Osea 3:4 - Biblia în versuri 20144 „Iată, copiii cei pe care Neamul lui Israel îi are, Vor sta, mult timp, fără-mpărat. De-asemeni, nu vor fi aflat Nici căpetenie să vie Și-n fruntea lor, apoi, să fie. Nici chip de idol n-or avea, Nici terafimi de-asemenea Și nici efod măcar. Apoi, Onani mutuwoMabaibulo enansoNoua Traducere Românească4 Căci tot atât de multe zile vor rămâne și fiii lui Israel fără rege, fără prinț, fără jertfă, fără stâlp sacru, fără efod și fără terafimi. Onani mutuwoBiblia în Versiune Actualizată 20184 S-a întâmplat așa, pentru că tot atât de multe zile vor rămâne și israelienii fără rege, fără conducător, fără sacrificiu, fără pietre sacre, fără tunica specială a ceremonialului și fără terafimi. Onani mutuwoVersiunea Biblia Romano-Catolică 20204 Căci multe zile vor sta fiii lui Israél fără rege, fără căpetenie, fără jertfă, fără stelă, fără efod și fără terafími. Onani mutuwoBiblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu4 Căci copiii lui Israel vor rămâne multă vreme fără împărat, fără căpetenie, fără jertfă, fără chip de idol, fără efod și fără terafimi. Onani mutuwoTraducere Literală Cornilescu 19314 Căci copiii lui Israel vor rămâne multe zile fără împărat și fără mai mare și fără jertfă și fără stâlp și fără efod sau terafimi. Onani mutuwo |
Osea 3:4
44 Mawu Ofanana
În vremea care o să vie, Nicicând, toiagul de domnie, Nu se va-ndepărta de el. La fel va fi și cu acel Toiag de cârmuire, care, El îl va ține la picioare, Până când Șilo se ivește” – Numele Lui se tălmăcește „Mesia”. „De cuvântul Lui, Popoarele pământului – În vremile ce au să vie – Vor asculta, în veșnicie.
El i-a stârpit, precum se știe, Pe toți cei cari duhuri chemau Și viitorul îl ghiceau. Toți terafimii, i-a zdrobit Și idolii ce i-a găsit, Cu urâciunile pe care Țara lui Iuda-n ea le are. Și la Ierusalim, la fel A procedat, în urmă, el. Acestea toate, le-a făcut Spre a-mplini ce s-a cerut În cartea ce a fost găsită De Hilchia și-apoi citită În fața împăratului, Precum și a poporului. În ea, era legea pe care Al lui Israel Domn o are.
Atunci, Azaria s-a dus La Asa și astfel i-a spus: „Ascultă Asa! Iar apoi, Iudei, să ascultați și voi! S-asculte și cei care vin Din ramura lui Beniamin! Dacă sunteți cu Dumnezeu, Și El va fi cu voi, mereu! Dacă aveți să-L căutați, Atuncea o să Îl aflați! Dar dacă o să-L părăsiți, Și El vă va lăsa, să știți!
Iată ce haine, așadar, Ei au să facă: un pieptar; Apoi efodul o să fie Făcut; de-asemeni, o mantie, Precum și-o tunică, lucrată Doar la gherghef; ea e urmată Apoi, de-o mitră, după care, Brâul e ultima lucrare. Aron și-ai săi feciori să fie Gata să Îmi slujească Mie, Fiind ca preoți așezați, În haine sfinte-nveșmântați.
Porțile cele ‘nalte-i sânt, Azi, cufundate în pământ. A rupt zăvoarele acele Care erau puse pe ele. Și împăratul – și cei cari Sunt căpitanii lui cei mari – Sunt printre neamuri risipiți. Nu mai au Lege și lipsiți Sunt de proroci și de vreo știre, Vedenie sau vreo vestire Din partea Domnului Cel Sfânt.
Din ale ei mlădițe mari, Ieșit-a foc puternic, cari Întreaga roadă i-a mâncat. După tot ce s-a întâmplat, Ea nu mai are ramuri cari Să se arate a fi tari, Din care să se fi putut, Toiege, să se fi făcut, Pentru cei care se vădeau Precum că voievozi erau. Astă cântare se vădește A fi de jale și slujește Drept o cântare potrivită, La ceas de jale folosită.”
Căci cel ce este împărat – În Babilon încoronat – Acum se află la răscruce Și nu știe-ncotro s-apuce. În față-i, două drumuri vede Și tocmai de aceea șede În al lor capăt și așteaptă Să știe unde îl îndreaptă Bobii. Săgeți a scuturat Și terafimi a întrebat; Chiar și ficatu-l cercetează Să afle pe ce drum urmează Să îl aleagă, ca să vie Peste această-mpărăție.
Cu mulți care atuncea sânt, El o să facă legământ. Trainic, acesta o să fie Și-o săptămână o să ție. Când timpul are să arate Că săptămâna-i jumătate, Va face să-nceteze-ndată Jertfa menită a fi dată, Precum și daru-acela care Este adus pentru mâncare. Pe-aripa urâciunilor Care e a idolilor, Va veni unul cari vădește Precum că numai pustiește, Până prăpădul stabilit Cade peste cel pustiit.”
Pe toate, ei le-au adunat Și-apoi, lui Ghedeon, le-au dat. El, un efod, a întocmit, Din acest aur, la sfârșit. Efodu-apoi a fost adus, La Ofra și-n cetate pus, Unde ajuns-a ca să fie O pricină pentru curvie, Pentru întregul Israel. Și pentru Ghedeon – la fel – A fost o cursă, totodată, Precum și pentru casa-i toată.
Pe-atuncea, Abia – cel care Pe Ahitub, tată, îl are, Și care, frate, se vădea Cu I-Cabod care-l avea, Tată, pe Fineas, pe cel care, Drept fiu, preotul Eli-l are Și cari, la Silo, Îi slujise Lui Dumnezeu – se potrivise De a purta efodul lui, Adică al preotului. În tabără, nu s-a aflat Că Ionatan era plecat.
Căci și neascultarea, iată, E tot atât de vinovată, Precum, de vină, e ghicirea. De-asemenea, împotrivirea Nu-i mai puțin nevinovată, Decât e închinarea dată În fața terafimilor Și-a tuturor idolilor. Pentru că nu ai împlinit Poruncile ce le-ai primit Din partea Domnului, prin mine, Domnul se leapădă de tine – Precum și tu te-ai lepădat – Și nu vei mai fi împărat.”
Preotul zise: „Iată, eu Păstrez aici – în cortul meu – Chiar sabia unui oștean, Care fusese Filistean. Îl știi prea bine – negreșit – Căci, Goliat, el s-a numit. Tu te-ai luptat cu el, odată, În valea care e chemată „A terebinților”. Știi bine Că a căzut ucis, de tine. Sabia este învelită Într-un covor și e pitită În spatele efodului. Aici, o altă armă nu-i. Dacă îți place și o verei, Poți, liniștit, ca să o iei.” David răspunse: „Foarte bine! E potrivită, pentru mine, Căci nu mai este – ca și ea – O sabie asemenea. Adu-mi-o, rogu-te, căci vreau – Când plec – cu mine să o iau!”
Zotsatsa