Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Osea 13:2 - Biblia în versuri 2014

2 Acuma, ei se dovedesc Într-una că păcătuiesc. Chipuri au ei, de ei lucrate, Cari în argint au fost turnate. Sunt născociți idoli-acei Și sunt, de meșteri, făcuți ei. Acestora, ei le vorbesc Și jertfind oameni se vădesc. În fața lor se-nchină ei Și-apoi sărută-acei viței!

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

2 Acum ei păcătuiesc întruna; din argintul lor își fac chipuri turnate, idoli, potrivit cu îndemânarea lor, toți fiind lucrarea meșterilor. Se zice despre ei: „Acei oameni care aduc jertfe, care sărută idolii în formă de vițel“.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

2 Acum ei păcătuiesc în mod continuu; își fac statui din argintul lor. Aceia sunt idoli inventați de ei. Toți idolii sunt lucrarea meșterilor. Se vorbește despre (cei numiți) Efraim că sunt oameni care sacrifică (animale) pentru idoli și că sărută idoli în formă de vițel.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

2 Acum, ei au continuat să păcătuiască, și-au făcut chipuri turnate din argintul lor, idoli după priceperea lor, toți lucrare a meșteșugarilor. Despre ei zic: „Oameni care jertfesc să sărute vițeii”.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

2 Și acum ei păcătuiesc întruna, își fac chipuri turnate din argintul lor, idoli născociți de ei, lucrare făcută de meșteri. Acestora le vorbesc ei și, jertfind oameni, sărută viței!

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

2 Și acum ei păcătuiesc tot mai mult și și‐au făcut chipuri turnate din argintul lor, idoli după priceperea lor. Toate acestea sunt lucruri de meșter. Ei zic despre ele: Oamenii care jertfesc să sărute vițeii.

Onani mutuwo Koperani




Osea 13:2
33 Mawu Ofanana  

Dar șapte mii, dintre bărbați, Vor fi, în Israel, lăsați. Ei sunt cei cari nu și-au plecat Genunchii și n-au sărutat Chipul lui Bal. Neabătut, Ei, a Mea cale, au ținut.”


Ei ziseră oștenilor: „Grabnic, dați drumul robilor! Să nu-i aduceți printre noi, Pe prinși-aceștia de război! Față de Domnul, vinovați Suntem, și vreți s-adăugați Alte păcate – negreșit – La cele ce le-am săvârșit! A Domnului mânie-aprinsă, E peste Israel întinsă.”


El nu a fost ca tatăl lui, Smerit în fața Domnului. Prin felu-n care s-a purtat, S-a făcut tot mai vinovat.


Pe al Său Fiu să Îl cinstiți, Ca nu cumva Să-L mâniați Și să pieriți pe-a voastră cale. Căci iată, gata-i să se-aprindă Mânia Lui și-atuncea, vale, Va curge și-o să vă cuprindă. Ferice e de toți cei care Vor face doar în acest fel, Ferice e de fiecare Dacă, mereu, se-ncrede-n El.


Spuneți dar, ce pedepse noi Să vă mai dea Domnul, când voi, Neîncetat, vă dovediți Că sunteți tot mai răzvrătiți? Tot capul e bolnav și iată, Pe moarte inima se-arată!


„Vai”, zice Domnul, „de cei care Copii sunt – plini de ne-ascultare – Cari răzvrătiți s-au arătat Căci legăminte-au încheiat Care nu vin din Duhul Meu Și-astfel, păcătuiesc mereu! Prin tot ceea ce au lucrat, Ei strâng păcat după păcat!


Cei care lor au să se-nchine, Au să rămână de rușine, Căci meșterii ce i-au făcut, Sunt oameni, precum e știut. Să vină toți și să cuteze, Aici, să se înfățișeze, Și toți vor tremura-ngroziți Și de rușine-acoperiți.


„Vă strângeți și v-apropiați Voi, cei care sunteți scăpați Din țările neamurilor! Vă spun, spre știrea tuturor, Că toți cei care își cioplesc Idolii lor se dovedesc Fără pricepere, căci cheamă Un domn care – de bună seamă – Nu poate ca să-i mântuiască Sau sprijin să le dăruiască.


Ei varsă aurul aflat În pungă și au deșertat Argintul ca să-l cântărească În cumpănă și să tocmească Un argintar, cari le va face Un dumnezeu, precum le place, Să se închine-n fața lui, În fața dumnezeului Pe care ei și l-au dorit.


Fiți oameni și luați aminte! Țineți, aceste lucruri, minte! Hei, păcătoșilor, și voi Veniți-vă în fire-apoi!”


Și are să-l împodobească Cu aur și argint, frumos, Și-l țintuiește, ne-ndoios, În cuie, când l-a terminat, Pentru a nu fi clătinat; Căci niște idoli, doar, sunt ei.


Toți oamenii de pe pământ Doar niște proști, în față-Ți, sânt. Idolii lor nu se pot pune Cu Tine, căci deșertăciune Și lemn este a lor ființă, Precum și-ntreaga lor știință!


Cei ce-n Ierusalim au casă, Oare de ce, mereu, se lasă – Purtați numai de a lor fire – În necurmată rătăcire?” „De ce stăruie fiecare, În înșelătorie, oare?” „De ce nu vor ca înapoi, La Dumnezeu, să vină-apoi?”


„Vie mănoasă se arată Israel, dând roadă bogată. Cu cât roadele se-nmulțeau, Și-altarele lui se sporeau. Cu cât mai mult se dovedise Că a lui țară propășise, Cu-atât mai mult s-au înălțat Stâlpi și s-au înfrumusețat Spre cinstea idolilor lor.


Locuitorii cei pe care Țara Samariei îi are, Uimiți vor fi, de-acei viței – Aflați la Bet-Aven – când ei Își vor jeli idolul lor. Apoi, ceata preoților – Care slujesc idolului – Vor tremura de soarta lui Și pentru casa ce-o avea Care, curând, va dispărea, Din al lor mijloc. Negreșit,


Cu cât prorocii îi chemau, Cu-atât mai mult se depărtau. Tămâie-au dus idolilor Și au dat jertfe Baalilor.


Sabia o să năvălească Asupră-le, să nimicească Cetățile ăstui popor Și pe al lui sprijinitor, Din pricină că au făcut Planuri care nu Mi-au plăcut.


Asirianul – negreșit – Nu va scăpa nepedepsit. Nu vrem să mai încălecăm Pe cai și să ne închinăm Zicând unei lucrări – știută Că-i de-ale noastre mâini făcută – „Tu ești al nostru Dumnezeu!”, Căci de la Tine, tot mereu, Orfanul – precum s-a văzut – Parte de milă a avut.”


N-a cunoscut că Eu eram Acela cari, grâu, îi dădeam; Must, de la Mine-a căpătat, Iar untdelemn tot Eu i-am dat. Cu toate-acestea, am văzut Că aurul ce l-a avut Și-argintul pa cari i l-am dat, Lui Bal, în urmă, le-nchinat.


Iată că Efraim, mereu, De idoli s-a lipit și-i place. De-aceea-ți zic: lasă-l în pace!


Fără se le fi poruncit, Ei, împărați, și-au rânduit. Și căpitani de-asemenea Și-au pus ei, fără știrea Mea. Argint și aur adunară, Din care idoli își turnară. De-aceea, fi-vor pedepsiți Și au să fie nimiciți.


Samario, un lucru rău Și-o scârbă e vițelul tău! A Mea mânie s-a aprins Și împotriva lor s-a-ntins! Dar până când, au să voiască Ei, ca să nu se curățească?


Iată că idolul acel Venit-a chiar din Israel Și de un meșter e lucrat. Nu-i Dumnezeu adevărat. Astfel, vițelul cel pe care Țara Samariei îl are, Bucăți are a fi făcut!


Ca și părinții voștri-apoi, Văd eu, că vă purtați și voi. Ca niște păcătoși, voiți, Pe Dumnezeu, să Îl stârniți, Să Îi aprindeți, în ăst fel, Mânia, peste Israel.


Dar ce-i răspunde Dumnezeu? „Și alți bărbați, Mi-am păstrat Eu. În număr, ei sunt șapte mii Și nu și-au îndoit – să știi – Genunchii lor, căci, niciodat’ Lui Bal, ei nu s-au închinat.”


Dar, cu-mpietrirea arătată – În a ta inimă-adunată – Ai să-ți aduni tu, bunăoară, Neîncetat, doar o comoară, Ce este plină de mânie, Pentru-acea zi ce va să vie, În care fi-va arătată Adevărata judecată, Pe care-o face Dumnezeu,


Cei răi și-nșelători, mereu – Încredințat fii, dragul meu – Din rău în rău, au să pășească, Pe alții au să-i amăgească, Și-apoi – la urmă – dovediți Vor fi ei înșiși, amăgiți.


Într-o sticluță, Samuel Avut-a untdelemn. Astfel, De Saul s-a apropiat Și pe-al său cap l-a revărsat. Apoi l-a sărutat și-a spus: „Nu te-a uns Domnul, spre-a fi pus Drept căpetenie astfel, Peste întregul Israel, Peste poporul Domnului Cari este moștenirea Lui?


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa