37 „Lui Eliazar – fiul pe care Aron, preotul vost’, îl are – Aceste vorbe să îi spui: „Scoate din para focului, Toate cădelnițele-acele. Leapădă-apoi, focul, din ele, Căci toate-acestea sunt sfințite.
Tot ce urmează, dăruit Să fie, cum făgăduit I-a fost lui Dumnezeu, nu are A fi apoi, scos la vânzare. Ce s-a promis că va fi dat, Nu poate fi răscumpărat – Fie el om sau dobitoc, Ori un ogor sau poate-un loc Dintr-o moșie-a omului. Ceea ce-I dați voi, Domnului, Când faceți o făgăduință, Trebuie să aveți știință Că toate-aceste acum sânt Un lucru care e prea sfânt.
Din ele, fi-vor făurite Mai multe plăci, cu care voi Acoperiți altaru-apoi, Căci toți cei care le-au purtat Și-au ispășit al lor păcat Și au plătit cu viața lor. În fața-ntregului popor, Aceste plăci au drept menire Spre a sluji de amintire, Căci s-au sfințit și-au fost aduse Și-n fața Domnului sunt puse.”
Iar în cădelnițele-acele, Foc puneți și tămâie-n ele, Mâine, în fața Domnului. Vom sta deci înaintea Lui, Iar cel pe care-l va alege Domnul, e sfânt, se înțelege. Fii ai lui Levi, am sfârșit! Destul e ceea ce-am vorbit!