Opt ani făcuse Iosia De când în Iuda-mpărățea, Atuncea când s-a apucat, Pe Domnul, de L-a căutat, Iar când ajunse – la domnie – De doisprezece ani să fie, A început și-a curățit Țara lui Iuda. A zdrobit Toate-nălțimile aflate În țară și-n a lui cetate. De-asemenea, au fost zdrobite Chipuri turnate și cioplite Și-apoi chipul idolilor, Ce sunt ai Astarteelor.
Dar, după roade, o să-i știți, Mereu, să îi deosebiți. Văzut-ați voi, pe cineva, Că poate aduna, cumva, Struguri, din tufele de spini? Smochinele, din mărăcini?
Căci mare, el va fi, mereu, Privit, de Domnul Dumnezeu. De vinuri, trebuință n-are; Iar băuturi amețitoare, Nicicând, el nu va fi băut. De Duhul Sfânt, va fi umplut – Cum Domnul a găsit cu cale – Din pântecele mamei sale.
Aceia care auzeau Aceste lucruri, se-ntrebau: „Ce va urma, oare, să fie, Pruncul acesta? Cine știe…” De-atunci, mâna lui Dumnezeu A fost, cu-acel copil, mereu.