Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Osea 5:15 - Biblia în versuri 2014

15 În locuința Mea, apoi, Mă voi întoarce înapoi, Până când ei mărturisesc Că vinovați se dovedesc Și până când – apoi – vor vrea Să caute iar, Fața Mea. Când în necaz ei au să fie, Grabnic la Mine au să vie.”

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

15 Voi pleca și Mă voi întoarce la Locul Meu, până când își vor recunoaște vina. Ei vor căuta fața Mea; în necazul lor, Mă vor căuta cu ardoare“.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

15 Voi pleca și Mă voi întoarce în locul Meu – până când își vor recunoaște vina. Ei vor căuta fața Mea. În situația lor foarte dificilă, Mă vor căuta în mod real.”

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

15 Voi merge și mă voi întoarce la locul meu până se vor recunoaște vinovați și vor căuta fața mea: în asuprirea lor vor tânji după mine.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

15 Voi pleca, Mă voi întoarce în locuința Mea până când vor mărturisi că sunt vinovați și vor căuta Fața Mea. Când vor fi în necaz, vor alerga la Mine.”

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

15 Mă voi duce, mă voi întoarce la locul meu, până vor cunoaște că sunt vinovați și vor căuta fața mea: În strâmtorarea lor mă vor căuta cu tot dinadinsul.

Onani mutuwo Koperani




Osea 5:15
51 Mawu Ofanana  

De moarte, fi-veți izbăviți!” Atunci, au zis cei zece frați: „Suntem, cu toții, vinovați, Pentru tot ceea ce-am făcut, Căci noi prea bine am văzut Cât de înspăimântat striga Fratele nost’, când ne ruga – Și totuși, nu l-am ascultat. Acuma știm de ce-a picat Necazu-acesta, peste noi”.


Dacă acest popor al Meu Asupra căruia, mereu, Este chemat Numele-Mi Sfânt, Se va smeri pân’ la pământ Și-n rugăciuni apoi va sta, Când Fața Mea va căuta, Iar de la căile acele Ce s-au vădit precum că-s rele Se va abate, negreșit, Îi iert păcatul săvârșit Și țara-n care locuiește Poporul se tămăduiește.


În fața semenilor lui, Va cânta slavă Domnului Zicând: „Eu am păcătuit, Dar Domnul nu m-a pedepsit! Iată, dreptatea am călcat Și totuși, Domnul m-a iertat,


În strâmtorare, au strigat La Domnul, cari i-a ajutat. Vădindu-Se îndurător, I-a scos din tot necazul lor.


În strâmtorare, au strigat La Domnul, cari i-a ajutat. Vădindu-Se îndurător, I-a scos din tot necazul lor.


În strâmtorare, au strigat La Domnul, cari i-a ajutat. Vădindu-Se îndurător, I-a scos din tot necazul lor.


În strâmtorare, au strigat La Domnul, care – iertător – I-a scos din tot necazul lor.


„Acesta este locul Meu, Unde voi locui mereu. Aici Mă voi fi odihnit, Căci acest loc, Eu l-am dorit.


Mă cheamă dar, când te găsești În strâmtorare. Atunci Eu Te izbăvesc, iar tu, mereu, Ai să Mă proslăvești pe Mine, Căci iarăși îți va merge bine!


Când El, de moarte, îi lovea, Întreg poporul se-ntorcea Să-L caute pe Dumnezeu.


Le umple fața de rușine, Ca să Te caute pe Tine Și-apoi, cât vor trăi pe lume, Să caute Sfântul Tău Nume!


Iubirea mea o dăruiesc Acelor care mă iubesc. Acel care se străduiește Cu dinadinsul, mă găsește.


Căci astfel, spus-a Dumnezeu: „Din a Mea locuință, Eu Privesc în liniște, în zare, Peste căldura arzătoare A soarelui, prin roua-ntinsă Peste câmpia necuprinsă, Prin arșița ce a crescut Când secerișul a-nceput.


Doamne, ei toți Te-au căutat Când în strâmtoare s-au aflat. Atuncea când i-ai pedepsit, Cu rugi, la Tine, au venit.


Tocmai acuma, Domnul – iată – Iese din locuința Lui, Căci vrea, pe ai pământului Locuitori, să îi lovească Și astfel să îi pedepsească Pentru nelegiuirea lor. Apoi, sângele morților, Pe față fi-va arătat, Căci de pământ, afară dat, Sângele lor are să fie. Uciderile, să se știe Că nu vor fi acoperite, Ci toate fi-vor dezvelite.


Noapte de noapte, îmi tânjește Sufletul meu, căci Te dorește. Ești căutat de duhul meu, În mine Doamne, tot mereu, Când judecățile Îți sânt Îndeplinite, pe pământ. Toți cei de pe a lumii față, Ce este drept, atunci învață.


Ei, lemnului, i-au spus mereu: „Iată că tu ești tatăl meu!”, Iar pietrei i s-au închinat Zicându-i: Viață, tu mi-ai dat!” Mi-au întors spatele când bine Le-a mers și au uitat de Mine, Dar au strigat, în strâmtorare: „Te scoală și ne dă scăpare!”


Să recunoști că ai greșit, Că te-ai purtat nelegiuit, Că necredință-ai arătat Atuncea când ai alergat Să îți găsești alți dumnezei – Deși străini îți erau ei – Și că nu ai voit, mereu, Ca să asculți de glasul Meu.


Fii răzvrătiți, acuma, voi Veniți degrabă înapoi, La Dumnezeul vostru Sfânt, Căci numai Eu, Stăpân, vă sânt. Eu sunt Acela care vreau, Pe unul dintre, voi să-l iau, Dintr-o cetate; pe alți doi Dintr-o familie-i iau apoi Și după ce am să v-adun Iar, în Sion am să vă pun.


La mersul nostru, să luăm Seama și să îl cercetăm, Ca să putem veni apoi, La Domnul nostru, înapoi.


Atuncea, slava Domnului Și toată măreția Lui Care pe heruvimi a stat, Se ridică și s-a-ndreptat, Apoi, spre pragul cel pe care, Casa-l avuse la intrare, Astfel încât noru-a putut, Templul ca să îl fi umplut, Iar slava Domnului făcea, Întreaga curte, de lucea.


Și slava Domnului, de-ndat’, De pe cetate s-a-nălțat Și-a mers pe muntele pe care Cetatea-n răsărit îl are.


În ea, vă veți aduce-aminte De ce-ați făcut mai înainte, De felu-n care v-ați purtat, De felu-n care v-ați spurcat Și vouă înșivă, de voi, Vi se va face scârbă-apoi, Din pricina păcatelor Și a fărădelegilor Pe care le-ați făcut mereu.


Atunci, vă veți aduce-aminte De răul cel de mai ‘nainte, Pe care voi l-ați făptuit Și scârba vă va fi lovit Din pricina păcatelor Precum și-a urâciunilor Cari ale voastre se vădesc.


Aceia cari au să trăiască, De Mine au să-și amintească În mijlocul neamurilor, Pe unde rămășița lor Are să fie izgonită Și va ajunge-a fi robită. Am să zdrobesc, în acea țară, Inima lor cea preacurvară – Cari necredință a vădit – Și ochii lor care-au curvit Cu idolii ce i-au avut. Scârbă li se va fi făcut, Din pricina păcatelor, Precum și-a urâciunilor Pe care ei le-au săvârșit.


El zise: „Fiu al omului, Vezi ce fac ei? Vezi cât de mari Sunt urâciunile pe cari Le săvârșește Israel, Spre a mă-ndepărta, astfel, De sfântul Meu locaș? Ce crezi? Să știi, însă, că ai să vezi Și alte urâciuni pe cari Le fac și sunt cu mult mai mari!”


Se vor întoarce înapoi, Să-L cate pe Cel cari, mereu, E al lor Domn și Dumnezeu, Precum și pe-al lor împărat Care, drept David, e chemat. Vor tresări-n vremea din urmă, Când timpu-aproape că se curmă, Privind la Fața Domnului Și-apoi la bunătatea Lui.”


Vor merge cu ale lor oi Și cu cirezile de boi, Să-L caute pe Domnul lor, Dar Domnul, de al Său popor, S-a depărtat și nicidecum Ei nu-L vor mai găsi, acum.


Iată că Domnul a ieșit, Acum, din locuința Lui Și din înaltul cerului, El se pogoară pe pământ, Iar pe-nălțimile ce sânt Pe a lui față, El pășește!


Norodu-atuncea a venit La Moise: „Am păcătuit, În contra Domnului” – au zis Oameni-acei. „El a trimis – Cum ai văzut – șerpii apoi. Tu roagă-te dar, pentru noi, Să depărteze de popor, Șerpii, acum.” La vorba lor, Moise, pe Domnul, L-a rugat,


Stăpânul, ușa, o să-nchidă Și n-are să o mai deschidă, Când voi, ce-afară ați rămas, Veți bate și, cu jalnic glas, Veți zice: „Doamne, Te rugăm, Deschide-ne, ca să intrăm!”


Iabin avea o oaste mare, Precum și foarte multe care; Din fier, carele s-au făcut Și nouă sute a avut. Israeliții, greu, gemeau, Căci douăzeci de ani erau, De când Iabin i-a apăsat. Atunci, la Domnul, a strigat, Înspăimântat, al lor popor


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa