Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Osea 7:7 - Biblia în versuri 2014

7 Toți ard așa ca un cuptor; Astfel, judecătorii lor Sfârși-vor prin a fi mâncați Și cad toți ai lor împărați. Nici unul nu Mă ia în seamă, Pentru că nimeni nu Mă cheamă.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

7 Cu toții sunt fierbinți ca un cuptor și își devorează judecătorii. Toți regii lor se prăbușesc și niciunul dintre ei nu Mă cheamă.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

7 Toți frig ca un cuptor; și își mănâncă judecătorii. Toți regii lor se prăbușesc; și niciunul dintre ei nu Mă cheamă.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

7 Toți ard ca un cuptor și își devorează judecătorii; toți regii lor cad și nu mai este nimeni dintre ei care să mă invoce.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

7 Toți ard ca un cuptor și își mănâncă judecătorii; toți împărații lor cad; niciunul din ei nu Mă cheamă.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

7 Toți sunt aprinși ca un cuptor și sfâșie pe judecătorii lor. Toți împărații lor au căzut; nu este între ei cine să strige către mine.

Onani mutuwo Koperani




Osea 7:7
27 Mawu Ofanana  

Al treilea an se dovedea, În care Asa-mpărățea. După Nadab, ca împărat, Baeșa s-a înscăunat.


Zimri, văzând că e luată Cetatea Tirța, a fugit Grabnic, și s-a adăpostit În cetățuia cea pe care Casa împărătească-o are. Acolo, el s-a încuiat, Iar apoi, casei, foc i-a dat. În felu-acesta, a murit,


Cei cari, pe Omri, l-au dorit, Să-i biruiască-au reușit, Pe cei care au căutat Pe Tibni-a-l pune împărat. În lupte, Tibni a murit, În timp de Omri a domnit.


Celor care l-au însoțit, Iehu, atunci, le-a poruncit „De vii, să-i prindeți!” Iar apoi, Când toți cei patruzeci și doi De frați ai împăratului Au fost aduși în fața lui, El i-a ucis – fără cruțare – Aproape de fântâna care, Lângă colibă, s-a aflat. Din ei, nici unul n-a scăpat.


Când au primit aceste vești Scrise de Iehu, i-au luat Și capetele le-au tăiat Fiilor împăratului, Spre a-mplini porunca lui. În urmă-n coșuri ei le-au pus Și-apoi la Izreel le-au dus.


Apoi, Șalum – acela care, Părinte, pe Iabeș, îl are – În contra lui a uneltit. De moarte-n urmă, l-a lovit, În fața-ntregului popor Și s-a făcut el, domnitor.


Căci Menahem – acela care, Pe Gadi, drept părinte-l are – Grabnic din Tirța a venit Și pe Șalum el l-a lovit. L-a omorât și-n acest fel, El a domnit, în Israel.


Pe-al lui Ramalia fecior, Îl avusese slujitor. Slujbașu-acela s-a numit Pecah, iar el a uneltit În contra împăratului. Astfel, chiar în palatul lui, El l-a ucis pe împărat, La fel precum s-a întâmplat Cu-Argob și Arie. Cu el, Avuse slujitoru-acel, Cincizeci de inși cari îl urmau Și care Galaadiți erau. Pecah, în urmă, a venit Și-n Israel, a stăpânit.


Osea, atunci – acela care, Pe Ela, drept părinte-l are, În mare taină-a uneltit Și pe Pecah el l-a lovit. În urmă, el s-a așezat Pe scaunul de împărat. Lucrul acest s-a făptuit, Chiar când Iotam a împlinit, Ani, douăzeci, de când domnea. El fiu îi e, lui Ozia.


Dar Iehu, arcul, și-a luat, Iar după ce l-a încordat, Cu o săgeată l-a ajuns. Acea săgeată i-a străpuns Inima-ndată și-a pierit, Căci între umeri l-a lovit. Ioram, frâiele, a scăpat, Din mâini și-n car, el a picat.


Iar Iehu, astfel, a vorbit: „Pe Izabela s-o luați Și jos, voiesc s-o aruncați!” Oameni-aceia au făcut Așa precum li s-a cerut: Pe Izabela au luat-o Și pe fereastră-au aruncat-o. Sângele-ndată i-a țâșnit Și cai și ziduri a stropit. Iehu s-a repezit, călare, Și a călcat-o în picioare.


Furioși sunt cei nelegiuiți: Atunci când sunt înlănțuiți, Nu strigă către Domnul lor


„Dar mințile și-au rătăcit Aceia care-au săvârșit Numai fărădelegi mereu, Căci iată – pe poporul Meu – Ca pâinea îl înghit acum, Și nu Îl cheamă nicidecum Pe Domnul? Nu au nici o teamă?”


Tu, Iacove, nu M-ai chemat, Căci obosit s-a arătat, De Mine-acuma, Israel.


Minunile ce le-ai făcut, Nicicând nu s-au mai fost văzut. De ele, nu a auzit Nimeni să se fi povestit, Căci în afara Ta, vreodată, N-a fost vreun dumnezeu să poată A face lucruri de-acest fel, Pentru cei cari se-ncred în el, Așa precum Tu ai făcut, Pentru cei care Te-au crezut.


Toți am ajuns niște spurcați. Suntem cu toții, necurați. Despre-ale noastre fapte bune, Ajuns-am ca să putem spune Că sunt precum un strai mânjit. Ca frunzele ne-am ofilit Și de nelegiuiri apoi, Ca și de vânt duși suntem noi.


Nu este nimeni cari se teme De Tine, Numele să-Ți cheme. Nimeni nu e să se trezească, De Tine să se alipească. De-aceea, Ți-ai ascuns apoi, Fața și nu mai știi de noi, Încât ne lași ca să pierim În răul ce îl săvârșim.”


Căci nici poporul nu voiește Ca la Cel care îl lovește Să se întoarcă înapoi, Cătând pe al său Domn apoi.


Caut un om și tot privesc În rândul lor, dar nu găsesc Pe nimeni care ar putea Să se așeze-n fața Mea. Un zid să-nalțe omu-acel Și în spărtură să stea el, În fața Mea, pentru-a lui țară, Ca astfel ea să nu mai piară, Și să nu o mai nimicesc. Pe nimeni, însă, nu găsesc!


Nenorocirea a venit, Exact așa precum s-a zis Și cum, în Lege, Moise-a scris. Însă tot nu ne-am rugat noi, La Domnul Dumnezeu apoi, Și nici de la nelegiuire Nu ne-am întors a noastră fire. La adevărul Tău, curat, Aminte, noi nu am luat.


Unde e împăratul tău, Să vină-n ceasu-acesta rău Ca, în cetăți, să-ți dea scăpare? Unde îți sunt aceia care, Judecători i-ai rânduit Și despre care ai vorbit: „Un împărat și domn să-mi dai!”?


În locuința Mea, apoi, Mă voi întoarce înapoi, Până când ei mărturisesc Că vinovați se dovedesc Și până când – apoi – vor vrea Să caute iar, Fața Mea. Când în necaz ei au să fie, Grabnic la Mine au să vie.”


Mândria Israelului Mărturisește-n contra lui. Cu toate-acestea, se vădește Că el nici nu se sinchisește Și nu se-ntoarce înapoi, La Dumnezeul lui, apoi! Chiar dacă fost-a pedepsit, Să-L caute, nu a voit!


Iată că strigătul nu vine Din inima lor, către Mine, Ci-n așternuturi doar, oftează Și se bocesc, mereu. Turbează, Căci numai grâu și must doresc Și-n contra Mea se răzvrătesc.


Fără se le fi poruncit, Ei, împărați, și-au rânduit. Și căpitani de-asemenea Și-au pus ei, fără știrea Mea. Argint și aur adunară, Din care idoli își turnară. De-aceea, fi-vor pedepsiți Și au să fie nimiciți.


Vai, de cei cari împinși de fire, Cugetă la nelegiuire Și-n așternut, rele, urzesc, Pe cari în zori le-nfăptuiesc, Dacă e în puterea lor.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa