Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Numeri 16:38 - Biblia în versuri 2014

38 Din ele, fi-vor făurite Mai multe plăci, cu care voi Acoperiți altaru-apoi, Căci toți cei care le-au purtat Și-au ispășit al lor păcat Și au plătit cu viața lor. În fața-ntregului popor, Aceste plăci au drept menire Spre a sluji de amintire, Căci s-au sfințit și-au fost aduse Și-n fața Domnului sunt puse.”

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

38 Din fărașele acestor oameni, care au păcătuit împotriva sufletelor lor, să se facă niște plăci bătute cu care să se acopere altarul, căci ei le-au adus înaintea Domnului și, prin urmare, sunt sfinte. Ele vor fi un semn pentru fiii lui Israel“.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

38 Din cădelnițele acestor oameni care au păcătuit împotriva sufletelor lor, să se facă niște plăci bătute. Cu ele să se acopere altarul. Pentru că ei au adus cădelnițele înaintea lui Iahve, acestea sunt sfinte. Ele vor fi pentru israelieni dovada unei minuni.”

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

38 Cu cădelnițele acestor oameni care au păcătuit și au ispășit păcatul cu viața lor să se facă niște plăci întinse, cu care să se acopere altarul. Fiindcă au fost aduse înaintea Domnului și sunt sfințite, să slujească de aducere aminte copiilor lui Israel.”

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

38 cădelnițele acestor păcătoși, care au păcătuit împotriva sufletelor lor, și să facă din ele plăci bătute pentru acoperirea altarului: căci le‐au adus înaintea Domnului, deci sunt sfințite și să fie ca un semn pentru copiii lui Israel.

Onani mutuwo Koperani




Numeri 16:38
14 Mawu Ofanana  

Apoi, pe Domnul, a jurat Și-n acest fel a cuvântat: „Față de mine, Dumnezeu, Cu toată-asprimea Lui, mereu, Vreau să se poarte, negreșit, Dacă va fi nepedepsit Adonia, pentru ce-a spus. Cuvintele pe cari te-a pus Să-mi ceri a i le asculta, Află că viața-l vor costa!


Curse în care ei se prind; Iar lațul întins tuturor, Întins e chiar sângelui lor Și sufletelor lor pribege.


Spaima ce este insuflată De împărat, e-asemănată Cu răcnetele leului. Cel care, supărarea lui – Voit sau nu – o asmuțește, Să afle că păcătuiește El singur, împotriva lui, Și nu a împăratului.


Acei care păcătuiesc În contra mea: vor vătăma, Fără a ști, chiar inima Și trupul lor. De mă urăsc, E semn că moartea o iubesc.


„Domnul oștirilor – Acel Ce-i Dumnezeu în Israel – Așa a zis: „De ce vreți voi, Ca să vă faceți rău apoi, Neluând seama la porunci, Pierind bărbați, femei și prunci? De ce dar, din a voastră viță, Să piară orice rămășiță?


În contra lui, are să stea – Atunci – întoarsă, Fața Mea. Un semn de pomină, astfel, Am să îl fac s-ajungă el Căci nimicesc ființa lui, Din mijlocul poporului. În felu-acesta, mai apoi, Că Eu sunt Domnul, veți ști voi!


Rușinea casei ți-ai croit Și astfel ai păcătuit Chiar împotrivă-ți, când loveai Popoare și le nimiceai.


„Lui Eliazar – fiul pe care Aron, preotul vost’, îl are – Aceste vorbe să îi spui: „Scoate din para focului, Toate cădelnițele-acele. Leapădă-apoi, focul, din ele, Căci toate-acestea sunt sfințite.


Îndată, Eliazar s-a dus Și a făcut cum i s-a spus: Cădelnițele celor care Pieriră-n focu-acela mare, S-a dus apoi de le-a luat Și, plăci, din ele, a turnat. Cu-acele table de aramă A învelit, de bună seamă, Altarul, cum primit-a știre.


Au fost, un semn de amintire, Plăcile ce le-a făcut el, Pentru întregul Israel. În felu-acesta, nu-ndrăznea Cel ce străin se dovedea, Față de-Aron – de neamul lui – Să Îi aducă, Domnului, Tămâie, precum a făcut Core și-ai lui, căci a știut Ce-a pățit el și ceata lui, După porunca Domnului.


Domnul, lui Moise, i-a vorbit Și iată ce i-a poruncit: „Al lui Aron toiag să-l pui, Din nou, în cortul Domnului, Căci vreau ca semn să fie el, Pentru întregul Israel – Pentru cei cari se răzvrătesc – Și-n acest fel, am să opresc Cârtirile, din fața Mea. Când ăst toiag, îl vor vedea, Toți au să știe, bunăoară, Cum să se poarte, să nu moară.”


A despicat, într-o clipită, Pământul, ca să îi înghită, Fiind și Core înghițit. Focul, apoi, a mistuit Pe două sute cincizeci fii, Din ai lui Israel copii. Aceștia toți – prin moartea lor – Pildă au fost, pentru popor.


Tot ceea ce s-a întâmplat, Ca pildă, ne-a fost nouă, dat. Totul s-a scris ca, pentru noi, Învățături să fie-apoi, Iar peste ele, a venit, Acum, al veacului sfârșit.


Și dacă Domnu-a osândit Cetățile care-au greșit – Sodoma și Gomora, care, Cenușă-ajuns-au, fiecare – Ca pildă pentru omenire, Pentru cei ce-n nelegiuire Au să trăiască, ne-ncetat;


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa