Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Plângerile 3:24 - Biblia în versuri 2014

24 „Domnul e moștenirea mea, De care, parte, voi avea” – Zice, acum, sufletul meu, Îmbărbătându-se mereu. De-aceea eu nădăjduiesc În El, mereu, și mă-ntăresc.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

24 „Domnul este partea mea de moștenire“, a zis sufletul meu. „De aceea îmi voi pune speranța în El!“.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

24 Am zis sufletului meu: „Iahve este moștenirea mea. Acesta este motivul pentru care îmi ancorez speranța în El!”

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

24 Partea mea este Domnul – spune sufletul meu –, de aceea îl aștept.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

24 „Domnul este partea mea de moștenire”, zice sufletul meu, „de aceea nădăjduiesc în El.”

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

24 Domnul este partea mea, zice sufletul meu; de aceea voi nădăjdui în el.

Onani mutuwo Koperani




Plângerile 3:24
25 Mawu Ofanana  

Primit-au ajutor din jur, Bătându-i pe Hagareniți Și pe cei care însoțiți Erau cu ei. Au câștigat, Doar pentru că ei au strigat La Dumnezeu, în plin război, Iar El i-a ajutat apoi. I-a sprijinit, căci a văzut Precum că-n El s-au încrezut.


Știu bine că voi fi ucis, Dar nu-i nimic: ce am de zis, Voi spune! Nu mă voi lăsa! Am să-mi susțin, în Fața Sa,


Atuncea îți va fi, mereu, Argint și aur, Dumnezeu. El fi-va bogăția ta.


Este aceea de-a avea Grijă ca tot ce ai rostit, Mereu să fie împlinit.


Israele, nădejdea toată Să-Ți fie-n Domnul așezată! Să ai, prin marea-I îndurare, Belșugul de răscumpărare!…


Doamne, la Tine doar, strig eu: „Tu ești scăparea mea, mereu, Iar pe pământ, Te dovedești Că a mea moștenire ești.”


Numele lor, căci Dumnezeu E partea și paharul meu. Doamne, ești moștenirea mea Și sorțiul care-l voi avea.


Vă țineți tari necontenit, Și-n inimi să vă-mbărbătați Voi toți cei care arătați Că așezate vi-s, mereu, Nădejdile, în Dumnezeu!


Iată că ochiul Domnului Privește-asupra omului Care, de El, știe-a se teme, Și peste cei ce-n orice vreme În bunătatea Lui arată Că-și au nădejdea-ncredințată,


De ce ești trist, suflet al meu, Și gemete doar, scoți mereu? În Dumnezeu, să te gândești Mereu ca să nădăjduiești, Pentru că iarăși îmi va da Puterea de a-L lăuda. El pentru mine-i Domnul meu, Căci El îmi este Dumnezeu. Nu mai fi plin dar, de mâhnire, Căci El mi-aduce mântuire.


De ce ești trist, suflet al meu, Și gemete doar, scoți mereu? În Dumnezeu, să te gândești Mereu ca să nădăjduiești, Pentru că iarăși îmi va da Puterea de a-L lăuda. El pentru mine-i Domnul meu, Căci El îmi este Dumnezeu. El este a mea mântuire.


Suflete-al meu, de ce gemi, oare, Mâhnit și plin de întristare? Pune-ți nădejdea-n Dumnezeu, Căci iar am să Îl laud eu. El este mântuirea mea Și Domn îmi e, de-asemenea.


Popoarelor, în orice vreme, De Domnul trebuie-a vă teme Și-ncredere s-aveți în El. Cu toți goliți-vă, astfel, Inima-n fața Lui. Apoi, El adăpost e, pentru noi.


Nădejdi – atunci – voi avea eu Și-am să Te laud tot mereu.


Chiar dacă mi se prăpădesc Carnea și inima, la fel, Eu și atunci nădăjduiesc În Dumnezeu, pentru că El Îmi este stâncă, ne-ncetat, Și-mi întărește slaba-mi fire; De rele, eu sunt apărat, Căci El îmi este moștenire.


Ferice e de omul care, Încredere În Domnul, are! Ferice de al Tău popor, O, Doamne al oștirilor!


Când gânduri negre năvălesc Asupra mea și mă muncesc, Tu, Doamne, Mă înviorezi În suflet, căci le-ndepărtezi Cu mângâierea ce mi-o dai.


Însă Acela care – iată – Parte-a lui Iacov Se arată, Nu este-asemenea cu cei Care se cheamă dumnezei, Căci totul e-ntocmit de El Și-ntreg poporul Israel E moștenirea Lui, în lume. Domnul oștirii e-al Său Nume.”


Dar nu la fel se dovedește Acela care se vădește Că este partea cea pe care Iacov, în lume doar, o are. Tot ceea ce există, El A întocmit, iar Israel E moștenirea Lui, în lume. Domnul oștiri-i al Său Nume.


Iată dar, ceea ce gândesc, De pot să mai nădăjduiesc:


Eu, însă, am ca să privesc Spre Domnul și nădăjduiesc În Cel care îmi e mereu, Al mântuirii Dumnezeu, Căci știu că mă va asculta.


Isaia tot așa a zis Și-n prorocia lui a scris: „În vremile ce au să vină, Din Iese, crește-o Rădăcină, Ca peste Neamuri să domnească, Iar ele să nădăjduiască În al Său Nume, tot mereu.”


Așa cum v-am mai arătat, Ei n-au să aibă-n stăpânire – Printre-ai lor frați – vreo moștenire, Pentru că Domnul Dumnezeu E moștenirea lor, mereu.


Care, prin El, credeți apoi, În Dumnezeu ce L-a-nviat Din morți și, slavă, El I-a dat, Pentru a face cu putință, S-aveți nădejde și credință, În Dumnezeu, neîncetat.


David era-n mare strâmtoare, Căci toți voiau să îl omoare Cu pietre, căci erau mâhniți, Furioși și-n contra lui porniți, Pentru tot ce s-a întâmplat. Dar David s-a îmbărbătat Și s-a-ncrezut în Dumnezeu, Care l-a sprijinit, mereu.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa