Obadia 1:3 - Biblia în versuri 2014

³ Mândriile inimii tale Te-au dus pe-a rătăcirii cale, Pe tine, cel care domnești În înălțimi și locuiești În crăpăturile pe care Cremenea stâncilor o are. De-aceea-n tine-ai cugetat Și-n acest fel te-ai întrebat: „Cine, de-aici, de unde sânt, O să m-arunce la pământ?”

Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

³ Mândria inimii tale te-a înșelat, pe tine care locuiești în crăpăturile stâncii, care ai locuința pe înălțimi, pe tine care zici în inima ta: «Cine mă va doborî la pământ?».

Biblia în Versiune Actualizată 2018

³ Ți se va întâmpla așa pentru că mândria inimii tale te-a făcut să te rătăcești. Tu locuiești în crăpăturile stâncilor și guvernezi de la (mare) înălțime. Acest fapt te-a făcut să îți zici în tine însuți: «Cine mă va arunca la nivelul pământului?»

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

³ Aroganța inimii tale te-a înșelat. Cel care locuiește în crăpăturile stâncii și are locuința pe înălțimi spune: «Cine ne va face să coborâm la pământ?».

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

³ Căci mândria inimii tale te-a dus în rătăcire pe tine, care locuiești în crăpăturile stâncilor și domnești în înălțime, de aceea tu zici în tine însuți: ‘Cine mă va arunca la pământ?’

Traducere Literală Cornilescu 1931

³ Semeția inimii tale te‐a amăgit, tu care locuiești în crăpăturile stâncii, a cărui locuință este sus; care zice în inima sa: Cine mă va coborî la pământ?

Obadia 1:3 Mawu Ofanana

Geneza 36:8

În muntele Seir găsi Esau, loc bun, și poposi. Esau, Edom mai însemnează – Urmașii lui, acum urmează:

2 Regi 14:7

Amația a mai bătut Și zece mii de Edomiți, Cari după pradă-au fost veniți, În Valea Sării. Cu război, El a luat Sela apoi Și „Iocteel”, nume, i-a dat, Cari până astăzi s-a păstrat.

2 Cronici 25:11

Amația s-a-mbărbătat Și-n Valea Sării a plecat, Unde bătut-a zece mii Dintre ai lui Seir copii.

2 Cronici 25:12

În lupta care s-a purtat, Fiii lui Iuda au luat Prinși de război, vreo zece mii De oameni, care-au fost prinși vii. Sus, pe o stâncă, i-au urcat, Și-n vale-apoi i-au aruncat, Încât cu toții au pierit.

Iov 20:6

Chiar dacă ar fi reușit

Proverbe 16:18

‘Naintea morții, e mândria; Iar a căderii e trufia.

Proverbe 18:12

Pieirea este anunțată De inima înfumurată; Smerenia, însă, viețuiește Și-n fața slavei ea pășește.

Proverbe 29:23

Mândria este, bunăoară, Aceea care îl coboară Pe om; însă cine-i smerit, Cu cinste este răsplătit.

Isaia 16:6

„Am auzit de fudulia, De îngâmfarea, de trufia, De lăudăroșenia mare Pe cari mândrul Moab o are.”

Ieremia 21:13

Cetate așezată-n vale, Pe stâncile câmpiei tale! Mare necaz am Eu, pe tine Și pe acei care zic: „Cine, Asupră-ne, va tăbărî Și-n contră-ne va pogorî? Cine-n a noastră locuință, Să intre, va avea putință?”

Ieremia 37:9

„Domnul a zis: „Mă ascultați Și singuri nu vă înșelați, Zicând: „Haldeii vor pleca Și nu ne vor mai ataca! Se vor îndepărta de noi Și n-au să vină înapoi!” Vă spun dar, nu vă înșelați, Căci voi, de ei, n-o să scăpați!

Ieremia 48:28

Cetățile, le părăsiți Și-n stânci, plecați să locuiți! Voi, cei cari în Moab v-aflați, Ca porumbeii vă purtați! Vă faceți cuib, asemeni lor, Pe marginea peșterilor!

Ieremia 49:16

Înfumurarea ta cea mare Și-a inimii tale-ngâmfare Te face să te rătăcești, Pe tine, care locuiești Pe culmile dealurilor Și-n crăpătura stâncilor. Dar chiar dacă, cuibul ți-l pui Pe culmile vulturului, Și-acolo am să te lovesc Și am ca să te pedepsesc.”

Ieremia 49:4

De ce, în văi, ți s-a aflat Pricina ta de lăudat? Iată că valea ta-i pierită: Se scurge, fiică răzvrătită, Care încredere vădeai În visteria ce-o aveai, Zicându-ți: „Cine va putea Să fie, împotriva mea?”!”

Езекиел 28:16

Negoțul tău cel mare – iată – Care s-a-ntins și a crescut, De silnicie te-a umplut, Încât căzut-ai în păcat. De-aceea, fost-ai aruncat Din muntele lui Dumnezeu, De unde te pusesem Eu, În mijlocul pietrelor care Luceau cu o putere mare.

Maleahi 1:4

Iar dacă întâmpla-se-va Că ar putea zice, cumva, Edomul: „Nimiciți suntem, Dar nu-i nimic, căci noi putem, Acuma iar să ne unim, Ruinele să le zidim!”, Iată ce zice-Acel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are: „Zidească ei, căci nimicesc În urmă, tot ce construiesc Și în ruină-i prefac iară! Atunci, „a răutății țară”, Am să numesc Eu, țara lor, Iar ei vor fi „acel popor Pe care Domnu-i mâniat Și pe vecie-i supărat!”