Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Proverbe 1:22 - Biblia în versuri 2014

22 „Până când oare, proștilor, Prostia doar o s-o iubiți? Iar voi cei cari batjocoriți, Când încetați a vă plăcea Batjocura, și-asemenea, Nebunii când au să sfârșească, Știința, să o mai urască?

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

22 „Naivilor, până când veți iubi naivitatea? Până când le va plăcea batjocoritorilor batjocura și vor urî nesăbuiții cunoașterea?

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

22 «Proștilor, până când veți iubi prostia? Până când vor agrea oamenii sarcastici practica ridiculizării altora; și oare până când vor urî proștii cunoașterea?

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

22 Până când, nepricepuților, veți iubi nepriceperea, cei care batjocorăsc se complac în batjocură și cei nesimțiți urăsc cunoașterea?

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

22 „Până când veți iubi prostia, proștilor? Până când le va plăcea batjocoritorilor batjocura și vor urî nebunii știința?

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

22 Până când, proștilor, veți iubi prostia, și până când batjocoritorii se vor desfăta în batjocură și nebunii vor urî cunoștința?

Onani mutuwo Koperani




Proverbe 1:22
34 Mawu Ofanana  

Este vreun om, asemenea Lui Iov, care să poată bea Batjocura, cum apă bei,


Fericit e omul care, Cu cei răi, nu stă la sfat, Nu-și lasă-ale lui picioare Pe cărarea de păcat A celor fără de lege, Păcătoși, răufăcători; Să se-așeze, nu-nțelege, Cu cei batjocoritori, Pe-al lor scaun. El găsește –


Dar învățați odată minte, Nebunilor! Când o să știți Și voi să vă înțelepțiți?


Îndată, Moise și Aron Se duseră la Faraon, Și înaintea lui au spus: „Până când fi-vei nesupus? Cât ai să Mi te-mpotrivești? Când ai de gând să te smerești În fața Mea? Pe-al Meu popor, Din țara Egiptenilor, Să-l lași să plece, să-Mi slujească!


Domnul, lui Moise, i-a vorbit: „Cât va mai fi nesocotit Cuvântul Meu?! Și până când Mai aveți, oare, voi, de gând, Porunca, să nu-Mi ascultați Și legea să Mi-o încălcați?!


Își strigă ale ei povețe, Unde e zarva mai aprinsă. Învățătura ei e-ntinsă Chiar de la porți până-n cetate Și-oricine s-o asculte poate, Căci le vorbește tuturor:


Căci au urât a mea știință Și n-au ales, spre folosință,


A proștilor împotrivire Are să-i ducă la pierire, Iar liniștea nebunilor Aduce-va pierzarea lor.


Să dea celor neînvățați – De-al vieții greu neîncercați – Pentru-a lor minte, agerime, Pricepere și istețime; La tineri, să dea cunoștință Și foarte multă chibzuință.


Frica de Domnu-n conștiință, E început pentru știință. Dar cei nebuni – pierzând măsura – Nesocotesc învățătura. Și-nțelepciunea. Fiul meu,


Omul care batjocorește, Înțelepciune nu găsește; Dar pentru omul priceput, Știința-i un lucru plăcut


Cel cari batjocuri a lucrat, Nu-i place să fie mustrat; De-aceea nu-i plac cei deștepți Și nu merge la înțelepți.


Pedepsele se pregătesc Pentru cei cari batjocoresc; Iar ploaia loviturilor, Spinărilor nebunilor.


Când batjocoritorului, Pedeapsa binemeritată Are să-i fie aplicată, Prostul devine om deștept; Iar când omului înțelept, Învățături au să se dea, Știință prostul o să ia.


Se cheamă batjocoritor, Cel mândru și trufaș și rău: El va trudi, în lucrul său, Aprins de a lui îngâmfare.


Omul cel chibzuit din fire Se-ascunde de nenorocire; Dar prostul este pedepsit, Căci înainte-i, n-a privit.


De cei care batjocoresc Își bate joc, dar har primesc Toți cei smeriți. Vor moșteni


Zicându-ți: „Ce rău am făcut! Mă-ntreb, cum oare am putut Ca să disprețuiesc certarea, Iar inima-mi, la fel, mustrarea?


Când timpul oare-o să ajungă, Ca leneșul să stea culcat? Din somn, când fi-va el sculat?


Între cei tineri am zărit Pe unul ce s-a dovedit Lipsit de minte. El mergea


Învățați minte, proștilor! Vă deșteptați, nebunilor!


Ce preacurvii ai săvârșit, Pe toate Eu ți le-am zărit. Nechezături, scoase de tine – De-asemenea – nu-Mi sunt străine. Curviile nelegiuite – Nenumărate – săvârșite Pe dealuri, dar și pe câmpie, Toate-Mi sunt cunoscute Mie. Și urâciuni – câte-ai făcut – Pe toate Eu ți le-am văzut. Ierusalime, vai de tine! Nu înțelegi că este bine, Acuma, să te curățești? Oare, cât timp mai zăbovești?”


„Ierusalime, te grăbește Și inima îți curățește, De răul ce te-a încolțit Ca să fii astfel mântuit! Cât timp, gânduri nelegiuite Vei ține-n inimă pitite?”


Plin de mânie: „Până când Mai las, această adunare, De a cârti, fără-ncetare, În contra Mea?! I-am auzit Pe toți cei care au cârtit, În contra Mea, din ăst popor. Rea este adunarea lor!


„O, neam necredincios și rău, Cât voi mai sta în sânul tău?! Aduceți copilul, Mine!”


„Ierusalim, Ierusalime – Asemenea-ți, nu mai e nime’! Pe-ai mei proroci ți i-am trimis, Însă, mereu, tu i-ai ucis Pe cei ce i-am trimis la tine! De câte ori, pe lângă Mine, Am vrut să-i strâng pe fiii tăi, Precum găina, puii săi? Dar n-ai vrut. Cu-ndărătnicie,


Acum, puteți ca să plecați, Să mergeți și să învățați Ce-a însemnat „Milă voiesc, Iar nu jertfe”; căci Eu doresc Să îi aduc la pocăință, Nu pe cei cari sunt în credință – Neprihăniți și-evlavioși – Ci pe acei ce-s păcătoși.”


El zise: „De-ai fi cunoscut! O, azi măcar, de-ai fi știut Acele lucruri, ce-ar putea, Pace și liniște, să-ți dea! Acum însă, ele-s ascunse De ochii tăi. Sunt nepătrunse!


Cel care, răul, săvârșește, Raza luminii, o urăște Și, niciodată, n-o să vină, Să se arate, în lumină, Pentru ca răul făptuit, Să nu fie descoperit;


Voiesc să vă-nștiințez apoi, Că-n zilele cele din urmă, Când timpu-aproape că se curmă, Veni-vor mulți rătăcitori. Ei fi-vor batjocoritori Și după pofte-au să trăiască.


Și Duhul și Mireasa-apoi, Îmi spun: „Doamne, vino la noi!” Cei ce aud, apoi și ei Să spună „Vino!”. Toți acei Care, pe drum, au însetat, La Mine pot să vină-ndat’. Cel care, apa vieți-o vrea, Să vină-acuma, ca să bea, Pentru că are a-i fi dată, Fără să i se ceară plată!


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa