13 „Cu ce pot să te întăresc? Cu cine să te-asemuiesc, Pe tine, fiica cea pe care, Mândrul Ierusalim o are? Fecioară a Sionului, Cu cine-alături, să te pui? Ce mângâiere să găsesc, Pe care să ți-o dăruiesc, Când ale tale răni aprinse Sunt precum marea de întinse?
13 Ce să mărturisesc despre tine? Cu ce să te asemăn, fiică a Ierusalimului? Cu ce să te compar și cum să te alin, fiică fecioară a Sionului? Căci rana ta este mare, este asemenea mării! Cine te va vindeca?
13 „Cum să te încurajez? Cu ce să te asemăn, fiică a Ierusalimului? Cu ce să te compar și cum oare aș putea să îți alin durerea, fiică fecioară a Sionului? Rana ta este mare – asemănătoare dimensiunii mării! Cine te va putea vindeca?
13 mem Ce mărturie să dau, cu cine să te asemăn, fiică a Ierusalímului? Cu cine să te compar ca să te mângâi, fecioară, fiică a Siónului? Căci mare ca marea este zdrobirea ta: cine te va vindeca?
13 Cu ce să te îmbărbătez și cu ce să te asemăn, fiica Ierusalimului? Cu cine să te pun alături și cu ce să te mângâi, fecioară, fiica Sionului? Căci rana ta este mare ca marea. Cine va putea să te vindece?
13 Ce mărturie să‐ți aduc? Cu ce să te asemăn, fiică a Ierusalimului? Cu cine să te alătur, ca să te mângâi, fecioară, fiica Sionului? Căci spărtura ta este mare, ca marea: cine te va vindeca?
Cum Domnul zise, a făcut David atunci, și i-a bătut Pe Filisteni, în locul care Bal-Perațim, drept nume, are. David – în urmă – a vorbit: „Domnul – acum – i-a risipit Pe-ai mei vrăjmași, din fața mea. Ei au fugit, asemenea Apelor ce se rup.” Astfel, El a numit, locul acel, „Bal-Perațim”, cari tălmăcit, „Șesul rupturii”, e numit.
Iată cuvântul Domnului Pe care-l spune-n contra lui: „Fiica Sionului, vezi bine, Dispreț are față de tine. Fata Ierusalimului, În urma împăratului, Mișcă din cap și râde doar.
Iată cuvântul Domnului Pe care-l spune-n contra lui: „Fiica Sionului, vezi bine, Dispreț are față de tine. Fata Ierusalimului, În urma împăratului, Mișcă din cap și râde doar.
„Spune-le-așa: „Mereu oftez Și zi și noapte lăcrimez. Din plâns, nu pot să mă opresc, Pentru că ai mei ochi zăresc Fecioara, fiica cea pe care Sărmanul meu popor o are, Cât de adânc e chinuită Și cât de greu este lovită De-o rană mare, arzătoare, Întinsă și usturătoare.
„De Iuda, Tu oare-ai uitat Și chiar de tot l-ai lepădat? Pentru Sion, sufletu-Ți are Atât de multă ură, oare? De ce, acuma, ne lovești, Așa ca să ne nimicești? Sau pentru noi, nu mai e oare, La Tine, nici o vindecare? Nădăjduiam că va fi pace, Însă nimic bun nu se face. Spream să fie-o vindecare, Dar nu-i decât o groază mare!”
Nu este nimenea aflat În Galaad, cunoscător Al unui leac alinător? Nu știe, oare, cineva, Dacă un doctor e, cumva? Dar a poporului mei fată De ce nu este vindecată?
„Priviți-mă acuma, bine, Voi ce-ați trecut pe lângă mine Și spuneți de, asemenea, E vreo durere, cu a mea, Cu cea pe cari o sufăr eu, Căci sunt lovit de Domnul meu Și-ajuns sunt de a Lui urgie, În zilele Lui de mânie!
Dar Faraon îi va vedea Și astfel se va mângâia Pentru toată mulțimea lui Și oștile Egiptului Cari au căzut și au pierit, Căci sabia i-a nimicit. Așa va fi, cum am zis Eu, Cel ce sunt Domn și Dumnezeu.”
În ăst fel, fost-au împlinite Cuvintele de El rostite, În contra noastră-a tuturor, Precum și a mai marilor Cari al nost’ neam au cârmuit. Nenorocirea ne-a lovit, Așa după cum, niciodat’, Sub cer, nu s-a mai întâmplat. Așa s-a dovedit de mare, A fi nenorocirea care, Ierusalimul, l-a lovit.