Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Osea 3:1 - Biblia în versuri 2014

1 Domnul, din nou, a cuvântat Și-a poruncit: „Pleacă de-ndat’, Și cată o femeie care Vei ști că un ibovnic are Și că-i prea curvă! S-o găsești, Căci trebuie să o iubești, Precum fii lui Israel, De Domnul sunt iubiți la fel, Atunci când s-au îndepărtat Și-alți dumnezei au căutat, Căci turtele le sunt plăcute Cari cu stafide sunt umplute!”

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

1 Domnul mi-a zis: „Du-te din nou și iubește o femeie care este iubită de un semen și este o adulteră. Iubește-o așa cum Domnul îi iubește pe fiii lui Israel, deși ei se îndreaptă spre alți dumnezei și iubesc turtele cu stafide“.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

1 Iahve mi-a zis: „Du-te și demonstrează-ți din nou dragostea față de soție – deși ea este iubită de un altul și este o adulteră… Iubește-o exact cum și Iahve îi iubește pe israelieni – deși ei s-au dus după alți (dumne)zei și iubesc turtele cu stafide!”

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

1 Domnul mi-a zis: „Mergi din nou și iubește o femeie iubită de un prieten și adulteră, așa cum este iubirea Domnului față de Israél, deși ei se întorc spre alți dumnezei și iubesc turtele de stafide”.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

1 Domnul mi-a zis: „Du-te iarăși și iubește o femeie iubită de un ibovnic și preacurvă; iubește-o cum iubește Domnul pe copiii lui Israel, care se îndreaptă spre alți dumnezei și care iubesc turtele de stafide!”

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

1 Și Domnul mi‐a zis: Mergi iarăși, iubește o femeie iubită de un ibovnic și preacurvă după iubirea Domnului pentru copiii lui Israel, măcar că ei se întorc la dumnezei străini și iubesc colacii de stafide.

Onani mutuwo Koperani




Osea 3:1
34 Mawu Ofanana  

La toți, în urmă, a-mpărțit Câte o pâine. Negreșit, A dat și o bucată mare, De carne, pentru fiecare. O turtă de stafide iar, El le-a mai dat la toți, în dar. Întreg poporul – mulțumit – Spre casă, a plecat, grăbit.


Dar Dumnezeu Și-a amintit De-al Său popor și – negreșit – De-Avram, Isac și Iacov care L-au ascultat, fără-ncetare, Urmând al Domnului cuvânt, Precum și de-al Său legământ. De-aceea, El s-a îndurat De-ai Săi și nu i-a mai lăsat Pe Sirieni, să-I asuprească Poporul, și să-l nimicească.


La toți, apoi, el a-mpărțit Câte o pâine – negreșit – Și câte o bucată mare De carne, pentru fiecare. O turtă de stafide iar, El le-a mai dat, la toți, în dar.


Însă, în bunătatea-Ți mare, Tu arătat-ai îndurare, Pentru că nu l-ai părăsit Și astfel nu l-au nimicit Vrăjmașii, căci ești iertător, Ești milostiv și-ndurător.


Așa cum ochii robilor Se uită la stăpânii lor Și după cum roaba privește La ceea pentru cari slujește, Așa privim și noi, mereu, Către al nostru Dumnezeu, Până se va-ndura și-apoi, El va avea milă de noi.


A doua zi, când, peste fire, Ai zilei zori și-au revărsat Lumina lor, ei s-au sculat Și au adus arderi de tot Și jertfe care se socot De mulțumire. Au șezut De au mâncat și au băut. În urmă, ei s-au ridicat Și s-au pornit, toți, pe jucat.


Turte din struguri să îmi dați, Cu mere, să mă-nviorați Ca astfel să mă întăresc, Căci de iubirea lui bolesc.


De-aceea zic Eu, către voi: Veniți la Mine, înapoi, Ca să puteți fi mântuiți Voi toți cei care vă găsiți La marginile de pământ, Căci Dumnezeu, numai Eu sânt!


Dar cum necredincioase sânt Femeile, iubitului, La fel I-ați fost voi, Domnului, Pentru că te-ai purtat la fel, Tu, casă a lui Israel!”


„Îmi este Efraim, iubit? Un scump copil, s-a dovedit?” „Atunci când despre el vorbesc, Pe dată Eu Îmi amintesc De el, cu mare gingășie Și simt un foc, flacăra vie, Căci arde inima în Mine. De-aceea, îi voi face bine Și-am să-i arăt, fără-ncetare, Nemărginita-Mi îndurare.”


Cum, Efraim, să te predau? Israele, cum să te dau? Cum să îți fac ce e știut Precum că Admei i-am făcut? Cum aș putea să fac cu voi, Ca și cu Țeboimu-apoi? Inima, tare, Mi se zbate, Iar în lăuntru-Mi sunt mișcate Toate, de mila ce-o simțesc Când către tine Eu privesc.


A lor măicuță a curvit. Femeia cari i-a zămislit, Drept necinstită se arată, Căci a vorbit în ăst fel: „Iată, Voi alerga după acei Ce-mi sunt ibovnici, că doar ei Îmi aduc pâinea, apa mea, Lână și in de-asemenea, Și untdelemn și băutură!”


Curvia-ntâi și-apoi la fel, Mustul – alăturea de el Având tăria vinului – Răpesc mințile omului.


În ziua celui așezat Asupră-ne, ca împărat, Se-mbolnăvesc aceia cari Sunt peste noi puși, drept mai mari, Din pricină că nu se dau În lături și că mult vin beau. Mâna, al nostru împărat, Cu batjocoritori, a dat.


Iată, lângă orice altar Ajuns-au să se-ntindă dar, Pe straiele, zălog, luate. Ei beau apoi, pe săturate – În casa idolilor lor – Amenda osândiților Pe care ei i-au osândit.


Vinul, cu largi pahare-l beau; Cu untdelemn, pe trup, se dau, Iar de al lui Iosif prăpăd Nu se-ntristează și nu-l văd!


Eu, însă, am ca să privesc Spre Domnul și nădăjduiesc În Cel care îmi e mereu, Al mântuirii Dumnezeu, Căci știu că mă va asculta.


Tocmai de-aceea, înapoi, Către Ierusalim apoi, Am să Mă-ntorc în mila-Mi mare, Ca să revărs a Mea-ndurare. În el, din nou se va vedea Că se înalță Casa Mea Și va fi iarăși colindat, Cu frânghia de măsurat.”


„Prietene, ce ai venit Să faci, fă dar, pân’ la sfârșit!” – Lui Iuda, i-a răspuns Iisus. Gloata, atunci, mâna a pus, Pe El, și nu L-a mai scăpat.


Vă spun, să știți, că nu puteți, Paharul Domnului, să-l beți Și-apoi, paharul dracilor. Nici nu puteți sta – fraților – La masa Domnului și-apoi, La masa dracilor. Sau voi


La idoli, să nu vă-nchinați – Ca unii dintre ei – dragi frați. Cum știți prea bine, că s-a zis Și, în Scripturi, se află scris, „Poporu-acesta a șezut Și a mâncat și a băut; Apoi, în urmă, s-a sculat Și a-nceput de a jucat.”


Ajunge dar, că în trecut, Voi ați trăit și ați făcut Doar voia Neamurilor, care Nu-i alta, decât desfrânare, Poftă, ospețe și beție, Chefuri cu multă veselie, Și idolești slujiri vădite, Cari toate-s neîngăduite.


Toți dumnezeii ce-i aveau, I-au scos afară și cătau Ca să-I slujească Domnului. Văzând chinul poporului, Domnul s-a îndurat de el Și S-a întors la Israel.


Via au strâns și au călcat Struguri-n teascuri, după care A fost o veselie mare, Căci au mâncat și au băut Și bucuroși au petrecut. În case-apoi când au intrat, Pe-Abimelec, l-au blestemat,


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa