Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Numeri 25:13 - Biblia în versuri 2014

13 Astfel, de-a lungul timpului, Ăst legământ de preoție – Ce-l fac cu el – veșnic să fie, Pentru că, râvnă, a avut El, pentru Domnul, și-a făcut O ispășire-n acest fel, Pentru întregul Israel.”

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

13 Acesta va fi pentru el și pentru urmașii lui un legământ al unei preoții veșnice, pentru că a fost plin de râvnă pentru Dumnezeul lui și a făcut ispășire pentru fiii lui Israel»“.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

13 Acesta va fi valabil atât pentru el, cât și pentru urmașii lui. Este un legământ care prevede dreptul lor permanent la preoție, pentru că a fost plin de pasiune pentru Dumnezeul lui și a făcut achitare pentru israelieni!”

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

13 Aceasta va fi pentru el și pentru descendența lui după el alianța unei preoții veșnice, pentru că a fost zelos pentru Dumnezeul lui și a făcut ispășire pentru fiii lui Israél”.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

13 Acesta va fi pentru el și pentru sămânța lui după el legământul unei preoții veșnice, pentru că a fost plin de râvnă pentru Dumnezeul lui și a făcut ispășire pentru copiii lui Israel.”

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

13 Și legământul unei preoții veșnice va fi pentru el și pentru sămânța lui după el, fiindcă a fost gelos pentru Dumnezeul său și a făcut ispășire pentru copiii lui Israel.

Onani mutuwo Koperani




Numeri 25:13
34 Mawu Ofanana  

„Ce pot să fac eu, pentru voi?”– I-a întrebat David, apoi, Pe cei din Gabaon. „Ce vreți Sau ce nemulțumiri aveți? Ce ispășire pot să fac, Pentru ca să vă fiu pe plac, Iar moștenirea cea pe care Al nostru Dumnezeu o are S-o binecuvântați și voi, Ca foamea să-nceteze-apoi?”


„O râvnă mare mă pătrunse, Pentru cuvântul Domnului. Toți oamenii poporului Lui Israel s-au purtat rău, Atunci când, legământul Tău, L-au părăsit. Eu am văzut Altarele ce le-ai avut. Pe toate, ei le-au doborât, Iar pe proroci i-au omorât, Cu sabia. Din rândul lor, Rămas-am eu, și-acest popor Cată mereu – precum văd bine –Să mă omoare și pe mine!”


„O râvnă mare mă pătrunse, Pentru cuvântul Domnului. Toți oamenii poporului Lui Israel s-au purtat rău, Atunci când legământul Tău, L-au părăsit. Eu am văzut Altarele ce le-ai avut. Pe toate, ei le-au doborât, Iar pe proroci i-au omorât, Cu sabia. Din rândul lor Rămas-am eu, și-acest popor Cată mereu – precum văd bine – Să mă omoare și pe mine!”


Abiatar nu a mai stat, Ci a ieșit de la-mpărat Și a pornit spre Anatot. De-atunci, din slujba de preot, El a fost scos, căci s-a-mplinit Cuvântul care-a fost rostit Asupra casei cea pe care Eli, în Israel, o are. Acest cuvânt al Domnului, Rostit asupra casei lui, La Silo-a fost, în vremea-n care Eli fusese preot mare; Iar Solomon a împlinit Ceea ce Domnul a vestit.


Doamne, al nostru Dumnezeu, De ei, să-Ți amintești, mereu, Căci preoția au spurcat Și legământul încheiat De către ceata de preoți, Precum și de Leviții toți.


Iar fapta lui s-a socotit Drept stare de neprihănire, Iar după cum s-a dat de știre, Din neam în neam avea să ție, Căci se întinde pe vecie.


Iată că râvna mea adâncă E-aceea care mă mănâncă, Pentru că oamenii acei – Cari se vădesc dușmani ai mei – Uită mereu, în mod voit, Cuvintele ce le-ai rostit.


Căci iată, râvna Casei Tale Mă macină pe a mea cale Și-n urmă, cade peste mine Ocara ce țintește-n Tine.


Să-ncingi pe-Aron și fiii lui, Cu brâiele și să le pui Scufii, pe capetele lor – Pe capetele fiilor. Astfel, slujba de preoție, Veșnic, a lor are să fie. Prin lege, ea le va fi dată, Iar legea nu va fi schimbată, Căci ea e veșnică, să știi. Atunci Aron și ai săi fii Au să Îmi fie-nchinați Mie Și-Mi vor sluji în preoție.


A doua zi, Moise-a vorbit, Poporului: „Ați săvârșit Un lucru rău: păcatu-i mare! Urc iar, pe munte, ca – iertare – Să-ncerc, pentru păcatul greu, Să capăt de la Dumnezeu.”


Să-i ungi cu untdelemnul sfânt, Pentru că ei, preoți, Îmi sânt, Prin ungerea făcută lor. În al lui Israel popor, Ei au să aibă, pe vecie, Dreptul acest, de preoție.”


În timp ce voi veți fi numiți Drept preoți ai lui Dumnezeu, Căci o să Îl slujiți, mereu. A neamurilor bogăție, Numai la voi, are să vie, Iar cu a lor fală, apoi, Aveți ca să vă făliți voi.


Leviții, preoții – la fel – Fără urmași, în fața Mea, Nicicând ei nu vor rămânea, Arderi de tot să Îmi jertfească, Tămâie să Îmi dăruiască Și toate darurile care Date se cer pentru mâncare, Așa precum am poruncit Și este, zilnic, rânduit!”


