Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Numeri 16:33 - Biblia în versuri 2014

33 De vii, cu tot avutul lor, De locuința morților, Au fost, atuncea, înghițiți Oameni-acei și nimiciți, Din mijlocul copiilor Lui Israel. Din jurul lor,

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

33 Și, astfel, ei și tot ce era al lor au coborât de vii în Locuința Morților. Pământul s-a închis peste ei și au pierit din mijlocul adunării.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

33 Astfel, acei oameni au coborât vii în locuința morților împreună cu tot ce era al lor. Apoi pământul s-a închis peste ei; și astfel, au dispărut din mijlocul adunării…

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

33 Au coborât de vii în locuința morților, ei și tot ce era al lor; pământul i-a acoperit și au pierit din mijlocul adunării.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

33 Și s-au coborât astfel de vii în Locuința morților, ei și tot ce aveau; pământul i-a acoperit de tot și au pierit din mijlocul adunării.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

33 Și s‐au pogorât de vii ei și toate ale lor în Șeol; și i‐a acoperit pământul și au pierit din mijlocul adunării.

Onani mutuwo Koperani




Numeri 16:33
19 Mawu Ofanana  

Așa precum e spintecat Pământul când este brăzdat, La fel și oasele ne sânt Împrăștiate, de mormânt.


Doamne, al meu duh se topește. De-aceea, să m-ajuți, grăbește! Te rog, nu Te îndepărta Și nu-mi ascunde Fața Ta, Căci aș ajunge, negreșit, Asemeni celor ce-au murit!


Să vină moartea, să-i doboare! Apoi, de vii să se pogoare În locuința morților! Căci răul e-n inima lor, Este în a lor locuință Și-asemeni în a lor ființă.


Dar eu strig către Dumnezeu, Iar El mă va scăpa, mereu.


Tu Doamne, îi vei omorî Și-n groapă îi vei pogorî, Pentru că toți cei însetați De sânge, nu vor fi cruțați, Iar cei cari înșelători sânt N-au să trăiască pe pământ, În pace, nici o jumătate Din zilele ce le-au fost date. Dar iată că în Tine, eu Mi-am pus încrederea, mereu!


Valul să nu mă mai lovească, Adâncul să nu mă-nghițească, Iar groapa care-n cale-mi vine Să nu se-nchidă peste mine!


În gropile ce le-ai făcut, Iată că neamuri au căzut. În lațu-ascuns, de Tine-ntins, Ele, picioarele, și-au prins.


Dar la pământ ai fost trântit! Din înălțimi, te-ai pomenit În locuința morților, În negura mormintelor!


N-au tihnă morți-n somnul lor, Căci locuința morților Se mișcă – de-un fior pătruns, Până-n adâncul ei ascuns – Să te primească, la sosire, Trezindu-i la a ta venire, Pe toți oameni-aceia cari, Peste pământ erau mai mari. Din somnul lor, vor fi sculați Ai neamurilor împărați.


Nu locuința morților Este al Tău lăudător Și nu moartea este cea care Mărire-Ți dă, fără-ncetare, Iar cei ce-n groapă se găsesc, Nicicând nu mai nădăjduiesc, La marea Ta credincioșie.


Aceste se vor fi-ntâmplat Pentru ca astfel, niciodat’, Să nu mai fie îngâmfați Copacii toți ce sunt aflați Chiar lângă malul apelor, Din pricina mărimii lor, Și nici stejarii înălțați Care de nori sunt mângâiați Fiind udați de apa lor, Pentru că-n rândul morților Copaci-aceștia au să cadă Și se vor pomeni drept pradă Adâncului pământului – Printre copiii omului – Cu toți acei cari, bunăoară, În groapă-ajung de se coboară.”


Îmi zise: „Fiu al omului, Plânge pentru mulțimea care Țara Egiptului o are. Apoi, aruncă-o și pe ea Și-aruncă-le, de-asemenea, Pe fiicele neamurilor Puternice, căci locul lor E-n adâncimile pe care Fața pământului le are. Să le arunci dar, bunăoară, La cei ce-n groapă se pogoară!


Acolo-s voievozii care Partea de miazănoapte-i are; Sidonieni-acolo sânt, Căci coborât-au în mormânt După ce ei s-au pomenit, Rușinea, că i-a-nvăluit, Cu toate că viteji erau Și groază-n jur ei răspândeau. Ei sunt aceia arătați Că împrejur nu sunt tăiați Și cari își poară-a lor ocară Cu cei ce-n groapă se pogoară.


Pământul, gura, și-a deschis Și i-a-nghițit pe toți, îndată. Ceata, de Core adunată, A fost, de-asemeni, înghițită, Precum și-averea dobândită De oamenii aceia trei Și de cei care-au fost cu ei.


Toți au fugit, înspăimântați, Țipând – de teamă încercați – Unii la alții: „Să fugim, În grabă, ca să nu pierim, Căci înghițiți, precum ei sânt, Vom fi și noi, de-acest pământ!”


Dar măgărița M-a văzut Și, de trei ori, s-a abătut, Din calea Mea, și te-a scăpat. Altfel, să fii încredințat Că Eu te-aș fi ucis, îndată. În viață, ar fi fost lăsată Doar măgărița, negreșit.”


Fiii lui Core au pierit, Atunci când și el a murit.


Iată, aprind a Mea mânie: Voi arde până-n temelie Și locuința morților Și temelia munților. Voi arde-n para focului Și roadele pământului.


O, vai de ei! Luați aminte, Pe ce cărări au apucat: Calea lui Cain, ei au urmat; După Balaam, în rătăcire, S-au lăsat duși, de a lor fire, Prinși de dorința arzătoare, De-a dobândi un câștig mare; Într-o răscoală, au pierit – Ca a lui Core – negreșit!


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa