Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Numeri 18:20 - Biblia în versuri 2014

20 Către Aron, Domnu-a vorbit: „Să n-ai nimic de moștenit, În țara lor. Să n-ai moșie, Pentru că vreau ca să se știe Că moștenirea ta, sunt Eu. Eu sunt moșia ta, mereu, În al lui Israel popor.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

20 Apoi Domnul i-a zis lui Aaron: „Să nu ai nicio moștenire în țara lor, să nu ai nicio parte între ei. Eu sunt partea ta și moștenirea ta între fiii lui Israel.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

20 Apoi Iahve i-a mai zis lui Aaron: „Să nu ai nicio moștenire în țara israelienilor. Tu să nu ai nicio parte de teren între ei. Eu sunt proprietatea ta și moștenirea ta între israelieni.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

20 Domnul i-a zis lui Aaròn: „În țara lor tu să nu ai nicio moștenire sau proprietate în mijlocul lor! Eu sunt moștenirea ta și proprietatea ta în mijlocul fiilor lui Israél.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

20 Domnul a zis lui Aaron: „Tu să n-ai nicio moștenire în țara lor și să n-ai nicio parte de moșie în mijlocul lor. Eu sunt moștenirea și partea ta de moșie în mijlocul copiilor lui Israel.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

20 Și Domnul a zis lui Aaron: Tu nu vei avea nicio moștenire în țara lor și nu vei avea parte între ei: eu sunt partea ta și moștenirea ta între copiii lui Israel.

Onani mutuwo Koperani




Numeri 18:20
20 Mawu Ofanana  

După aceste întâmplări, Cuvântul Domnului, din zări, Pân’ la Avram veni, de sus, Și-ntr-o vedenie i-a spus: „Avrame! Nu te-nspăimânta! Sunt scutul tău. Răsplata ta, În fața Mea, e foarte mare.”


Doamne, la Tine doar, strig eu: „Tu ești scăparea mea, mereu, Iar pe pământ, Te dovedești Că a mea moștenire ești.”


Numele lor, căci Dumnezeu E partea și paharul meu. Doamne, ești moștenirea mea Și sorțiul care-l voi avea.


Chiar dacă mi se prăpădesc Carnea și inima, la fel, Eu și atunci nădăjduiesc În Dumnezeu, pentru că El Îmi este stâncă, ne-ncetat, Și-mi întărește slaba-mi fire; De rele, eu sunt apărat, Căci El îmi este moștenire.


„Domnul e moștenirea mea, De care, parte, voi avea” – Zice, acum, sufletul meu, Îmbărbătându-se mereu. De-aceea eu nădăjduiesc În El, mereu, și mă-ntăresc.


„Iată, voiesc să aveți știre, Despre ce au ei, moștenire: Eu fi-voi moștenirea lor! Deci al lui Israel popor Trebuie, astfel, ca să știe, Să nu le dea nici o moșie, Căci Eu voi fi moșia lor!”


Iată ce trebuie să știi: Acuma, tu și ai tăi fii Va trebui ca să păziți, Neîncetat, și să-mpliniți Doar slujba preoției, care E la altar referitoare Și pe aceea ce privește, În urmă, tot ce se găsește Dincolo de perdeaua care Este, în cort, despărțitoare. Această slujbă, voi să știți, Căci trebuie să o-mpliniți. Slujba de preoți, așadar, Vă este dată vouă-n dar. Străinul care va avea Curajul de-a se-apropia De toate-acestea, negreșit, Cu moartea, fi-va pedepsit.”


Astfel, bărbați-aceia care Cuprinși erau în numărare, De la o vârstă – cum s-a spus – Pornind de la o lună-n sus, Sunt douăzeci și trei de mii. N-au fost cuprinși cu ceilalți fii Pe care-i are Israel, Pentru că lor – în acest fel – Nu li s-a dat în stăpânire, Atuncea, nici o moștenire.


Deci a lui Levi seminție Nu are parte de moșie – Nu va avea în stăpânire, Cu ai săi frați, vreo moștenire, Căci Domnu-i moștenirea lui În mijlocul poporului.


Acolo, să vă adunați Cu-ai voști’ și să vă bucurați, În fața Domnului apoi. Copiii vă vor fi cu voi Și robii voști’ de-asemenea. Levitul care o să stea Acolo, va veni apoi, Ca să se bucure cu voi, Pentru că el – precum se știe – Nu are parte de moșie, În țara ce o s-o primiți, Pe care o s-o stăpâniți.


Să te-ngrijești și de Levit, Care la tine-a locuit, Căci el nu are – cum se știe – Nici moștenire, nici moșie. De-aceea, să iei seama bine, Și la Levitul de la tine.


Atuncea, va veni, la tine, Levitul, de care ai știre, Că e lipsit de moștenire, Orfanul, văduva apoi – Care vor locui la voi – Și vor mânca pe săturate, Din zeciuiala din bucate, Căci astfel, fi-vei – ne-ncetat – De Domnul, binecuvântat, În osteneala mâinii tale, Și-asemenea, pe a ta cale.”


Doar a lui Levi seminție Nu a primit nici o moșie Pe cari să pună stăpânire Și să o aibă moștenire, Ci jertfele ce sunt menite A fi de flăcări mistuite Spre a-L cinsti pe Dumnezeu, Au fost lăsate-a fi, mereu, Drept moștenire tuturor Din ramura Leviților.


Doar a lui Levi seminție Nu a primit nici o moșie Pe cari să pună stăpânire Și să o aibă moștenire, Pentru că „numai Dumnezeu” – Domnul a zis – „este, mereu, Drept moștenire a celor Din ramura Leviților”.


Căci cea de-a doua jumătate – Cu două seminții aflate Peste Iordan – au dobândit Pământul ce l-a stăpânit, Chiar de la Moise. Însă el, Leviților din Israel, Nu le-a lăsat, ca moștenire, Nici o moșie-n stăpânire.


Leviții, însă-n stăpânire, Nu au să aibă, în popor, Moșii, căci moștenirea lor E preoția Domnului În mijlocul poporului. Ruben și Gad au căpătat Pământ. Moșii, și-au mai luat Și jumătate dintre case, Din seminția lui Manase. Moise le-a dat în stăpânire, Bucata lor de moștenire – Așa precum ei au dorit – Peste Iordan, la răsărit.”


Atunci, din jilțul de domnie, Un glas s-a auzit să vie Și-n felu-acesta a vorbit: „Iată, acuma a venit Cortul lui Dumnezeu, în care Sunt oamenii! Dumnezeu are Ca, între ei, să locuiască Și astfel, o să se vădească Precum că-i Dumnezeul lor, Iar ei vor fi al Său popor.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa