24 Pe robul Meu – Caleb numit – Pentru că fost-a-nsuflețit De un alt duh și a urmat Calea ce Eu i-am arătat, Îl las, în țară, să pășească Și-i las pe-ai săi s-o stăpânească.
24 Dar pentru că slujitorul Meu Caleb a fost călăuzit de un alt duh și M-a urmat pe deplin, îl voi duce în țara în care a fost, iar urmașii lui o vor stăpâni.
24 Dar pentru că sclavul Meu Caleb a avut altă atitudine și M-a urmat în totalitate, îl voi duce în țara în care a fost (ca spion); și urmașii lui o vor moșteni.
24 Dar pe Cáleb, slujitorul meu, pentru că a fost un alt duh cu el și a urmat întru totul calea mea, îl voi face să intre în țara în care a fost și urmașii lui o vor stăpâni.
24 Iar pentru că robul Meu Caleb a fost însuflețit de un alt duh și a urmat în totul calea Mea, îl voi face să intre în țara în care s-a dus și urmașii lui o vor stăpâni.
24 Dar pe robul meu Caleb, fiindcă a fost alt duh cu el și m‐a urmat pe deplin, îl voi face să intre în țara în care s‐a dus, și sămânța lui o va stăpâni.
Iată ce rugăminte am Azi, Dumnezeu al lui Avram, Al lui Isac precum la fel Ești Domn și al lui Israel: Pornirile poporului Cari azi sunt în inima lui, Să le faci, Doamne, ca să ție De-acum și până-n veșnicie. Gândul cel bun să îl sporești Și inima să-i întărești Ăstui popor, mereu, în Tine, Și pe a Ta cale îl ține.
Poporu-ntreg s-a bucurat – În ziua ‘ceea – și a dat Daruri de bună voie, care Aduse-au fost, de fiecare, Cu drag, în fața Domnului, Pentru zidirea Casei Lui. David s-a bucurat și el, Cu-ntreg poporul său, la fel.
Doamne, eu Te mai rog apoi, Să priveghezi inima mea Ca ne-mpărțită a fi ea În ceea ce-ai orânduit, Căci nu vreau ca, nesocotit, Să ajung eu și, de rușine, Să fiu făcut, de orișicine!
Caleb, atunci, a potolit Poporul care a cârtit Contra lui Moise. El a spus: „Haideți acum, cu toții, sus! Să ne suim, să ocupăm Țara, căci o să câștigăm! Să mergem dar, încrezători, Căci noi vom fi biruitori!”
Cu nici un chip, nu veți putea Intra, în țara minunată, Pe care, am jurat, odată, Că Eu am să vi-o dăruiesc. Cei care-n țară doar pășesc, Sunt numai doi: Caleb cari, iată, Îl are, pe Iefune, tată, Și Iosua, acela care – Cum știți – pe Nun, tată, îl are.
Căci Domnul spuse: „Fiecare, Mort, o să cadă, în pustiu. Nimeni nu va rămâne viu, Afară de Caleb – cel care, Drept tată, pe Iefune-l are – Și-apoi de Iosua – vă spun – Cel care, fiu îi e, lui Nun.”
Neîncetat, să le slujiți – Nu doar atunci când vă găsiți Sub ochii lor, ca și cum vreți Ca omului să îi plăceți – Ci ca și niște robi pe care, Domnul Iisus Hristos îi are, Cari fac, din inimă, mereu, Doar voile lui Dumnezeu.
Afară de Caleb – cel care, De tată, pe Iefune-l are. Acel bărbat o va vedea Și va putea să intre-n ea, Pentru că am găsit cu cale, Ca lui și-apoi seminței sale, S-o dau, căci a urmat, mereu, Doar căile lui Dumnezeu.”