Plângerile 1:7 - Biblia în versuri 20147 În zilele necazului Și-ale ticăloșiei lui, Ierusalimul ia aminte La zilele de dinainte, La bunătățile pe care Le-a tot avut fără-ncetare, De mult, în zilele lui bune Din vremile cele străbune. Când a căzut poporul lui În mâna-asupritorului, Nu s-a găsit nici un popor Ca să îi vină-n ajutor, Iar cei care îl dușmăneau, De prăbușirea lui, râdeau. Onani mutuwoMabaibulo enansoNoua Traducere Românească7 În zilele necazului și ale rătăcirii lui, Ierusalimul își aduce aminte de toate bogățiile pe care le-a avut în zilele de odinioară. Când poporul lui a căzut în mâna dușmanului, nimeni nu i-a sărit în ajutor. Dușmanii l-au privit și au râs pe seama prăbușirii lui. Onani mutuwoBiblia în Versiune Actualizată 20187 În zilele necazului și ale rătăcirii lui, Ierusalimul își amintește de toate bogățiile pe care le-a avut în trecut. Când poporul lui a fost învins de inamic, nimeni nu a venit în ajutor! Dușmanii l-au privit și au găsit motiv să râdă de el din cauza prăbușirii lui. Onani mutuwoVersiunea Biblia Romano-Catolică 20207 zain În zilele suferinței și ale rătăcirii sale, Ierusalímul și-a adus aminte de lucrurile sale de preț pe care le avea în zilele de odinioară. Dar când poporul său a căzut în mâna opresorului, nu a mai fost cine să-l ajute; l-au văzut opresorii și l-au luat în râs din cauza anihilării sale. Onani mutuwoBiblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu7 În zilele necazului și ticăloșiei lui, Ierusalimul își aduce aminte de toate bunătățile de care a avut parte din zilele străbune; când a căzut poporul lui în mâna asupritorului, nimeni nu i-a venit în ajutor, iar vrăjmașii se uitau la el și râdeau de prăbușirea lui. Onani mutuwoTraducere Literală Cornilescu 19317 Ierusalimul în zilele suferinței și ticăloșiei lui își aduce aminte de toate lucrurile sale plăcute care erau în zilele de demult. Când a căzut poporul său în mâna protivnicului și nu era cine să‐i ajute, potrivnicii l‐au văzut și au râs de pieirea lui. Onani mutuwo |
Plângerile 1:7
23 Mawu Ofanana
Mereu, mi-aduc aminte bine, Iar focul inimii – în mine – Mi-l vărs. Tristeți mă năpădesc, De câte ori îmi amintesc De vremile-n care mergeam În frunte, iar în jur aveam Toți oamenii poporului. Urcam la Casa Domnului, În strigăte de bucurie, De mulțumiri și veselie, Scoase de o mulțime care Se pregătea de sărbătoare.
Spune copiilor pe care, Poporul lui Amon îi are: „Ascultați glasul Domnului! Seama luați, la vorba Lui! Așa a zis Cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu: „Iată, fiindcă ai rânjit Zicând „Ha! Ha!”, când pângărit Fusese sfântul Meu Locaș, Atunci când aprigul vrăjmaș Făcea din țară o pustie, Iar Iuda se ducea-n robie,
Va alerga, cu disperare, După ibovnicii ce-i are, Dar – după cum se va vedea – Să-i prindă, nu va mai putea. Va căuta să îi găsească, Însă nu o să izbutească. De-aceea, își va zice-apoi: „Mă voi întoarce înapoi, La cel ce-ntâi mi-a fost bărbat, Căci lângă el eu m-am aflat Mai fericită ca acum, Când rătăcită sunt, pe drum!”
Zotsatsa