Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Osea 7:14 - Biblia în versuri 2014

14 Iată că strigătul nu vine Din inima lor, către Mine, Ci-n așternuturi doar, oftează Și se bocesc, mereu. Turbează, Căci numai grâu și must doresc Și-n contra Mea se răzvrătesc.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

14 Nu strigă către Mine din inima lor, ci gem în paturile lor. Se însoțesc pentru strângerea grânelor și a mustului, dar Mie Îmi întorc spatele.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

14 Nu strigă la Mine din inimă după ajutor, ci se lamentează în paturile lor. Merg împreună pentru strângerea grâului și a mustului; dar Eu Îmi întorc spatele.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

14 Nu strigă către mine din inimă, ci se vaită în paturile lor. Sunt atrași de grâu și de must ș i se întorc împotriva mea.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

14 Nu strigă către Mine din inimă, ci se bocesc în așternutul lor; turbează după grâu și must și se răzvrătesc împotriva Mea.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

14 Și n‐au strigat către mine în inima lor, când urlau pe paturile lor: se adună pentru grâu și must; s‐au depărtat de la mine.

Onani mutuwo Koperani




Osea 7:14
23 Mawu Ofanana  

A doua zi, când, peste fire, Ai zilei zori și-au revărsat Lumina lor, ei s-au sculat Și au adus arderi de tot Și jertfe care se socot De mulțumire. Au șezut De au mâncat și au băut. În urmă, ei s-au ridicat Și s-au pornit, toți, pe jucat.


Domnul a zis: „Eu văd prea bine, Când se apropie de Mine Poporu-acesta se vădește Că doar cu gura Mă cinstește. Inima, însă, el și-o ține, Mereu, departe-a fi de Mine, Iar teama ce-o împărtășește Față de Mine, se vădește Că este numai o măsură De omenească-nvățătură, Ținând de datina pe care Poporu-acesta doar, o are.


Acuma, ce voi face Eu, Când văd că tot poporul Meu A fost luat și, pot să zic Cum că luate e pe nimic? Asupritorii lui, văd bine Că Mă batjocoresc pe Mine Și plini apoi, de veselie, Scot chiote de bucurie. În fiecare zi, mereu, Batjocoresc Numele Meu.


„Ai Mei robi – iată – vor cânta, Căci inima le va sălta De veselie și plăcere, Iar voi striga-veți, de durere. În suflete, o s-o simțiți Și veți boci, adânc mâhniți, În duhurile voastre-apoi.


Mișeii? Știu că i-ai sădit, În rădăcini s-au întărit Și astfel cresc oameni-acei, Fără ca să dea vreun rod ei. Ce-i drept, aproape Te-ai ținut De gura lor, dar am văzut Cât de departe Te vădești De ale lor inimi că ești.


Vicleana Iuda a văzut Ce fel de lucruri a făcut Sora pe care o avea Și cari, Israel, se numea, Dar n-a gândit că este bine Ca să se-ntoarcă, iar, la Mine – Din toată inima – căci ea, Doar prefăcută se vădea.”


Inima lor s-a ridicat Și către Domnul a strigat… Tu zid, al celeia pe care Sionul drept fiică o are, Lacrimi să verși, necontenit, Ziua și noaptea, negreșit! Nu-ți da răgaz pentru odihnă, Iar ai tăi ochi să n-aibă tihnă!


Samaria e pedepsită, Pentru că fost-a răzvrătită În contra Celui cari, mereu, Fusese al ei Dumnezeu. Pe cei care se află-n ea, O să îi taie sabia. Nici pruncii nu vor fi scutiți, Ci ei, atunci, vor fi zdrobiți. Femeile însărcinate, Atuncea, nu vor fi cruțate, Căci spintecat, pântecul lor Va fi, de fierul armelor.”


Dar de pășune când ai dat Și când sătul tu te-ai simțit, În inimă tu te-ai mândrit Și-apoi de Mine ai uitat.


Israele, tu să ai știre, Precum că stă a ta pieire, În faptul că te-ai arătat În contra Mea, neîncetat. Ești împotriva Celui care Poate să-ți dea ajutorare.


Domnul, din nou, a cuvântat Și-a poruncit: „Pleacă de-ndat’, Și cată o femeie care Vei ști că un ibovnic are Și că-i prea curvă! S-o găsești, Căci trebuie să o iubești, Precum fii lui Israel, De Domnul sunt iubiți la fel, Atunci când s-au îndepărtat Și-alți dumnezei au căutat, Căci turtele le sunt plăcute Cari cu stafide sunt umplute!”


Atuncea, vor striga la Mine: „O, Dumnezeule, pe Tine, Te știm noi – noi, poporul cel Al neamului lui Israel!”


Iată, lângă orice altar Ajuns-au să se-ntindă dar, Pe straiele, zălog, luate. Ei beau apoi, pe săturate – În casa idolilor lor – Amenda osândiților Pe care ei i-au osândit.


În gemete, cântul cel care Se-nalță-n Templu, atunci are A se preface. Peste tot, Oameni-n ulițe își scot Pe ai lor morți și în tăcere, Îi vor zvârli, plini de durere.”


Dar dacă ar veni, apoi, Un om, doar cu minciuni, la voi, Zicând: „Am să vă prorocesc Și despre vin am să vorbesc Sau despre băutură tare”, Omul acela va apare, Pentru poporul din ăst loc, Că este bun a fi proroc!


„Du-te și spune la popor Și-asemenea preoților: „Când ați postit și ați plâns voi, În luna-a cincea, iar apoi În cea de-a șaptea – cum știut E că mereu voi ați făcut De șaptezeci de ani, prea bine – Oare postit-ați pentru Mine?


Astfel de oameni dovedesc Căci nu pe Domnul Îl slujesc – Nu pe Hristos deci, fraților – Ci își slujesc pântecul lor. Prin vorbe dulci și-amăgitoare, Ei îi înșeală pe cei care S-au arătat ascultători, Precum și lesne-ncrezători.


Pierzarea e al lor sfârșit, Iar pântecele – negreșit – Le este singur dumnezeu; Rușinea-i slava lor, mereu, Iar gândurile lor le sânt, La lucruri doar, de pe pământ.


Sau cereți, dar nu căpătați, Căci, cu gând rău, voi vă rugați, Cu gândul ca să risipiți, Doar pe plăceri, ce dobândiți.


„Acuma, seama să luați Voi toți, care sunteți bogați! Să plângeți, să vă tânguiți, Căci, în curând, veți fi loviți Și mari nenorociri apoi, Se vor abate, peste voi.


Via au strâns și au călcat Struguri-n teascuri, după care A fost o veselie mare, Căci au mâncat și au băut Și bucuroși au petrecut. În case-apoi când au intrat, Pe-Abimelec, l-au blestemat,


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa