Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Numeri 35:20 - Biblia în versuri 2014

20 Atunci când întâmpla-se-va Că va împinge cineva, Pe-un altul, sau dacă-l pândește – De ură plin – și azvârlește, Ceva, asupra omului, Ducând astfel, la moartea lui;

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

20 Dacă cineva împinge cu ură un om sau dacă-l pândește și aruncă cu ceva în el și-l omoară

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

20 Dacă cineva împinge cu ură un om sau dacă îl urmărește și aruncă cu ceva în el cauzându-i moartea

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

20 Oricine îmbrâncește pe cineva cu ură sau dacă, așteptând, aruncă cu ceva asupra lui și moare

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

20 Dacă un om împinge pe aproapele său din ură sau dacă-l pândește și aruncă ceva asupra lui și moare

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

20 Și dacă se năpustește asupra lui din ură sau aruncă ceva asupra lui și moare,

Onani mutuwo Koperani




Numeri 35:20
30 Mawu Ofanana  

Privind la Cain și jertfa lui, Domnul nu S-a prea bucurat, Iar Cain atunci s-a mâniat.


Cain, către Abel, a grăit: „Haidem la câmp!” – și l-a momit Cu vorba, căci i-a hotărât Soarta. Pe câmp l-a omorât.


Doar Absalom nu a vorbit, Nimica, cu fratele său. Nu-i zise nici bine, nici rău, De fapta ce a săvârșit-o Când pe Tamar a necinstit-o, Însă, de-o ură ne-mpăcată, A fost cuprins atunci, pe dată.


Însă Amasa n-a văzut Că-n mâna stângă a ținut, Strâns, pregătită, sabia. Ioab l-a înțepat, cu ea, În pântece, pe ne-așteptate, Iar măruntaiele, vărsate I-au fost acolo-n drum, de-ndat’. Uimit, Amasa a picat De pe picioare și-a pierit, Fără să îl mai fi lovit Încă o dat’. Ioab, apoi, Își puse sabia-napoi, Pe al său frate l-a luat – Pe Abișai – și a plecat Grăbit, pe Șeba să-l găsească, Să-l prindă și să-l nimicească.


Abner se-ntoarse înapoi Și spre Hebron a mers apoi. Când în cetate a intrat, Ioab, deoparte, l-a chemat, Dorind ca să-i vorbească-n taină. Când a venit, el – de sub haină – Și-a scos, îndată, sabia Și-n pântec l-a lovit, cu ea, Încât Abner s-a prăbușit, Jos, la pământ, și a murit. Ioab l-a răzbunat, astfel, Pe frate’ său, pe Asael.


Arcul, cei răi și-l îndoiesc, Săgeata-n coardă-și potrivesc Și pe ascuns – a lor săgeată – Spre cei cu inima curată, Să o azvârle-s pregătiți.


Însă dacă, cu viclenie Și răutate a lucrat Acela care a umblat – Pe altul, ca să îl omoare – Pentru acela nu-i scăpare. Chiar dacă acel om, cumva, L-al Meu altar afla-se-va, Să-l smulgeți de lângă altar Și să-l ucideți pe tâlhar.”


Omul acel care urăște, Se va preface, dar gătește – În inimă – înșelăciune.


Omul – cu cugetu-ncărcat De sângele ce l-a vărsat – Fuge spre groapă, s-o găsească. Lăsați-l! Nimeni, nu-l oprească!


Pe urma lui, are să vie Răzbunătorul sângelui – Răzbunătorul mortului. Acesta – când o să-l găsească – Pe ucigaș, să-l nimicească!


Sau dacă, cumva, îl lovește Cu mâna și se prăpădește Omul care a fost lovit, Cu moartea, fi-va pedepsit Acela care a ucis, De către cel care, am zis Că e, din partea mortului, Răzbunător al sângelui.


Irodiada – pe Ioan – Avea necaz. Făcu un plan Să-l piardă, însă nu putea,


În mare grabă, din cetate. De pe sprânceana muntelui, În hăul de la poala lui, Au vrut să-L zvârle, dar Iisus


Unde, trei luni, a petrecut. Apoi, spre Siria, a vrut Să plece, dar de veste-a prins, Cum că Iudeii i-au întins Curse. Atuncea, s-a gândit, Că este mult mai potrivit, Să vină-n Macedonia.


Căci peste patruzeci vor sta, La pândă, ca să îl omoare. Legat, acum, e fiecare, Printr-un blestem, cum că nu bea Și nu mănâncă, nimenea, Până când nu vor fi-mplinit Tot ceea ce au plănuit. Ei, așadar, vor aștepta, Numai făgăduința ta.”


Dar dacă întâmpla-se-va Că o să fugă cineva Într-una din cetatea care Lăsată e, pentru scăpare, După ce lațuri i-a întins – Din vrăjmășie – și l-a prins Pe frate’ său și-n mod voit – El – moartea i-a pricinuit În acest fel aproapelui,


Saul, atunci, a glăsuit: „Mergeți la David înapoi, Și astfel să îi spuneți voi: „Iată-mpăratul nu îți cere Să-i dai nici zestre, nici avere, Ci doar un lucru, de-ai putea: O sută de prepuțuri vrea – Din ale Filistenilor. Atunci, pentru tot răul lor, El o să fie răzbunat.” Așa vorbea, căci a-ncercat, Ca Filistenilor să-i cadă David, în felu-acesta, pradă.


David, în urmă, a fugit, De la Naiot și a venit La Ionatan. Când l-a aflat, În acest fel, l-a întrebat: „Spune-mi te rog, ce-am făcut eu? Și care e păcatul meu? Care-i nelegiuirea mea, Încât, Saul – acuma – vrea Să mă omoare, negreșit?”


La straiul tău, te rog, privește. Un colț, din haină, îți lipsește, Iar acel colț – ia seama bine – Uite-l, în mână e, la mine! Ți l-am tăiat, pe când dormeai. În mâna mea, tu te aflai, Iar eu, ușor, aș fi putut, Să te omor, însă n-am vrut. Deci după cele întâmplate, Vei ști că nici o răutate – Și nici o răzvrătire – n-are, Față de tine-a mea purtare. Totuși, tu – curse – îmi întinzi, Neîncetat, ca să mă prinzi, Să îmi iei viața, negreșit.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa