Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Osea 2:15 - Biblia în versuri 2014

15 Acolo, îi voi da-napoi Viile ei și fac apoi, Din valea care e chemată Acor, o ușă îndreptată Către nădejde. Cât va sta Acolo, iarăși va cânta, Ca și când tânără se-aflase Și din Egipt abia scăpase.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

15 De acolo îi voi da viile ei și voi face din Valea Acor o poartă a speranței. Acolo ea va răspunde ca în zilele tinereții ei, ca în ziua când a plecat din țara Egiptului“.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

15 Acolo îi voi da viile înapoi și voi face din valea Acor o poartă a speranței. Acolo ea va răspunde ca în zilele când era tânără – ca atunci când a plecat de pe teritoriul Egiptului.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

15 O voi pedepsi pentru zilele Baálilor în care le ardea tămâie, îi înfrumuseța cu inelele și podoabele sale și mergea după iubiții ei, dar pe mine m-a uitat – oracolul Domnului.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

15 Acolo, îi voi da iarăși viile și valea Acor i-o voi preface într-o ușă de nădejde și acolo va cânta ca în vremea tinereții ei și ca în ziua când s-a suit din țara Egiptului.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

15 Și îi voi da viile ei din ea și valea Acor ca ușă de nădejde și va cânta acolo ca în zilele tinereții sale și ca în ziua suirii sale din țara Egiptului.

Onani mutuwo Koperani




Osea 2:15
33 Mawu Ofanana  

Părinte pe Nebat, îl are – El a umblat, necontenit, Iar pe deasupra, s-a-nsoțit Cu Izabela – fata care, Părinte, pe Etbaal, îl are – Al cărei tată, împărat Era-n Sidon încoronat. Ahab, în urmă, a zidit, Altar – lui Baal – și i-a slujit.


Atunci, poporul L-a crezut Pe Dumnezeu, căci a văzut Felul în care a lucrat Și laude I-a înălțat.


Din tinerețe, negreșit, Destul eu fost-am asuprit! Să spună-ntregul Israel, Dacă nu s-a-ntâmplat astfel!


Saronul o să fie dat, Loc pentru oi, de pășunat. Voi face ca valea Acor Culcuș să fie-al boilor. Le dau pentru poporul Meu Care Mă caută, mereu.


Poporul case-o să zidească, În care o să locuiască. Vii va sădi acest popor Și va mânca roadele lor.


„Cuvântul Domnului, de sus, La mine a venit și-a spus:


„Du-te-n Ierusalim și spune Cuvintele ce le voi pune În gura ta, iar către el, Să strigi apoi, în acest fel: „Așa vorbește Dumnezeu: „Aminte încă, Mi-aduc Eu De dragostea ce o aveai Când încă tânără erai, Când logodită te-ai aflat Și în pustie M-ai urmat, Într-un pământ neroditor, Nesemănat, neprimitor.


Căci pentru voi, Eu am nutrit Doar gânduri bune și-astfel vreau, Un timp de pace, să vă dau, Parte s-aveți de fericire Și nu doar de nenorocire. Am să vă dau un viitor Și o nădejde, tuturor.


Și-acuma, ce faci? Strigi la Mine: „Tată! Ai fost, din tinerețe, Prietenul ce-mi da povețe!”


Căci Domnul oștilor – Acel Ce-i Dumnezeu în Israel – A spus că „vine vremea, iară, În care, în această țară, Ogoare fi-vor cumpărate, Case și vii, pe deal, aflate.”


Iată dar, ceea ce gândesc, De pot să mai nădăjduiesc:


În mijlocul răului care L-ai săvârșit fără-ncetare Și a curviilor făcute – Ce se vădeau nemaivăzute – N-ai vrut să-ți mai aduci aminte De vremile de dinainte – De tinerețea ta – când Eu Te-am întâlnit în drumul meu, Goală, pe câmpuri, părăsită Și-n al tău sânge tăvălită!


Însă, de legământul Meu, Am să-Mi aduc aminte Eu. De el, am să-Mi aduc aminte, Căci l-am făcut mai înainte, În vremea tinereții tale. Iată că am găsit cu cale, Alt legământ să fac cu tine, Care pe veșnicie ține.


Atuncea când Eu am trecut Pe lângă tine, am văzut Că îți venise vremea-n care, Fiorul dragostei apare. Eu, peste tine, mi-am întins Haina și astfel te-am cuprins Cu poala ei. Te-am învelit Cu ea și ți-am acoperit Întreaga-ți goliciune-ndat’. Apoi, credință ți-am jurat Și am făcut un legământ, Cu tine” – zis-a Domnul Sfânt – „Prin care Mie, Mi te-ai dat!


Iată dar ce a glăsuit Acela care S-a numit A fi drept Domn și Dumnezeu: „Atuncea când voi strânge Eu, Din lume, casa cea pe care Neamul lui Israel o are, Voiesc să Îmi arăt în ea – Popoarelor – sfințenia Mea. Vor locui în țara dată, Lui Iacov – robul Meu – odată.


În liniște-au să locuiască În țară și au să-și zidească – Acolo, iarăși – case noi. Și vii își vor sădi apoi. Da. Liniște ei vor avea, Atunci când judecata Mea – Așa precum a fost rostită – Are să fie împlinită Față de cei ce locuiesc În jur și îi disprețuiesc. Atuncea, ei vor ști mereu, Că Eu sunt Domnul Dumnezeu. Vor ști dar, că sunt Domnul lor, Iar ei Îmi sunt al Meu popor.”


„Când era tânăr Israel, Eu îl iubisem mult, pe el Și din Egipt, atuncea, Eu Chematu-l-am pe fiul Meu.


Dar de la Egipteni din țară, Printr-un proroc l-a scos afară Domnul, pe neamul Israel Și prin proroc l-a păzit El.


Și totuși, află dar că Eu Sunt al tău Domn și Dumnezeu, Din vremurile de-nceput – Din al Egiptului ținut – Și pân’ acum. Am să fac dar, În corturi să locuiești iar, Ca-n zilele acelea care Erau zile de sărbătoare!


Dar de la Egipteni, mereu, Eu îți sunt Domn și Dumnezeu, De-atunci de când, din a lor țară, De Mine ai fost scos afară. Nu este, în afara Mea, Nimeni să poată ca să dea Vreo mântuire, tuturor, Căci Eu, doar, sunt Mântuitor.


Smochinii ei și-ale ei vii Ajunge-vor a fi pustii, Pentru că astfel a vorbit: „Pe toate, plată, le-am primit, Din mâinile tuturor cei Care ibovnici sunt, ai mei!” Iată dar, ceea ce-am să-i fac: Într-o pădure-am să prefac Totul, și-ajunge-vor mâncate De fiarele, în câmp, aflate.


Eu, după planurile Mele, Îi voi aduce înapoi Pe cei ce sunt prinși de război Din Israel, căci el, mereu, S-a dovedit popor al Meu. Cetățile ce-s pustiite, Atunci vor fi din nou zidite. Ei au să le zidească iară, Și au să locuiască-n țară. Vii vor sădi și vin vor bea, Iar din grădini, rod vor avea.


La cetățuie, înapoi, Să vină prinșii de război, Plini de nădejde! Negreșit, Îți voi întoarce, îndoit!


Atunci, întreaga adunare A înălțat astă cântare:


Ușa, sunt Eu; iar orișicine Voiește a intra, prin Mine, Are să fie mântuit – Intra-va, iar, când a ieșit, Pășune proaspătă, găsește.


După venirea lor, pe dată, Biserica fu adunată, Și-n urmă, ei au povestit, Tot ceea ce a-nfăptuit Domnul, prin ei, când – la credință – El a găsit de cuviință, Ca și pe Neamuri, să le cheme.


Pietre au pus apoi, pe el, Și un morman mare-au făcut, Cari și azi poate fi văzut. Astfel, mânia Domnului, S-a tras de pe poporul Lui, Iar locul, nume, a primit, „Acor”, cari este tălmăcit Prin numele de „Tulburare”, Dat după astă întâmplare.


Israeliții au uitat De Domnul care i-a scăpat Din mâinile vrăjmașilor Ce se aflau în jurul lor.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa