Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Obadia 1:7 - Biblia în versuri 2014

7 Aceia care ți-au șezut Alăturea și se vădeau Uniți cu tine că erau, Pân’ la hotar te-au izgonit. Ajuns-ai a fi stăpânit De cei cari ți s-au arătat Prieteni și te-au înșelat. Cei cari din pâinea ta mâncau, Curse, mereu, îți întindeau, Pe care nu le-ai observat Și-n seamă tu nu le-ai luat!

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

7 Toți oamenii cu care ai încheiat legământ te vor alunga până la graniță, iar oamenii cu care ai făcut pace te vor înșela și te vor învinge. Cei ce mănâncă pâinea ta vor pune o capcană sub tine, de care nu vei avea cunoștință“.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

7 Toți aliații tăi te-au determinat să te retragi până la frontieră. Chiar prietenii tăi te-au înșelat și te-au dominat! Cei care se hrăneau din pâinea ta, ți-au pus capcane pe care tu le-ai ignorat…

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

7 Până la hotar te-au trimis toți oamenii cu care te-ai aliat, te-au înșelat, te-au învins oamenii cu care ai făcut pace. Pâinea ta au pus-o drept capcană pentru tine. Nu este pricepere în el.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

7 Toți cei uniți cu tine te-au izgonit înapoi până la hotar, prietenii tăi te-au înșelat și te-au stăpânit. Cei ce mâncau din pâinea ta ți-au întins curse pe care nu le-ai băgat de seamă!

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

7 Toți bărbații în legătură cu tine te‐au împins până la hotar; cei ce erau în pace cu tine te‐au amăgit și te‐au biruit; cei ce mânâncă pâinea ta au întins cursă sub tine. Nu este pricepere în el.

Onani mutuwo Koperani




Obadia 1:7
16 Mawu Ofanana  

Îndură-Te Doamne, de mine, Căci milă am aflat la Tine: Ajută-mi să mă întăresc, Pentru că vreau să îi plătesc Pe-ai mei vrăjmași, cum se cuvine Și precum voi putea mai bine!


Chiar și acel cu care eu, În pace, am trăit mereu – Omul în care mă-ncredeam, Cu care pâinea-mi împărțeam – Călcâiul și l-a ridicat Și împotrivă-mi l-a-ndreptat.


Când ramurile-i sunt uscate Rupte-s și focului sunt date. Femeile au să le-adune Și-apoi, pe foc, au a le pune. Acest popor a dovedit Că de pricepere-i lipsit. De-aceea, rău nu I-a părut, De el, Celui ce l-a făcut. De-aceea, nu i-a arătat Milă și nici nu l-a iertat.


În jur, aud doar vorbe rele Și mă încearcă spaime grele. „Învinuiți-l!” – aud eu, Strigându-mi-se, tot mereu. „Haideți dar toți, să ne unim Și astfel să-l învinuim!” Toți oamenii care erau În jurul meu și cari trăiau Cu mine-n pace, mă pândesc, Să vadă când mă poticnesc Și zic: „Poate se lasă prins! De noi, va trebui învins! Să punem dar, mâna pe el Și să ne răzbunăm, astfel!”


Cei cari iubire-au arătat Față de tine, te-au uitat Și nu le pasă. Te-am lovit, Ca pe-un vrăjmaș. Te-am pedepsit Din pricina păcatelor Și a nelegiuirilor Ce le-ai făcut, fără-ncetare, Și sunt în număr foarte mare.


„Toate nevestele pe care, În casă, încă, le mai are Cel care este așezat În Iuda, ca și împărat, Vor fi luate de cei cari În Babilon sunt cei mai mari. Nevestele-au să te jelească Și-n acest fel au să vorbească: „Prietenii te-au înșelat Și-n urmă, te-au înduplecat. Dar când, picioarele-n noroi Ți se-afundară, mai apoi, Prietenii te-au părăsit Și-n mare grabă, au fugit!”


Tu, pustiito, ce vei face? Cârmâzul vrei să te îmbrace. Cu aur ai să te gătești, Iar ochii ți-i sulemenești. Degeaba însă tu lucrezi Și vrei să te-nfrumusețezi. Ai tăi ibovnici se vădesc Precum că te disprețuiesc Și-n fiecare dimineață Vor ca să ieie a ta viață.


Iată cuvântul Domnului, Privind soarta Edomului. Domnul oștirii, astfel, spune: „Nu e-n Teman, înțelepciune? Sau chibzuința a pierit, De la cei care au vădit Că pricepuți sunt, în popor? S-a dus înțelepciunea lor?”


Pe-ai mei prieteni i-am chemat, Dar ei, cu toți, m-au înșelat. Bătrânii și ai mei preoți Iată că au murit cu toți, Căutând hrană, în cetate, Spre-a le fi viețile salvate.”


Iată că-i vin dureri pe care Doar ceasul nașterii le are. E un copil cari – negreșit – De-nțelepciune e lipsit, Și se vădește-n acest fel, Că nu poate să nască el Așa precum e nimerit, La timpu-anume sorocit.


Tot Efraimul e o mică Precum și proastă turturică, Fără pricepere în ea, Căci a chemat Asiria Ca să îi vină-n ajutor, Cu neamul Egiptenilor.


„Nu zic de toți – M-ați înțeles? – Căci vă cunosc și v-am ales Chiar Eu. Dar trebuie-mplinit, Tot ce Scripturile-au vestit: „Cel ce cu Mine a mâncat Pâine, acel a ridicat, Călcâiul, împotriva Mea”.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa