Plângerile 1:6 - Biblia în versuri 2014

⁶ S-a dus podoaba cea pe care Fiica Sionului o are. Toți căpitanii ei cei mari Ajuns-au ca niște cerbi cari, Peste câmpie, rătăcesc, Însă pășune nu găsesc. Astfel, puterea-i părăsește În fața celui ce-i gonește.

Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

⁶ S-a dus de la fiica Sionului toată măreția ei! Prinții săi au ajuns ca niște cerbi care nu găsesc pășune, care fug, dar fără putere, dinaintea urmăritorului.

Biblia în Versiune Actualizată 2018

⁶ Fiica Sionului și-a pierdut toată frumusețea! Prinții ei au ajuns ca cerbii care nu găsesc pășune și care merg fără forță înaintea celui care îi urmărește (să îi omoare).

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

⁶ waw A dispărut de la fiica Siónului splendoarea ei; căpeteniile sale au ajuns ca și cerbii care nu găsesc pășune: umblă fără putere înaintea celor care îi urmăresc.

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

⁶ S-a dus de la fiica Sionului toată podoaba ei. Căpeteniile ei au ajuns ca niște cerbi care nu găsesc pășune și merg fără putere înaintea celui ce-i gonește.

Traducere Literală Cornilescu 1931

⁶ Și toată mărirea ei s‐a depărtat de la fiica Sionului. Mai marii săi sunt ca cerbii care nu află pășune și s‐au dus fără putere înaintea celui ce‐i gonește.

Plângerile 1:6 Mawu Ofanana

2 Regi 19:21

Iată cuvântul Domnului Pe care-l spune-n contra lui: „Fiica Sionului, vezi bine, Dispreț are față de tine. Fata Ierusalimului, În urma împăratului, Mișcă din cap și râde doar.

2 Regi 25:4

În zidul care-mprejmuia Cetatea și o străjuia, În ziua ‘ceea, s-a-nceput Și o spărtură s-a făcut. Prin ea, oamenii de război Voiau să fugă mai apoi. Când s-a-nnoptat, ei au ieșit, Tiptil, afară, și-au fugit Pe drumul care se numea „Al porții”. Drumul începea Din unghiul zidurilor care Închideau poarta de intrare, Puse fiind să străjuiască Grădina cea împărătească. Fugarii au cătat să ție Drumul ce duce spre câmpie. Astfel, de noapte-acoperiți, Sperau să treacă, nesimțiți, De cetele Haldeilor Ce-nconjurau cetatea lor.

2 Regi 25:5

Însă Haldeii i-au simțit Și-n urmărire au pornit. Ei l-au ajuns pe împărat Și-apoi ei l-au înconjurat În câmpul Ierihonului, Iar oastea împăratului, Înspăimântată, a fugit, Lăsându-l singur, părăsit.

Psalmi 50:2

Iată că Domnul strălucește Chiar din Sion, cari se vădește Desăvârșita întrupare A frumuseții ce o are.

Psalmi 96:9

În haine sfinte vă-mbrăcați, Când Domnului vă închinați! Voi, oameni ai pământului, Să tremurați în fața Lui!

Isaia 1:21

Vai, de cetatea cea frumoasă, Ce se vădise credincioasă, Căci a ajuns, curvă, să fie! Ea a avut credincioșie. Dreptatea locuia în ea Și judecăți bune avea. Acum, s-a stins a ei lumină, Căci ea, de ucigași, e plină!

Isaia 12:6

Tu, ceea care te vădești Că în Sion te-adăpostești, Strigă – cu multă bucurie – Și plină fii, de veselie Căci mare e în tine – iată – Acela care Se arată Precum că e Sfântul pe care Poporul Israel Îl are.”

Isaia 4:5

Pe muntele Sionului, După dorința Domnului, Un nor de fum va fi lăsat – Ziua – și-apoi pe înserat, Va fi un foc strălucitor, Luminând bezna nopților. Da, peste toate, slava are Să fie-atunci, un loc în care, Un adăpost va fi aflat.

Ieremia 13:18

Mergi la-mpărat și negreșit Vei spune ce ți-am poruncit! Să-i spui dar, împăratului Precum și-mpărătesei lui: „Jos, pe pământ, vă așezați, Căci nu mai sunteți împărați! Cununile ce le-ați avut, Iată – acuma – v-au căzut. Cununile ce le aveați, Cu care vă împodobeați, Iată că nu le mai aveți Și împărați nu mai sunteți!”

Ieremia 29:4

„Domnul oștirilor – Acel Ce-i Dumnezeu în Israel – Către toți prinșii de război Cari din Ierusalim, apoi, În Babilon au fost mutați:

Ieremia 47:3

De huruitul carelor, De scârțâitul roților, De tropotul cailor care Se-apropie în goană mare. Părinții n-au să mai voiască, Spre-ai lor copii să mai privească, Căci au să fie vlăguite Al lor mâini și ostenite, Încât nu vor mai căuta La ai lor prunci a se uita,

Ieremia 48:41

Nici Cheriotul n-a scăpat Pentru că și el e luat. Cetățile cele-ntărite Fost-au, cu toate, cucerite, Iar inima străjerilor Din al Moabului popor Este ca a unei femei În ceasul chinurilor ei, Când prinsă-i de dureri pe care Doar vremea facerii le are.

Ieremia 52:11

Pe Zedechia l-au luat, Ochii i-au scos și l-au legat Cu lanțuri de aramă, grele. Legat cu lanțurile-acele – La fel ca prinșii de război – La Babilon l-au dus apoi, Unde a fost întemnițat. Tot restul vieții, el a stat Închis, până când, în sfârșit, I-a venit ceasul și-a murit.

Ieremia 52:13

El, la Ierusalim, s-a dus Și-a poruncit, foc, de s-a pus, Îndată, Casei Domnului Și casei împăratului, Precum și caselor pe cari, Cetatea le avea, mai mari.

Езекиел 24:21

„Să spui casei lui Israel: „Așa a zis Cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu: „Locașul Meu cel sfânt, voiesc – Acuma – să îl pângăresc, Căci voi iubiți Locașu-acel. Fala puterii vă e el. Ai voștri fii – și-asemenea Fiicele voastre – vor cădea Sub ascuțișul sabiei, Asemeni vouă fiind ei.”

Езекиел 24:25

Tu, fiu al omului, la tine – Atunci când ziua ‘ceea vine, În cari răpită o să fie Ceea ce e a lor tărie, Cu fiii și fiicele lor Dragi ca lumina ochilor –

Deuteronom 28:25

Domnul va face – nevăzut – Să fii de-ai tăi vrăjmași, bătut. Pe-un drum le vei ieși-n ‘nainte, Însă pe șapte – ține minte! – Tu vei fugi, din fața lor. O groază-n ochii tuturor – În ale lumi-mpărății – Neîncetat, tu ai să fii.

Deuteronom 32:30

Cum oare-ar fi putut să fie Când unul urmărea o mie, Sau când, pe fugă, puteau doi, Să pună zece mii apoi, Dacă de Stânca ce-o aveau, Vânduți, acuma, nu erau – Dacă nu i-ar fi părăsit Domnul, care i-a sprijint?