2 „Copiilor lui Israel, Ai să le spui, în acest fel: „Din moștenirea ce-o primiți, Va trebui să dăruiți, Niște cetăți, Leviților – Ele sunt locuința lor. Lângă cetăți, un loc apoi – Jur împrejur – să lăsați voi.
2 „Poruncește-le fiilor lui Israel să dea leviților, din moștenirea pe care o vor avea, niște cetăți în care să poată locui. Să le mai dea și pășuni în jurul acestor cetăți.
2 „Poruncește-le israelienilor ca din moștenirea pe care o vor avea, să dea leviților niște orașe în care să poată locui. Să le mai dea și pășuni în jurul acestor orașe.
2 „Poruncește-le fiilor lui Israél să dea levíților, din moștenirea proprietății lor, cetăți pentru locuit! Să dați levíților terenurile dimprejurul cetăților!
2 „Poruncește copiilor lui Israel să dea leviților, din moștenirea pe care o vor avea, niște cetăți în care să poată locui. Să mai dați leviților și un loc gol împrejurul acestor cetăți.
2 Poruncește copiilor lui Israel ca din moștenirea stăpânirii lor să dea leviților cetăți de locuire; și să dați leviților ocoale pentru cetăți de jur împrejurul lor.
Și a vorbit în acest fel, Copiilor lui Israel: „Dacă, cu cale ați găsit Și credeți că e potrivit Să faceți precum vă spun eu, Gândind că de la Dumnezeu Lucrul acest acum vine, Sunt de părere că e bine, La frații noștri – risipiți, În Israel – și la Leviți, Soli să trimitem, ca apoi, Cu toții să vină la noi;
Leviții, toți, au părăsit Moșii și case și-au venit Ca la Ierusalim să stea, Căci în Israel, nimenea Nu a putut să-și împlinească Slujba aceea, preoțească – Făcută-n fața Domnului – Din pricina-mpăratului Ieroboam, cari a cătat, Mereu, de i-a împiedicat.
Aceia care se aflau În țară – oameni pregătiți, Fiind anume rânduiți – Partea să dea celor pe care, Aron, drept fii, în lume-i are, Deci tuturor preoților Și-asemenea Leviților.
Am auzit – de-asemenea – Că partea ce se cuvenea Leviților, nu li s-a dat, Căci nimenea nu i-a chemat Să-și ia tainul. Ei erau Pe la moșia ce-o aveau. Cu cântăreții se vădea A fi la fel și-asemenea Era și cu aceia care, Templul, în slujba sa, îi are.
Pământul care va fi dat Leviților și-asemenea Moșia ce o va avea Cetatea, fi-vor – negreșit – În locul ce e cuvenit A fi al domnitorului, Aflânduse-n mijlocul lui. Ce-o să se afle – așadar – Între-al lui Israel hotar Și-ntre hotarul cel pe care Neamul lui Beniamin îl are, Va fi a domnitorului Căci are să-i revină lui.
Lângă hotarul însemnat Lui Iuda, fi-va așezat Acel ținut, acel pământ Care în țară va fi sfânt, Pornind chiar de la răsărit Și ajungând în asfințit. Acest pământ, voiesc să știți Că trebuie să-l despărțiți. Când faceți acest lucru voi, În coți să-l socotiți apoi. La două’șicinci de mii, în lat, El o să fie măsurat, Iar în lungime va avea Atâta cât se va vedea Că este de la răsărit, Mergând până la asfințit. În mijlocul ăstui pământ, Are a fi Locașul sfânt.
Veți da cetățile acele, Iar ei vor locui în ele. Locul aflat în jurul lor, Va fi, astfel, al vitelor, Al avuțiilor pe care Neamul Leviților le are, Precum și-al dobitoacelor Ce țin de avuția lor.
Atunci când întâmpla-se-va Să plece un Levit, cumva, Din locu-n care locuiește – Așa precum el își dorește – Mergând într-un alt loc, pe care L-a ales Dumnezeu, și are