Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Numeri 16:32 - Biblia în versuri 2014

32 Pământul, gura, și-a deschis Și i-a-nghițit pe toți, îndată. Ceata, de Core adunată, A fost, de-asemeni, înghițită, Precum și-averea dobândită De oamenii aceia trei Și de cei care-au fost cu ei.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

32 Pământul și-a deschis gura și i-a înghițit, atât pe ei și casele lor, cât și pe toți oamenii lui Korah cu toate bunurile lor.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

32 El „și-a deschis gura” și i-a înghițit atât pe ei împreună cu familiile lor, cât și pe toți oamenii lui Corah împreună cu toate bunurile lor.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

32 Pământul și-a deschis gura și i-a înghițit pe ei și casele lor, pe toți oamenii lui Córe și toate averile lor.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

32 Pământul și-a deschis gura și i-a înghițit, pe ei și casele lor, împreună cu toți oamenii lui Core și toate averile lor.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

32 și pământul și‐a deschis gura și i‐a înghițit, pe ei și casele lor și pe toți oamenii care erau ai lui Core și toate bunurile lor.

Onani mutuwo Koperani




Numeri 16:32
21 Mawu Ofanana  

Acum, și tu ești blestemat Și izgonit, căci ai vărsat Sânge. Pe Abel l-ai ucis! Ogoru-acesta și-a deschis Gura, din mâna ta să bea Viața, ce-n sânge se scurgea.


Iată-i pe fiii lui Chehat: Aminadab, primu-i venit, Fiind de Core însoțit. Asir e cel care urmează;


Al lui Tahat și-al lui Asir Și Ebiasaf, în al lor șir; Fiu al lui Core se vădea


La ale Domnului porunci, Pământul – gura – și-a deschis Ca să cufunde în abis Pe Abiram cu a lui ceată Și pe Datan. Focul, de-ndată,


Așa precum e spintecat Pământul când este brăzdat, La fel și oasele ne sânt Împrăștiate, de mormânt.


Locașurile Tale sânt Mereu plăcute, Doamne Sfânt! O, Doamne al oștirilor,


Doamne, ești binevoitor, Cu țara Ta și-al Tău popor! Tu Doamne ai adus ‘napoi, Prinșii lui Iacov, de război.


O, Domn al mântuirii mele, Zile și nopți, în clipe grele, La Tine strig neîncetat, Pentru că Tu m-ai ascultat!


Pământul este sfărâmat: Se rupe și este crăpat.


De-aceea, împotriva lor, Și locuința morților Își va deschide a ei gură Și-și va lărgi, peste măsură, Gâtlejul, ca să se pogoare În ea, tot ce avea sub soare Sionul: a lui măreție, Neprețuita-i bogăție Și lumea sa gălăgioasă, Veselă, mândră și făloasă.


Cădelnițe, să vă luați. Tămâie-apoi, să așezați Și fiecare, cu a lui, Va sta în fața Domnului. Cădelnițe-au să fie, deci, Cam două sute și cincizeci. Tu și Aron, de-asemenea, În mâini, cădelniți, veți avea.”


Dar dacă Dumnezeu, apoi, Va face-aici – față de voi – Un lucru nemaiauzit, Prin care îi va fi-nghițit Pământul, pe aceștia trei – Cu toate câte le au ei – Veți ști că au păcătuit Și că, pe Domnul, L-au hulit.”


Când a sfârșit de cuvântat, Pământu-ndată s-a crăpat, Sub ei, întocmai cum a zis.


De vii, cu tot avutul lor, De locuința morților, Au fost, atuncea, înghițiți Oameni-acei și nimiciți, Din mijlocul copiilor Lui Israel. Din jurul lor,


Dintre ai lui Israel fii, Pierit-au patruzeci de mii Și șapte sute – cum se știe – Loviți de-a Domnului urgie, Afară de-a lui Core ceată.


A despicat, într-o clipită, Pământul, ca să îi înghită, Fiind și Core înghițit. Focul, apoi, a mistuit Pe două sute cincizeci fii, Din ai lui Israel copii. Aceștia toți – prin moartea lor – Pildă au fost, pentru popor.


Fiii lui Core au pierit, Atunci când și el a murit.


„Al nostru tată – cum se știe – S-a prăpădit bietu-n pustie; Deși el nu a fost găsit Printre cei cari s-au răzvrătit Cu Core, contra Domnului, E mort, pentru păcatul lui, Fără ca să fi dobândit, Un fiu, ce l-ar fi moștenit.


„Vegheați să nu-i primejduiți, Ca să nu fie nimiciți Bărbații Chehatiților, Din mijlocul Leviților!


Să v-amintiți cu toți, mereu, De tot ceea ce Dumnezeu, În fața voastră, a făcut, Când prin pustie ați trecut. Voi, de Datan, să v-amintiți Și de-Abiram – pe care-i știți Că fii lui Eliab îi sânt, Din Ruben – care, de pământ Fură-nghițiți – cum ați văzut – Cu case, cu tot ce-au avut Și au pierit în acest fel, Din mijlocul lui Israel.


Însă pământul i-a venit În ajutor, și-a înghițit Râul, de șarpe, aruncat, Și-astfel, femeia a scăpat.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa