4 Vorbe deșarte, ‘lunecoase, Și jurăminte mincinoase Rostesc cu toți, atunci când sânt Puși să încheie-un legământ. De-aceea și pedeapsa lor, Asemeni buruienilor Otrăvitoare, o să fie, Aflate-n brazda din câmpie!
4 Ei spun cuvinte care nu au acoperire în fapte și fac jurăminte false în timp ce ratifică legăminte. Din această cauză apar litigiile exact cum răsare pelinul pe terenul agricol care nu a fost degajat de buruieni.
4 Ei rostesc vorbe deșarte, jurăminte mincinoase când încheie un legământ, de aceea pedeapsa va încolți ca o buruiană otrăvitoare din brazdele câmpiei!
Iată cine-i via pe care Domnul oștirilor o are: Ea e poporul Israel Și cel din Iuda, tot la fel. Aceasta-i via ce-o avea El și pe care o iubea. El – precum crede – se așteaptă Să fie-o judecată dreaptă. Însă degeaba-a așteptat, Căci iată, doar sânge vărsat! Dreptate aștepta, dar are Doar strigăte de apăsare!
Însă așa cum am văzut, Ei, legământul, l-au călcat. Felul în care s-au purtat E cel al omului de rând. De-aceea ei – atuncea când În felu-acesta s-au purtat – Necredincioși s-au arătat, Față de Domnul lor. Priviți!
Caii pot să alerge încă, Dacă se află pe o stâncă? Cu plug și boi, poate – cumva – Marea, s-o are cineva? Atunci, din judecată, voi De ce-ați făcut otravă-apoi, Iar roadele care se țin Doar de dreptate, în pelin?
Să n-aveți, printre voi, aflat, Vreun om – femeie sau bărbat – Și nici familie să nu fie, De-asemeni nici o seminție În care-o inimă-ncuiată Să fie și să vă abată – Adică să Îl părăsiți Pe Domnul nost’ – și să slujiți La dumnezeii care sânt Ai altor neamuri, pe pământ. Să nu se afle printre voi, O rădăcină care-apoi, Otravă, are să vă dea Și cu pelin, de-asemenea.
Domnul, lui Moise, i-a vorbit: „Iată că vremea a sosit, Iar viața ta o să apună. Ai să adormi și împreună Cu-ai tăi părinți te vei afla. Oameni-acești se vor scula Și vor curvi cu dumnezei Necunoscuți, străini de ei, Pe care-n țară-au să-i găsească. Pe Mine-au să Mă părăsească, Iar legământul încheiat, Cu Mine, fi-va încălcat.
Când acea zi are să vie, Mă voi aprinde de mânie Și fi-voi împotriva lor. Voi părăsi acest popor Și-am să-Mi ascund Fața, de el. Atunci, întregul Israel Are să fie bântuit De multe rele și lovit De mari necazuri. Atunci are Să se întrebe fiecare: „Necazul care m-a ajuns Și răul care m-a pătruns Pot ca să fie-ntâmplătoare? Nu se întâmplă totul, oare, Din pricină că Dumnezeu Nu șade în mijlocul meu?”
Lipsiți, ei au să se vădească, De orice dragoste firească, Clevetitori, ne-nduplecați, Neîmblânziți și ne-nfrânați; La depărtare, se vor ține, Necontenit, de orice bine;
Seamă luați, bine, mereu: Din harul de la Dumnezeu, Să nu se-abată nimenea, Ca nu cumva lăstari să dea Vreo rădăcină cari s-adune, În ea, multă amărăciune, Ce va aduce tulburare Și întristări, la fiecare, Și-apoi, de ea – mulți dintre frați – Să se trezească, întinați.