Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Plângerile 2:3 - Biblia în versuri 2014

3 Mânia Lui a izbucnit, Aprinsă, și s-a prăvălit Ca să doboare-n acest fel, Puterile lui Israel. El și-a tras dreapta înapoi, Când Israelul, în război, Era cu cei ce-l dușmăneau Și cari ai săi vrăjmași erau. Văpaie-n Iacov a aprins, Iar focul iute s-a întins, Căci cu furie se-ntețește Și tot, în juru-i, mistuiește.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

3 În mânia Lui, a zdrobit toată puterea lui Israel. La apropierea dușmanului, Și-a retras dreapta de la el. El a ars în Iacov ca o flacără de foc care distruge totul în jurul ei.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

3 În mânia Lui intensă, a retezat întreaga forță a lui Israel. La apropierea dușmanului, Și-a retras dreapta care îl proteja. El a ars (totul) în Iacov, ca o mare flacără care consumă orice lucru în jurul ei.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

3 ghimel A frânt în mânia sa aprinsă toată tăria lui Israél, a făcut să se întoarcă înapoi dreapta lui dinaintea dușmanului și a aprins în Iacób un foc a cărui flacără devorează de jur împrejur.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

3 În mânia Lui aprinsă, a doborât toată puterea lui Israel; Și-a tras înapoi de la el dreapta înaintea vrăjmașului și a aprins în Iacov o văpaie de foc care mistuie toate de jur împrejur.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

3 În aprinderea mâniei a tăiat orice corn al lui Israel: și‐a tras înapoi dreapta dinaintea vrăjmașului și a ars în Iacov ca para focului: mistuie de jur împrejur.

Onani mutuwo Koperani




Plângerile 2:3
25 Mawu Ofanana  

Oamenii care-au locuit În acest loc, M-au părăsit. Astfel, tămâie-au adus ei, Spre cinstea altor dumnezei. Lucrările mâinilor lor, Nu mi-au plăcut. Acest popor, Prin tot ce-a făcut înadins, A Mea mânie a aprins, Iar focul ei îl va încinge, Pentru că ea nu se va stinge.”


Un sac de piele mi-am cusut; Capu-n țărână mi-a căzut.


Acolo, fi-va înălțată Puterea, pentru David dată. O candelă va fi, mereu, Acolo, pentru unsul Meu.


De ce Îți tragi dreapta-napoi? Ridic-o, să-i zdrobești apoi!


Puterea tuturor celor Care sunt răi, am s-o dobor. Însă puterea cea pe care Omul neprihănit o are, Se va spori și, totodată, Are să fie înălțată.


Capul, să nu vi-l ridicați Atât de sus! Când cuvântați, Din vorbele ce le rostiți, Trufași, să nu vă dovediți!


Cât timp ține mânia Ta, Doamne, și când va înceta Să ardă ea, precum un foc?


Astfel, a Mea credincioșie, Cu el – mereu – are să fie, Iar bunătatea Mea cea mare Va fi cu el, fără-ncetare. A lui tărie, tot mereu, Spori-va prin Numele Meu.


Dar Dumnezeule, cât oare, Te mai ascunzi fără-ncetare? Oare cât timp, a Ta mânie, Ca focul, are să mai fie?


Ca și un câlț va fi cel care Considerat e drept om tare. Lucrarea lui, de-asemenea, Ca o scânteie va părea. Ard împreună, amândoi, Și nimeni nu-i va stinge-apoi.


De-aceea, peste Israel, Mânia Și-a vărsat-o El Și a trimis asupra Lui, Asprimile războiului. Astfel, războiul s-a aprins Și-ntreg poporul l-a cuprins. L-a ars apoi, dar Israel Nu a luat seama la El.”


Așa după cum am văzut Că este rodul cel făcut De ale voastre fapte, iată Că vă voi pedepsi de-ndată. Pădurilor din acest loc, Degrabă, le voi pune foc Și tot ce e-mprejur aflat, De flacără va fi mâncat.”


Voi cari în Iuda locuiți Sau la Ierusalim trăiți, La inimi, seamă să luați Și împrejur să le tăiați Doar pentru Domnul, să nu vie Asupră-vă a Lui mânie, Din pricină că a văzut Ce fapte rele ați făcut!”


Frântă-i tăria cea pe care Țara Moabului o are, Iar al ei braț a fost zdrobit De către Domnul, negreșit.”


De-aceea, Domnul a venit Și-n felu-acesta a vorbit: „Am să revărs a Mea mânie, Precum și-ntreaga Mea urgie – De-ndată – peste acest loc Și astfel am să ard cu foc Copacii toți de pe câmpie, Roadele scoase de sub glie, Oameni și dobitoace. Iată, Focul porni-va dintr-odată, Întreaga țară o va-ncinge, Va arde și nu se va stinge.”


Un foc a azvârlit, de sus, Pe care-n oase mi l-a pus. Sub pași, un laț, mi-a-ntins apoi, Făcându-mă să dau ‘napoi. Cu pustiire m-a lovit Iar lâncezeala m-a sleit, În toate zilele. A-ntins


Domnul sleitu-Și-a urgia. Vărsat-a, în Sion, mânia Și-n temelii i-a pus un foc, Pentru a-l mistui pe loc.


De-aceea, Domnul Dumnezeu Așa vorbește: „Iată, Eu Porni-voi, în a Mea urgie, Furtuna. În a Mea mânie, Ploaia – cu vifor – o-nsoțesc Și grindina o pregătesc, Ca să aducă, peste fire, Șivoaiele de nimicire.


Trâmbița sune, negreșit, Căci totul este pregătit! Însă la luptă, nimenea Nu merge; căci urgia Mea Va izbucni, nimicitor, Asupra adunării lor.


Cine va sta, în fața Lui, Răbdând urgia Domnului? Dar cine poate, piept să ție, Când vine-aprinsa Lui mânie? Urgia Lui foc se vădește Și stâncile le prăbușește.


„Iată dar că o zi anume Are să vină peste lume! Ea vine amenințător Și arde precum un cuptor! Când acea zi are să vie, Precum miriștea au să fie Cei cari trufași se dovedesc Și cei cari rele săvârșesc, Pentru că arși vor fi de ea. Nimic nu le va rămânea Când acea zi are să vină: Nici ramură, nici rădăcină” – A cuvântat Acel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are.


Ne-a ridicat o mântuire” – Sau „corn”, grecește-n tălmăcire – „Puternică, mare, aleasă, La al Său rob, David, în casă,


Curând, El vine! Să lucreze, În a Lui arie, e gata! În mână, Își are lopata: Va curăța ogorul, iar Grâul, îl strânge, în grânar, În timp ce pleava, adunată, În flăcări, fi-va aruncată.”


Iată, aprind a Mea mânie: Voi arde până-n temelie Și locuința morților Și temelia munților. Voi arde-n para focului Și roadele pământului.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa