Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Osea 2:14 - Biblia în versuri 2014

14 „Am s-o ademenesc, să fie Dusă, în urmă, în pustie, Căci să-i vorbesc, găsesc cu cale, Să-i placă mult, inimii sale.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

14 „De aceea, iată, o voi ademeni, o voi aduce în deșert și-i voi vorbi pe placul inimii ei.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

14 Toate aceste lucruri i se vor întâmpla. Să știți că apoi o voi seduce, o voi aduce în deșert și îi voi vorbi așa cum dorește inima ei.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

14 Voi devasta viile și smochinii ei, despre care zicea: «Acestea sunt răsplata mea pe care mi-au dat-o iubiții mei!»; le voi face să fie pădure și o vor devora animalele câmpului.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

14 „De aceea, iată, o voi ademeni și o voi duce în pustie și-i voi vorbi pe placul inimii ei.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

14 De aceea iată, o voi atrage și o voi duce în pustie și‐i voi vorbi la inimă.

Onani mutuwo Koperani




Osea 2:14
38 Mawu Ofanana  

Dar după ce a necinstit-o, Sihem, pe fată, a iubit-o. Cu inima s-a alipit De ea, fiind îndrăgostit. A încercat s-o liniștească,


Că a greșit. Din strâmtorare, Iar vei fi scos și îți spun eu Că te va pune Dumnezeu Într-un loc larg și-n libertate, Iar masa, plină de bucate, Are să-ți fie. Dar greșești,


Ia-mă cu tine! Să plecăm! Haidem acum, să alergăm! În camerele din palat, Mă duce al meu împărat… Acolo, noi, eu știu prea bine Că, ne vom bucura, de tine. Vom lăuda, fără-ncetare, Neprețuita-ți dezmierdare, Mai mult decât e lăudat Vinul ce-l bem! Am cugetat Cum că pe drept tu ești iubit.


„Dar Dumnezeu o să voiască, De voi, să Se milostivească. În bunătatea Lui cea mare, O să arate îndurare, Căci El e drept, necontenit. De cei care-au nădăjduit În El, ferice o să fie, De-acum și până-n veșnicie!


De-aceea, iată ce-am să-i fac Viei aceleia, de-ndată: Am să-i smulg gardul și călcată Are să fie-atunci, de vite, Iar zidurile construite În jurul ei, le năruiesc.


„De-aceea Domnul a zis: „Iată, Curând, o vreme se arată, În care nu se va putea Ca să mai spună nimenea „Viu este Domnul! Viu e Cel Care l-a scos pe Israel Din al Egiptului ținut Și din rob, liber l-a făcut!”


„Du-te-n Ierusalim și spune Cuvintele ce le voi pune În gura ta, iar către el, Să strigi apoi, în acest fel: „Așa vorbește Dumnezeu: „Aminte încă, Mi-aduc Eu De dragostea ce o aveai Când încă tânără erai, Când logodită te-ai aflat Și în pustie M-ai urmat, Într-un pământ neroditor, Nesemănat, neprimitor.


Dar Dumnezeu a cuvântat: „Îi spune lui Baruc, de-ndat’: „Voi dărâma ce am zidit, Voi smulge ceea ce-am sădit! E vorba despre-această țară.


Deci de la Egipteni, din țară, Pe-al Meu popor l-am scos afară. După aceea – mai târziu – L-am dus către un loc pustiu.


„Pe a Mea viață, Mă jur Eu” – Spusese Domnul Dumnezeu – „Că peste voi, drept Împărat, Eu Însumi fi-voi așezat. Cu braț puternic și întins Vă voi conduce și-nadins Am să Îmi vărs a Mea urgie, Asupra voastră, cu mânie.


De nu va face astfel, iată, Am s-o dezbrac în pielea goală, Fiind apoi – fără-ndoială – Precum a fost la început, În ziua-n care s-a născut. O fac s-ajungă o pustie. Pământ uscat are să fie, Pentru că iată, bunăoară, De sete, am s-o las să moară!


Iar chipurile ei cioplite, Cu toate, fi-vor nimicite. Plățile care le-a primit – Și cari, de curvă, s-au vădit – Am să le nimicesc, pe loc, Căci am ca să le ard în foc, Cu idolii cari – negreșit – Din astă plată s-au plătit. Din plăți de curvă-au fost făcuți, De-aceea fi-vor prefăcuți În plăți de curvă, negreșit…”


Fiica Sionului, acum, Suferi și gemi, la fel precum Și o femeie se căznește, Când ceasul nașterii sosește! Cetatea o să-ți părăsești Și-n câmp tu ai să locuiești. În urmă, tu vei fi luată Și-n Babilon vei fi mutată. Acolo, am să te găsesc Și am ca să te izbăvesc. De la prietenii tăi – iată – De Domnul, ești răscumpărată.


De pe pământ, am să fiu Eu, Oameni, am să atrag, mereu.”


Dacă nu e atras – la Mine, De Tatăl, care M-a trimis, La voi, așa cum am mai zis. Iar Eu, pe-acel, învia-l-voi Când fi-va ziua de apoi.


Dar ea avea ca să primească Două aripi – pe cele care Le-a avut vulturul cel mare – Ca să se ducă, în pustie, Hrănită-acolo ca să fie, Exact trei vremi și jumătate. A stat dar, în singurătate, Departe de puterea lui Și de furia șarpelui.


Femeia-n urmă a fugit, Să se ascundă, în pustie, Pentru a fi, timp de o mie Și două sute și șaizeci De zile-adăpostită. Deci, În locu-anume pregătit De Dumnezeu, ea a venit, Unde – în vremea amintită – A trebuit a fi hrănită.


Bărbatul ei s-a dus apoi, Să o aducă înapoi. El, doi măgari, a înșeuat, Și-a luat sluga și-a plecat. Când tatăl fetei l-a zărit, Cu bucurie l-a primit


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa