuința Morților și Locul Nimicirii nu se satură niciodată, nici ochii omului nu se pot sătura.

Biblia în Versiune Actualizată 2018

²⁰ Așa cum locuința morților și adâncimea (pământului) nu se satură niciodată, nici ochii omului nu se pot sătura privind.

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

²⁰ După cum locuința și împărăția morților nu se satură, tot așa nu se satură ochii omului.

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

²⁰ După cum Locuința morților și adâncul nu se pot sătura, tot așa nici ochii omului nu se pot sătura.

Traducere Literală Cornilescu 1931

²⁰ Șeolul și Pierzarea nu se satură și ochii omului nu se satură.

Proverbe 27:20 Mawu Ofanana

Iov 26:6

Domnul este stăpânul sorții Și-n față-I, locuința morții E goală; făr’ acoperiș, Adâncul n-are ascunziș

Proverbe 15:11

Ținutul morții de-i știut, Dacă Adâncu-i cunoscut Și-i gol în fața Domnului, Cu-atât mai mult, a omului Inimă fi-va cunoscută De Cel de care-a fost făcută.

Proverbe 23:5

Căci bogăția, dragul meu, Își face aripi și-apoi zboară, Precum vulturul, bunăoară, Spre-albastrul cer s-a ridicat. Abia dacă ți-ai aruncat Ochii spre ea, și nu mai este. Dispare, făr’ să prinzi de veste.

Proverbe 27:19

Precum în ale apei unde, Față la față va răspunde, La fel, inima omului Răspunde-va seamănului.

Qohelet 1:8

În necurmată frământare Sunt lucrurile. Ochiul meu, Chiar dacă le-ar privi mereu, Nu se mai satură privind Și nici urechea auzind.

Qohelet 4:8

Un om e singur, singurel; Un fiu, un frate, după el Nu are. Totuși se trudește Și munca nu i se sfârșește, Iar ochii-i nu s-au săturat De bogății ce-a adunat. Nu se întreabă: „Pentru cine Muncesc, privându-mă pe mine, De tot ce poate fi plăcere?” Astfel, omul acela piere, Iar eu vă spun, cu-nțelepciune: Și-aceasta e deșertăciune.

Qohelet 6:7

E toată truda omului, Doar în folosul gurii lui Și totuși, pofta, niciodată, Să și-o-mplinească, n-o să poată.

Isaia 5:14

De-aceea, împotriva lor, Și locuința morților Își va deschide a ei gură Și-și va lărgi, peste măsură, Gâtlejul, ca să se pogoare În ea, tot ce avea sub soare Sionul: a lui măreție, Neprețuita-i bogăție Și lumea sa gălăgioasă, Veselă, mândră și făloasă.

Ieremia 22:17

Dar tu n-ai ochi a te uita, Căi iată că inima ta, La lăcomie s-a dedat. Verși sângele nevinovat Și știi numai să asuprești Căci silnicie folosești.

Habacuc 2:5

Precum e cel semeț sau beat, Neliniștiți s-au arătat Cei mândri, căci gurile lor, Spre locuința morților, Necontenit, se tot lărgesc. Nesățioși se dovedesc, Precum e moartea, căci ar vrea Să strângă – dacă ar putea – Popoarele neamurilor.

Hagai 1:9

„Iată, la mult v-ați așteptat, Însă puțin ați căpătat. Eu am suflat ce ați adus Acasă și-astfel, tot s-a dus. De ce?” – a zis Acel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are. „Din pricină că dărâmată – Acum – Îmi este Casa, iată, În timp ce-aleargă fiecare, Doar după casa ce o are.

1 Ioan 2:16

Cele ce-n lume se găsesc – Deci pofta pământească-a firii, A ochilor, sau a privirii Și lăudăroșenia care, Mereu, e pe-a vieții cărare – Nu izvorăsc din Tatăl Sfânt: Ci sunt lumești, de pe pământ.