Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Osea 13:1 - Biblia în versuri 2014

1 „Atunci când Efraim vorbea, Groază în Israel stârnea. Însă cum a păcătuit Cu Bal, îndată a murit.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

1 Când vorbea Efraim, răspândea groază! El era respectat în Israel, dar a păcătuit cu Baal și a murit.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

1 „Atunci când vorbea Efraim, răspândea panica! El era înălțat în Israel. Dar a păcătuit cu Baal; și astfel, a murit.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

1 Când vorbea Efraím, ridica spaimă în Israél, dar s-a făcut vinovat prin Baáli și a murit.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

1 Când vorbea, Efraim răspândea groaza în Israel. Dar cum a păcătuit cu Baal, a murit.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

1 Când vorbea Efraim, era tremur; se înălța în Israel. Dar a păcătuit prin Baal și a murit.

Onani mutuwo Koperani




Osea 13:1
26 Mawu Ofanana  

Numai din unul, nu dori, Să te înfrupți, căci vei muri! Ferește-te, căci va fi rău, Dacă te-atingi de fructul său!


Ieroboam a ridicat, Din nou, Sihemul, cari aflat Este, în muntele cel care La Efraim e, în hotare. Acolo, el a locuit, O vreme, până a zidit Cetatea, Penuel, chemată.


De toți, atent, eram privit. În liniște mă ascultau Și sfaturile-mi așteptau.


Când de vorbit terminam eu, Nimenea, la cuvântul meu, Nu mai avea de-adăugat Nimic, ci eram aprobat, Căci rouă binefăcătoare Fusese a mea cuvântare.


Pieirea este anunțată De inima înfumurată; Smerenia, însă, viețuiește Și-n fața slavei ea pășește.


Iată că tot ce ați văzut, De către Mine s-a făcut, Căci toate-au căpătat ființă Numai după a Mea dorință. Spre cel ce suferă, voiesc – În vremea ‘ceea – să privesc Și spre cel care s-a vădit Că are sufletul mâhnit Știind ca de cuvântul Meu Teamă să aibă, tot mereu.


Damascul – fără îndoială – Are să fie capitală, În Siria. Rețin, apoi, Drept capitală pune-l-voi, Damascului. Urmează – iacă – Șaizeci și cinci de ani să treacă, Iar Efraimul – negreșit – Are să fie nimicit.


Cu cât prorocii îi chemau, Cu-atât mai mult se depărtau. Tămâie-au dus idolilor Și au dat jertfe Baalilor.


Acum, îi voi descoperi Rușinea și o vor zări Ibovnicii, căci nimenea N-o va scăpa din mâna Mea.


N-a cunoscut că Eu eram Acela cari, grâu, îi dădeam; Must, de la Mine-a căpătat, Iar untdelemn tot Eu i-am dat. Cu toate-acestea, am văzut Că aurul ce l-a avut Și-argintul pa cari i l-am dat, Lui Bal, în urmă, le-nchinat.


Fără se le fi poruncit, Ei, împărați, și-au rânduit. Și căpitani de-asemenea Și-au pus ei, fără știrea Mea. Argint și aur adunară, Din care idoli își turnară. De-aceea, fi-vor pedepsiți Și au să fie nimiciți.


După familia lui Chehat, La drum, să plece, a urmat Steagul lui Efraim, în care E Elișama cel mai mare, Iar Amihud îi este tată.


Aceștia sunt, precum se știe, Bărbații care-au fost aleși Și care-n urmă-au fost trimeși Să iscodească-n Canaan, Așa cum Domnu-avuse-n plan. Lui Hosea, Moise i-a schimbat Numele-apoi: el l-a chemat Iosua, pe-al lui Nun fecior, Din neamul Efratiților.


Din Efraim, Hosea venea – Pe Nun, el, tată, îl avea.


La masa ‘ceea. Deci, aflați, Căci cel care s-a înălțat, Va fi smerit; dar ridicat, Va fi cel ce s-a dovedit, Că a știut a fi smerit.”


„De-aceea, printr-un om anume, Păcatul a intrat în lume Și astfel – prin acest păcat – Moartea, în lume, a intrat. Moartea aceasta, fraților, S-a-ntins asupra tuturor Și, peste toți, a stăpânit Fiindcă au păcătuit…


Pe toți ne strânge – ne-ndoios – Mereu, iubirea lui Hristos. În felul nostru, noi gândim Și, de aceea, socotim Că dacă Unul a murit Pentru toți ceilalți, negreșit, Și ceilalți au pierit apoi.


Domnul, îndată, l-a chemat, Pe Iosua și i-a vorbit: „De azi, încep Eu, negreșit, Să te înalț, să vadă bine Poporul tot, că sunt cu tine, Așa precum am fost mereu, Pe lângă Moise, robul Meu.


Bărbații care au ieșit Din Efraim, s-au repezit Spre miazănoapte. Ei s-au dus Până la Iefta și i-au spus: „De ce-ai dus, cu Amon, război, Fără ca să ne chemi pe noi, Să mergem, să te însoțim Și astfel, sprijin, să îți fim? Ne-am adunat toți, la un loc, Să-i punem casei tale, foc, Și-apoi – precum ți se cuvine – Vrem să te ardem și pe tine.”


Bărbați-acei care erau Din Efraim și cari mergeau Cu Ghedeon, l-au întrebat: „Spune-ne oare, ce-a-nsemnat Purtarea ta, față de noi? De ce nu ne-ai chemat, cu voi, Atunci când ai avut în plan Ca să te lupți cu Madian?” În felu-acesta, negreșit, O mare ceartă s-a stârnit,


Îndată, Samuel a spus: „Când căpetenie te-am pus Peste poporul cel pe care Neamul lui Israel îl are, Și-atunci când Dumnezeu te-a uns, Încât, în urmă, ai ajuns, Drept împărat, în Israel, Nu mai ții minte în ce fel, În proprii tăi ochi erai? Pe-atuncea, mic, tu te vedeai.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa