„Pe oamenii ce i-am adus, Să nu-i măcelărești” – a spus Prorocul, către împărat. „Pe cei pe cari, prinși, i-ai luat, Cu sabia și arcul tău, Ai să-i omori? Așa un rău, Tu nu vei face. E mai bine, Dacă vei asculta de mine: Pâine și apă le-mpărțește Și-apoi, pe toți, îi slobozește, Să plece la stăpânul lor, În țara Sirienilor.”
Au numit oameni, de îndat’, Care, de robi, s-au ocupat: Hrană le-au dat și-mbrăcăminte, Le-au dăruit încălțăminte, Și-ale lor răni le-au îngrijit. Pe cei care au obosit, Sus, pe măgari, apoi i-au pus Și pân’ la Ierihon i-au dus, În a finicilor cetate. Când au sfârșit aceste toate, Israeliți-i părăsiră Și la Samaria veniră.
Ca omul ce și-a dezbrăcat Haina, în ziua friguroasă, Sau care pe silitră varsă Oțet, așa-i asemănat Acela care a cântat Cântece – după a lui fire – Celui prins în nenorocire.
Dușmanul”. Acum, ascultați: Iubiți și binecuvântați Pe cei care vă dușmănesc, Iar celor care vă urăsc, Bine le faceți! Vă rugați – Dacă sunteți persecutați – Pentru cei cari vă asupresc, Pentru cei cari vă prigonesc.