Așa după cum aveți știre Că e a cerului oștire Ce nu poate fi numărată Și-asemeni după cum se-arată Nisipurile mărilor Și ale țărmurilor lor – Ce nici nu pot fi măsurate De multe câte-s adunate – Așa îl voi spori mereu, Pe David – cari e rob al Meu – Și pe Leviții care sânt În slujba Mea, pe-acest pământ.”


Preotul are să le ia Și-n urmă, jertfă, să le dea. O pasăre are menire De jertfă pentru ispășire, Iar pe cealaltă o socot Să-Mi fie ardere de tot. Așa cum e a lui menire, Preotul face ispășire, Apoi, în fața Domnului, Pentru meteahna omului.


Din cale, voi v-ați abătut Și-apoi din Lege ați făcut Doar un prilej care să dea, La mulți, putința de-a cădea, Iar legământul încheiat Cu Levi, voi l-ați încălcat” – A cuvântat Acel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are.


Moise, atuncea, l-a trimis Pe-Aron, în grabă, și i-a zis: „Du-te, cădelnița de-ți ia! Foc de pe-altar să pui în ea! Pui și tămâie, după care, Pentru întreaga adunare, Fă ispășire – negreșit – Pentru că Și-a dezlănțuit Domnul, acum, din nou, mânia Și iată, a-nceput urgia!”


Aron, îndată, a făcut Așa precum i s-a cerut. Cădelnița, el și-a luat Și-apoi, cu ea, a alergat În mijlocul poporului. Și iată că a Domnului Urgie a și început. O ispășire a făcut Aron și-apoi a tămâiat Peste norod. S-a așezat


Ai lui Israel fii s-au dus La Moise-n urmă și i-au spus: „Să știi că noi o să murim! Pierim cu toți! Pierim! Pierim!


Bărbatul care-a fost ucis, Acolo – despre care-am zis Că o străină și-a luat Din Madian – a fost chemat Zimri, iar tată, îl avea Pe cel cari, Salu, se numea. El unul e, dintre cei care, Casa lui Simeon îi are, Drept căpetenii. Negreșit,


Discipolii și-au amintit, Ce – din vechime – fost-a scris, Prin prorocie, când s-a zis: „Râvna Mă mistuie, pe Mine, Pentru-a Ta casă, pentru Tine.”


De-aceea, El a trebuit Ca să Se fi asemuit Fraților Săi apoi, în toate, Pentru că numai astfel, poate – În legăturile pe care, Cu bunul Dumnezeu, le are – Mereu, a fi – neîndoios – Un preot mare și milos, Vrednic, încredere-arătând, Gata a face orișicând, Pentru norod, o ispășire Pentru orice nelegiuire – Pentru păcatele pe care Al omenirii neam le are.


Dacă putea fi căpătată Desăvârșirea tuturor, Prin preoții Leviți – căci lor Li s-a adus Legea pe care, Acum, al nost’ popor o are – De ce dar, să se mai ridice Un alt preot, de cari se zice Că-i preot – fără îndoială – „După o altă rânduială, A lui Melhisedec anume”, Nu după cea cari, astă lume, A noastră, o cunoaște bine Și care de Aron se ține?


Din astă cauză – să știi – Fug ai lui Israel copii, De-ai lor vrăjmași. Sunt hărăziți, Mereu, să fie nimiciți, Căci Eu, de-acuma – la război – N-am să Mă aflu, printre voi, Până când fi-va-ndepărtat, Din rândul vost’, tot ce-ați luat, Tot ceea ce a fost sortit A fi de flăcări nimicit.


Ca niște pietre vii, și voi Sunteți zidiți, formând apoi, O casă, toți – duhovnicească. Cu voi, o să se-alcătuiască În urmă dar, o preoție Cari sfântă trebuie să fie. Jertfe duhovnicești apoi, Va trebui s-aduceți voi, Lui Dumnezeu – pe al Său plac – Cari prin Iisus Hristos se fac.


Voi, însă, sunteți socotiți, Drept o aleasă seminție, O-mpărătească preoție; Sunteți un neam de oameni, sfânt, Poporul cari, de pe pământ, Chiar Dumnezeu l-a câștigat, Să fie-al Lui, neîncetat. Mereu, voi trebuie să știți, Ca lumi-ntregi să îi vestiți, De lucrurile minunate, Pe care, să le facă, poate, Acela care v-a chemat, Din hăul cel întunecat – Din bezna cea de spaime plină – La minunata Sa lumină;


El este jertfa ispășirii, Pentru păcatul omenirii.


Celui care-a făcut, din noi, O-mpărăție mai apoi, Și ne-a făcut preoți, mereu, Pentru-al Său Tată, Dumnezeu – Să fie slava și, din plin, Toată puterea-n veci! Amin.


De-aceea iată, Dumnezeu – Cel care-i Domn în Israel – Vorbește-acum, în acest fel: „Spusesem că și casa ta – Și a tatălui tău – vor sta În fața Mea, umblând mereu, Numai după cuvântul Meu.” Dar iată, Domnu-acuma vine, Zicând: „Departe e de Mine, Lucrul acesta! Eu găsesc Căci trebuie să îi cinstesc Pe cei cari, cinste, Îmi arată! Dispreț doar, voi avea, pe dată, Față de cei ce se vădesc Precum că Mă disprețuiesc.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa