4 Iar Domnul astfel a vorbit: „Pune-i, copilului acel, Un nume: cheamă-l Izreel. Pentru că, iată, în curând, Să pedepsesc, Mi-am pus în gând, Casa lui Iehu. Negreșit, Pedeapsă își va fi primit Pentru tot sângele vărsat, La Izreel. Voiesc – de-ndat’ – Capăt să pun, în acest fel, Domniei lui, în Israel.
4 Domnul i-a zis lui Osea: „Pune-i numele Izreel, căci peste puțin timp voi pedepsi Casa lui Iehu pentru sângele vărsat la Izreel și voi pune capăt regatului Casei lui Israel.
4 Iahve i-a zis lui Osea: „Pune-i numele Izreel – pentru că în scurt timp voi pedepsi familia lui Iehu pentru sângele vărsat la Izreel; și voi face să dispară monarhia din poporul lui Israel.
4 Domnul i-a zis: „Pune-i numele Izreél, pentru că încă puțin și voi pedepsi sângele lui Izreél asupra casei lui Iehù și voi face să înceteze domnia casei lui Israél!
4 Și Domnul i-a zis: „Pune-i numele Izreel, căci, peste puțină vreme, voi pedepsi casa lui Iehu pentru sângele vărsat la Izreel și voi pune capăt domniei lui peste casa lui Israel.
4 Și Domnul i‐a zis: Pune‐i numele Izreel; căci încă puțin și voi cerceta vinele de sânge ale Izreelului asupra casei lui Iehu și voi face să înceteze împărăția casei lui Israel.
În număr, șaptezeci erau Aceia care îl aveau Pe-Ahab, drept tată. Negreșit, Feciorii lui au locuit, În al Samariei ținut. Iehu, atuncea, a cerut Ca să se scrie o scrisoare, Spre-a fi trimisă celor care, Peste Samaria erau Mai mari, celor ce cârmuiau În Izreel, bătrânilor, Precum și-ngrijitorilor Copiilor ce îi avea Ahab. Scrisoarea glăsuia:
Iehu și ceata ce-o avea Ajuns-au la Samaria. Cei care-acolo se găseau – Și din Ahab se pogorau – Au fost uciși, de mâna lui, După cuvântul Domnului, Rostit de robul Său, Ilie.
În vremea lui, a năvălit Tiglat-Pileser, ce-a domnit Peste Asiria. Astfel, El smulse, de la Israel, Iionul, Chedeșul, urmat De-Abel-Bet-Maca. A luat Și Ioanahul, cu război. A smuls Hațorul, iar apoi, Spre Galaad s-a repezit, Pe care l-a și cucerit. S-a îndreptat – după aceea – Către micuța Galileea. Apoi, spre-a lui Neftali țară, Oștile lui se îndreptară. Locuitori-au fost luați Și în Asiria mutați.
Treizeci și opt de ani făcuse De când în fruntea țării fuse Pus împărat Azaria. Atuncea, la Samaria, Un împărat nou a venit, Cari, Zaharia, s-a numit. Al lui Ieroboam fecior, Fusese el. Stăpânitor, Doar șase luni șezuse el, Peste poporul Israel.
Ascultă dar, cuvântul meu! Află că Însuși Dumnezeu, Un semn urmează să îți dea, Pe care tu îl vei vedea. Foarte curând, fecioara – iată – Va rămânea însărcinată. Emanuel, o să-l numească Pe fiul ce-o să-l zămislească. (Numele e tradus apoi, Prin „Dumnezeu este cu noi”)
La prorociță am intrat; De ea, eu m-am apropiat Și-n urmă ea s-a pomenit Cum că un fiu a zămislit. Domnul – apoi – a cuvântat: „Copilul trebuie chemat Maher-Șalal-Haș-Baz.” (Tradus, Numele care a fost pus, Înseamnă tocmai ce mi-a zis Domnul, atuncea când am scris Pe tablă, toți ca să îl vadă: „Grăbește-te și sari pe pradă”)
Căci un Copil ni s-a născut, Un Fiu – acum – a apărut, Iar al Său umăr o să fie Sprijin – mereu – pentru domnie. Acest Copil va fi chemat „Sfetnic”, precum și „Minunat”. Îl vor numi „Dumnezeu tare” Sau „Domn al păcii”, după care Va fi chemat – luați aminte – „Al veșniciilor Părinte”.
A doua zi, Pașhur s-a dus Până la poarta cea de sus, Unde fusese-ntemnițat Prorocul. L-a eliberat, Iar când l-a scos afară, el Îi zise lui Pașhur astfel: „De-acum, Domnul nu îți mai spune Pașhur, ci alt nume îți pune. Magor și Misabib, El are Să te numească, nume care Prin „Spaimă” este tălmăcit, „Din toate părțile”. Pierit Îți va fi numele „Pașhur”. „Norocul mereu, jur împrejur”, Tu nu o să mai fii numit,
Iată ce-a zis Domnul, Acel Ce-i Dumnezeu în Israel: „Pentru că voi Mi-ați risipit Turma și nu v-ați îngrijit, Cu drag, de ale Mele oi, Am să vă pedepsesc apoi, Căci rele fapte-ați săvârșit.”
Ei goliciunea-i dezveliră, Fiii și fiicele-i răpiră Și-n urmă scos-au sabia Și au ucis-o-apoi, cu ea. Despre tot ce i-au făcut ei, Vestea s-a dus, printre femei.
Ea zămisli încă o dată, Și astfel dobândi o fată. Domnul, atuncea, i-a vorbit, Lui Osea și i-a poruncit: „Fetei, un nume îi vei pune Și, „Lo-Ruhama”, îi vei spune. (Pentru că numele ce-l are Înseamnă „Cea fără-ndurare”.) Nu voi avea milă, defel, De casele lui Israel. N-am să le dau, iertarea Mea!
„Numele care va fi pus Ăstui copil, vreau să se știe Că Lo-Ami, are să fie. (Numele dat de Dumnezeu Înseamnă „Nu-i poporul meu”.) Deci, acest nume, să-i puneți, Căci voi, popor, nu Îmi sunteți. Din astă pricină, nici Eu Nu sunt al vostru Dumnezeu.”
Pentru acele zile când Mergea, tămâie, aducând ‘Naintea Baalilor, doresc – Acuma – să o pedepsesc. Pentru acele zile când – După ibovnici, alergând – Cu salbă mândră se gătea Și-n nas verigă își punea, Am să o pedepsesc, de-ndat’. O pedepsesc, căci M-a uitat! Așa va fi căci – negreșit – Domnul e Cel care-a vorbit.”
Acela care, tot mereu, Îmi este Domn și Dumnezeu Are să-i lepede de-ndat’, Pentru că nu L-au ascultat. De-aceea, ei se pomenesc Că printre neamuri rătăcesc.”
„Domnul privirea Și-a-ndreptat Spre-mpărăția ce se-arată Precum că este vinovată, S-o spulbere de pe pământ, Cu oamenii cari ai ei sânt.” „Totuși, nu am să-i nimicesc De tot, pe cei ce se vădesc Că sunt din casa cea pe care Iacov în astă lume-o are” – A cuvântat Domnul. „Căci iată,
Dar îngerul, băgând de seamă Că e speriat, i-a zis: „N-ai teamă, Pentru că sunt trimis a-ți spune, Precum că a ta rugăciune, De Domnul, a fost ascultată. Soața-ți va fi însărcinată Și-un fiu o să îți zămislească. Ioan are să se numească Pruncul, care-ți va fi dat ție.
Dar Zaharia n-a vorbit; Când o tăbliță a primit, Numele pruncului, l-a scris Și, totodată, a și zis: „Ioan, copilul e chemat!” Mesenii, toți, s-au minunat, De ce-au văzut și-au auzit,
Apoi, în grabă, l-a adus, Pe al său frate, la Iisus. „Tu, Simon, al lui Iona ești. De astăzi, Chifa, te numești” – A zis Iisus, când l-a zărit. („Petru”, înseamnă, tălmăcit.)