Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Numeri 5:18 - Biblia în versuri 2014

18 Femeia-n fața Domnului Să stea-n picioare. Negreșit, Capu-i va fi descoperit. În mâini, atunci, preotul are Să-i pună darul de mâncare Adus de soț, având menire De-a face o descoperire; În mâini, ea trebuie să ție Darul adus din gelozie, Iar preotul, în mâna lui, Să ia, ale blestemului Ape, care vor fi amare.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

18 Preotul să pună femeia să stea înaintea Domnului, să descopere capul femeii și să-i pună în mâini darul de mâncare pentru aducerea-aminte, care este darul de mâncare pentru gelozie. Preotul să aibă în mână apa amară care aduce blestem.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

18 Să spună femeii să stea înaintea lui Iahve. Apoi să descopere capul femeii și să îi pună în mâini darul de mâncare oferit pentru amintire. Acesta este darul de mâncare pentru gelozie. Preotul să aibă în mână apa amară care aduce blestem.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

18 Preotul să pună femeia să stea înaintea Domnului, să descopere capul femeii și să-i pună pe palme ofranda aducerii aminte! Aceasta este ofranda pentru gelozie. În mâinile preotului să fie apele amare care aduc blestem!

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

18 Preotul să pună pe femeie să stea în picioare înaintea Domnului, să descopere capul femeii și să-i pună în mâini darul de mâncare adus pentru descoperire, darul de mâncare adus pentru gelozie; preotul să aibă în mână apele amare aducătoare de blestem.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

18 Și preotul să pună pe femeie înaintea Domnului și să descopere capul femeii și să pună pe palmele ei darul de mâncare de amintire, care este darul de mâncare de gelozie; și în mâna preotului să fie apa de amărăciune aducătoare de blestem.

Onani mutuwo Koperani




Numeri 5:18
18 Mawu Ofanana  

Pelin îi e vorba rostită, Ca sabia ce-i ascuțită Pe două părți. Al ei picior,


Câte să știu m-am străduit, Că mai amară-i – am găsit – Chiar de cum moartea se vădește, Femeia care-adăpostește, În inimă, curse și lațuri Și ale cărei mâini sunt lanțuri. Omul, plăcut lui Dumnezeu, Poate scăpa de ea, mereu; Dar păcătosul este prins De lațul care ea l-a-ntins.


Chiar suferința ce-o-nduram, Spre mântuire o aveam. Tu o plăcere ai găsit, Să îmi scoți sufletul trudit, Din neagra groapă-a putrezirii, Să zboare peste-ntinsul firii Căci înapoia Ta, de-ndat’, Păcatul mi l-ai aruncat!


Tu însuți doar, te pedepsești Și iată, singur te lovești Cu răutatea ta cea mare Și necredincioșia-ți tare. Vei ști, astfel, cât e de rău, Să-L părăsești pe Domnul tău. Vedea-vei dar, că nu e bine Că n-ai avut teamă de Mine. Așa a spus cel cari, mereu, E al oștirii Dumnezeu.”


Leprosul care e atins De astă rană, înadins, Cu capul gol, mereu, va sta. Doar peste barbă, va purta O-nvelitoare, ne-ncetat. Straiul său fi-va sfâșiat Și-n orice loc va fi venit, El va striga, necontenit: „Sunt necurat! Sunt necurat!”


Omul, nevasta, să își ia Și să se ducă-apoi, cu ea, La preot. Tot atuncea, are Să ducă și-un dar de mâncare. Acela trebuie să fie Adus pentru a lui soție. Din efă, el are să ia A zecea parte, ca s-o dea Drept dar, atunci când o să vină, Doar din a orzului făină. Cu untdelemn, să nu-l stropească; De-asemeni, n-o să trebuiască Tămâie-a pune, peste el, Pentru că darul de-acest fel Are o singură menire: De-a face o descoperire, De-a lumina – se înțelege – Ascunsa ei fărădelege.


Numai în vase care sânt Alcătuite din pământ, Preotul trebuie să ia Apă sfințită; iar în ea, Țărână, are-apoi să pună Pe care-ntâi el o adună De pe podeala cortului.


Apoi el, pe femeia care Este în fața lui, s-o pună Să jure și astfel, să spună: „Dacă nicicând, nu s-a culcat, Cu tine, nici un alt bărbat, Afară doar de soțul tău, Dacă n-ai săvârșit vreun rău – Căci tu ești sub puterea lui Și-i aparții doar soțului – Și dacă nu te-ai abătut Dar, de la el, căci te-ai ținut Tare, să nu păcătuiești, Cu altul, să te pângărești, Atunci aceste ape-amare Ce-s de blestem aducătoare, Nu îți vor face nici un rău, Când vor intra, în trupul tău.


Atunci, aceste ape-amare Și de blestem aducătoare – Care pătrund în trupul tău – În urmă, îți vor face rău: În măruntaie-ți ajungând, O să-ți vezi pântecul crescând, Iar coapsa îți va fi uscată – Dacă, cumva, ești vinovată – De către-al apelor venin!” Ea zice-va: „Amin! Amin!”


Vorbesc, acum, despre femei – Podoabă-i părul lung, al ei? Căci părul ce l-a căpătat, Ca-nvelitoare-i este dat.


Dacă femeia îndrăznește Și, capul, nu și-l învelește, Ca pletele să și le-ascundă, Este mai bine să se tundă! Iar dacă-i rușinos să iasă, În lume, tunsă sau chiar rasă, Atuncea, o să trebuiască Să-nvețe să se învelească.


Să n-aveți, printre voi, aflat, Vreun om – femeie sau bărbat – Și nici familie să nu fie, De-asemeni nici o seminție În care-o inimă-ncuiată Să fie și să vă abată – Adică să Îl părăsiți Pe Domnul nost’ – și să slujiți La dumnezeii care sânt Ai altor neamuri, pe pământ. Să nu se afle printre voi, O rădăcină care-apoi, Otravă, are să vă dea Și cu pelin, de-asemenea.


Căsătoria – să se știe – Mereu, în cinste, să se ție, Iar patul să fie curat, Ferindu-l de a fi spurcat. Căci Dumnezeu, și pe curvari Și-asemeni și pe preacurvari, Are ca să-i aducă-odată, La a Sa dreaptă judecată.


În urmă, când a terminat, Semn îi făcuse Samuel Și îi vorbi, în acest fel: „Adu-mi-l pe Agag, de-ndat’, Pe cel ce fost-a împărat, Peste-Amalec.” Când l-au adus – Vesel – Agag, în gând, și-a spus: „Iată, a morți-amărăciune, Trecută este, pot a spune!”


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa