9 Israele, tu să ai știre, Precum că stă a ta pieire, În faptul că te-ai arătat În contra Mea, neîncetat. Ești împotriva Celui care Poate să-ți dea ajutorare.
Și-n urmă jertfe a adus La dumnezeii cei pe care Țara Damascului îi are. El s-a gândit: „Ăști dumnezei, I-ajută pe vrăjmașii mei. De-aceea, eu am să mă duc Și jertfe, lor, am să le-aduc, Să mă ajute și pe mine Și astfel să îmi meargă bine.” Dar acești idoli l-au făcut Pe împărat de-a fi căzut Și, în păcate, după el, A tras întregul Israel.
Înfățișarea fețelor Stă mărturie-n contra lor Și precum Sodomiții – iată – Nelegiuirea le e dată Pe față, căci nu se sfiesc, Iar s-o ascundă, nu voiesc. Vai, e de sufletele-acele, Căci pregătesc doar lucruri rele!
Nu ești tu singurul cel care Aceste lucruri ți-ai făcut, Atuncea când tu nu ai vrut Să Îl urmezi pe Domnul tău, Cel care te-a ferit de rău Și care vrut-a să te pună, Mereu, doar pe o cale bună?
Tu însuți doar, te pedepsești Și iată, singur te lovești Cu răutatea ta cea mare Și necredincioșia-ți tare. Vei ști, astfel, cât e de rău, Să-L părăsești pe Domnul tău. Vedea-vei dar, că nu e bine Că n-ai avut teamă de Mine. Așa a spus cel cari, mereu, E al oștirii Dumnezeu.”
„Acesta e rodul promis, E rodul de pe a ta cale, Precum și a faptelor tale. Dacă-i amar rodul acel Și-n inimă-ți pătrunde el, De vină pentru-acestea toate, Este doar marea-ți răutate.”
„Din pricina nelegiuirii, Nu vin, peste cuprinsul firii, Orânduielile lăsate, Iar ale voastre mari păcate, Neîncetat vă fac să fiți, De aste bunătăți, lipsiți;
Dar de la Egipteni, mereu, Eu îți sunt Domn și Dumnezeu, De-atunci de când, din a lor țară, De Mine ai fost scos afară. Nu este, în afara Mea, Nimeni să poată ca să dea Vreo mântuire, tuturor, Căci Eu, doar, sunt Mântuitor.
„Întoarce-te dar, Israel, La Domnul! Vino la Acel Care S-a dovedit, mereu, Că este al tău Dumnezeu! Pentru că, iată, ai căzut, Prin relele ce le-ai făcut.
Iată că strigătul nu vine Din inima lor, către Mine, Ci-n așternuturi doar, oftează Și se bocesc, mereu. Turbează, Căci numai grâu și must doresc Și-n contra Mea se răzvrătesc.
„Dar voi, însă, Îl pângăriți, Pentru că iată cum vorbiți: „Spurcată-i masa Domnului! Ce se aduce-n fața Lui Este mâncare fără preț Și vrednică e de dispreț!”
Voi ziceți: „Fără îndoială, Totul e numai osteneală!”, Iar după ce astfel vorbiți, Masa voi Mi-o disprețuiți” – A cuvântat Acel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are. „Mi-ați dăruit ce-i de furat, Șchiop, sau beteag s-a arătat. Cu aste daruri, voi veniți Și vreți să Mi le dăruiți. Dar aș putea primi Eu, oare, Aceste daruri de mâncare, Din mâini de la al vost’ popor?”– A zis Domnul oștirilor.
„Acum, vă rog să vă-ndreptați Spre Dumnezeu și să-L rugați S-arete milă, pentru noi! Cum va privi El, către voi? Bunăvoință, vă gândiți, Din partea Lui că dobândiți, Când numai lucruri neplăcute, De mâna voastră sunt făcute?” – A întrebat Acel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are.
Asemeni Domnului pe care Neamul lui Israel Îl are, Nu este nimenea, la fel. Pășește, peste ceruri, El – Călcând pe nori, cu măreție – În ajutor, ca să îi vie.
Israele, ce pot a zice – Acuma – eu, decât, ferice! Ferice că îți este bine! Cine mai este ca și tine? Tu ești poporul Domnului, Ești mântuit de brațul Lui. Mereu, pentru al tău popor, El este scut și ajutor. El este sabia prin care, Slăvit ești tu, printre popoare. Vrăjmașii tăi, cei dușmănoși, Au să se-arate prietenoși; Are să calce-al tău popor, Mereu, peste-nălțimea lor.”