Fetele voastre, nu le dați, Fiilor lor și nu luați – Din ale lor fete – soții, Date pentru ai voștri fii. Să nu se uite-al Meu popor, La starea propășirii lor. În felu-acesta veți fi tari Și voi veți fi aceia cari, Doar roade bune-o să mâncați, Iar țara aveți s-o lăsați Urmașilor, drept moștenire, Pe veci s-o aibă-n stăpânire.”
Tânăr am fost, de mult, odată, Și-acuma am îmbătrânit, Dar n-am văzut eu, niciodată, Pe cel ce-a fost neprihănit Că-n voia sorți-a fost lăsat, Fiind de Domnul părăsit, Și nici pe cei ce i-au urmat, Că pâinea, ei și-ar fi cerșit.
Căci Domnul, precum am văzut, Îi dă celui ce-I e plăcut Înțelepciune, veselie, Știință, multă bucurie. Însă pe păcătos îl pune, Îngrijorat, ca să adune, Să strângă, să agonisească Și la sfârșit să dăruiască Ce-a adunat – al său avut – Celui lui Dumnezeu plăcut.