32 Prin vorbele ce le-au rostit Atuncea, ei au înnegrit, În fața-ntregului popor, Țara ce le-a fost dată lor. „Țara pe care am văzut-o” – Ziseră ei – „și-am străbătut-o Când fost-am să o iscodim, Ajuns-am ca să ne gândim Că îi mănâncă pe acei Cari sunt locuitorii ei. Oamenii, de pe-al ei pământ, Doar de statură-naltă sânt.
32 Astfel, ei au adus fiilor lui Israel un raport nefavorabil despre țara pe care au cercetat-o, zicând: „Țara pe care am străbătut-o, ca s-o cercetăm, este o țară care își devorează locuitorii, și toți oamenii pe care i-am văzut în ea sunt înalți.
32 Astfel, ei au prezentat israelienilor o descriere descurajatoare despre țara pe care au spionat-o, zicând: „Teritoriul pe care l-am parcurs spionându-l este al unei țări care își mănâncă locuitorii; și toți oamenii pe care i-am văzut acolo sunt înalți.
32 Și au răspândit zvonuri rele înaintea fiilor lui Israél despre țara pe care o cercetaseră spunând: „țara pe care am străbătut-o ca s-o cercetăm este o țară care-și devorează locuitorii; tot poporul pe care l-am văzut în ea sunt oameni de statură înaltă.
32 Și au înnegrit înaintea copiilor lui Israel țara pe care o iscodiseră. Ei au zis: „Țara pe care am străbătut-o, ca s-o iscodim, este o țară care mănâncă pe locuitorii ei; toți aceia pe care i-am văzut acolo sunt oameni de statură înaltă.
32 Și au adus vorbă rea, copiilor lui Israel, despre țara pe care o iscodiseră, zicând: Țara, pe care am străbătut‐o ca s‐o iscodim, este o țară care mănâncă pe locuitorii ei și tot poporul, pe care l‐am văzut în ea, sunt oameni mari de statură.
O bătălie s-a mai dat, Care avut-a loc, la Gat. Oștirile de Filisteni, Un om aveau printre oșteni, Cari o statură mare-avea. La mâini – și-apoi asemenea Și la picioare – s-a văzut Că mule degete-a avut. La mâini avea – la fiecare – Tot câte șase; la picioare, Tot șase degete avuse, Căci în ăst fel, el se născuse. Se știe dar, că numărate, Sunt douăzeci și patru, toate. De neam, din Rafa, era el,
O bătălie s-a mai dat, Care avut-a loc la Gat. Oștirile de Filisteni, Un om aveau printre oșteni, Cari o statură mare-avea. La mâini – și-apoi asemenea Și la picioare – s-a văzut Că multe degete-a avut. La mâini avea – la fiecare – Tot câte șase; la picioare Tot șase degete avuse, Căci în ăst fel, el se născuse. Se știe dar, că numărate, Sunt douăzeci și patru toate. De neam, din Rafa, era el,
Voi face, oameni să sosească, Pe creasta voastră să pășească. Anume-l voi aduce Eu, Pe Israel, poporul Meu. El are să vă stăpânească Și are să vă moștenească, Pentru că nicicând – negreșit – El n-o să fie nimicit.”
Eu, de la Egipteni, din țară, Am scos al vost’ popor afară Și patruzeci de ani apoi, Povățuitu-v-am pe voi, Când în pustie v-ați aflat. În stăpânire, Eu v-am dat Ținutul Amoriților.
Și totuși, Eu am nimicit Poporul Amoriților Care ședea în calea lor, Ai cărui oameni se vădeau Că precum cedri-nalți erau, Iar în putere fost-au tari, Asemenea unor stejari. Iată că Eu le-am nimicit Roadele ce le-au dobândit, Din vârf și pân’ la rădăcină, Distrugerea fiind deplină.
Poporul care locuiește În țară, însă, se vădește A fi puternic. Toți sunt tari, Iar ale lor cetăți sunt mari Și-s întărite. Iată, noi, Pe-ai lui Anac feciori apoi, În acea țară i-am găsit.
„Vai vouă, vă zic, Farisei! Fățarnicilor! Sunteți cei Care-ați închis, oamenilor, Intrarea-n a cerurilor Împărăție. Nu intrați Nici voi, dar nici nu îi lăsați Pe alții, ca să intre-n Ea.
Atunci, de ce să ne suim? Cu ei, ca să ne războim? Dar frații noștri ne-au muiat Inima, când au cuvântat: „Poporul țării – ca măsură – Este mai mare, la statură. Cetățile ce le-a durat, Până la cer, s-au înălțat. Între ai ei locuitori, Sunt și ai lui Anac feciori.”