11 „Văzut-am că Fineas – cel care Pe Eleazar, tată, îl are, Pe cel care, la rândul lui, Îi este fiu preotului Aron – râvnă, a dovedit Prin ceea ce a săvârșit, Față de Mine-n Israel. Pentru că s-a purtat astfel, N-am nimicit – cu mic, cu mare – A lui Israel adunare.
11 „Fineas, fiul lui Elazar, fiul preotului Aaron, a abătut furia Mea de la fiii lui Israel, căci a fost plin de râvnă ca și Mine, în mijlocul lor, și de aceea, în râvna Mea, nu i-am nimicit pe fiii lui Israel.
11 „Preotul Fineas – fiul lui Elazar, care este fiul lui Aaron – a deviat mânia Mea de la israelieni, pentru că a fost plin de pasiune pentru Mine în mijlocul lor. Din această cauză nu i-am distrus de tot pe israelienii cu mânia Mea.
11 „Pinhás, fiul lui Eleazár, fiul preotului Aaròn, a întors mânia mea de la fiii lui Israél, fiind plin de râvnă pentru mine în mijlocul lor și nu i-am nimicit pe fiii lui Israél în gelozia mea.
11 „Fineas, fiul lui Eleazar, fiul preotului Aaron, a abătut mânia Mea de la copiii lui Israel prin râvna pe care a avut-o pentru Mine în mijlocul lor și n-am nimicit, în mânia Mea, pe copiii lui Israel.
11 Fineas, fiul lui Eleazar, fiul lui Aaron preotul, a întors mânia mea de peste copiii lui Israel, fiind gelos cu gelozia mea între ei, ca să nu nimicesc pe copiii lui Israel în gelozia mea.
Oasele-n urmă le-a adus David, cu sine, și le-a pus Într-un mormânt, în locul care, Chis îl avea, de-nmormântare. În Beniamin, locu-i aflat, Într-un ținut, Țela, chemat, Căci Chis e al lui Saul tată. Astfel, s-a împlinit, pe dată, Porunca împăratului. Apoi, mânia Domnului – Încet, încet – s-a potolit, Iar foametea n-a mai lovit.
La toate-acestea câte sânt, Să nu te-nchini – să te ferești – Și nu cumva să le slujești. Căci al tău Domn și Dumnezeu, Întotdeauna, voi fi Eu. Eu sunt un Dumnezeu gelos, Cari pedepsește, ne-ndoios, Greșelile părinților, Până și în copiii lor – Al treilea și-al patrulea ram E pedepsit, din neam în neam, La toți cari ură Îmi nutresc.
Dacă se va-ntâmpla, cumva, Și stricăciune, cineva, Unui ogor, îi va aduce, Sau unei vii – căci se va duce Să pască vita ce-o avea, Într-un ogor al altuia – Pentru tot ce a fost stricat, Stăpânul vitei obligat Este să-i dea răscumpărare, Celui ce paguba o are. Astfel, el trebuie să dea Cel mai bun rod ce-l vor avea Ogoarele sau via lui, Drept plată, păgubitului.
Ei te vor judeca de-ndată, Așa precum e judecată Femeia care-i dovedită A fi prea curvă și-i găsită Ucigătoare de copii. Asta ai să pățești, să știi! În jertfă sângeroasă, iată, Te voi preface de îndată. Vei fi o jertfă a urgiei Și-asemenea a geloziei.
Domnul este un Dumnezeu Gelos, răzbunător, mereu. El Se răzbună și se știe Precum că e plin de mânie. El se răzbună pe cei care Vrăjmași Îi sunt și-Și ține tare Mâna, pe cei ce se vădesc Cum că I se împotrivesc.
Aurul ce îl vor avea Și-argintul lor, de-asemenea, Nu vor putea să-i izbăvească, Atunci când are să sosească, În lume, ziua Domnului. De focul geloziei Lui, Întreaga țară mistuită Are a fi și nimicită, Cu toți cei care se vădesc Că pe al ei cuprins trăiesc.
De-aceea, Domnu-a cuvântat: „Stați, până Mă voi fi sculat La pradă, căci am să adun Neamuri, când la un loc Eu pun, Apoi, împărățiile! Am să revărs urgiile Ce sunt ale mâniei Mele, În vremea ‘ceea, peste ele. Țara-nghițită o să fie De al Meu foc de gelozie.”
Cel care crede-n al Său Fiu, În vecii vecilor, e viu, Căci viață veșnică primește; Dar cel care-L nesocotește – Deci nu crede în Fiul Lui – Simți-va mâna Domnului, Cum îl apasă, cu mânie, Și șters, din viață, va să fie.”
Căci sunt gelos, pe voi, dar ea – Adică, gelozia mea – E după voia Domnului, Pentru că eu – în fața Lui – Cu un bărbat, v-am logodit Și-n acest fel, v-am pregătit Ca să vă-nfățișez, pe voi, În fața lui Hristos apoi, Ca pe-o fecioară, prea curată.
Cel cari, astfel, va cugeta, Iertare nu va căpăta Nicicând, din partea Domnului. Atuncea, gelozia Lui Și cu mânia Sa-nfocată Se vor aprinde dintr-odată, În contra omului acel Și au să cadă, peste el, Toate blestemurile zise, Care în astă carte-s scrise. Domnul va șterge al său nume, În felu-acesta, de pe lume.
A reușit – pe-această cale – Să-L întărâte-apoi, mereu, Pe al său Domn și Dumnezeu. Prin dumnezei străini de el – La gelozie – pe Acel Care e Domn adevărat, Acest popor L-a ațâțat. Prin urâciunea săvârșită, Mânia Lui a fost stârnită,
La gelozie – ne-ncetat – Aceștia M-au întărâtat, Prin tot ce nu e Dumnezeu. Prin idolii deșerți, mereu, Au vrut a Mă întărâta. De-acum, și Eu voi căuta Să-i întărât la gelozie Și să stârnesc a lor mânie, Printr-un popor cari nu-i popor Și printr-un neam neștiutor.
În contra Rubeniților – Și-asemeni a Gadiților Și-a jumătății ce rămase Din seminția lui Manase – Pe Fineas – fiul cel pe care Preotul Eleazar îl are – Ei l-au trimis, cu oastea lui, În țara Galaadului.
Iosua a vorbit apoi: „Nu-L veți sluji, pe Domnul, voi, Pentru că sfânt e Dumnezeu, Și e gelos. De-aceea, eu Vă spun de-acuma, ca să știți: Nu veți scăpa nepedepsiți. Fărădelegea săvârșită Va primi plata cuvenită. Aflați dar, că nici un păcat, De Domnul, nu va fi iertat.