28 Poporul care locuiește În țară, însă, se vădește A fi puternic. Toți sunt tari, Iar ale lor cetăți sunt mari Și-s întărite. Iată, noi, Pe-ai lui Anac feciori apoi, În acea țară i-am găsit.
28 Dar locuitorii ei sunt foarte dezvoltați (fizic), iar orașele lor înconjurate de ziduri sunt fortificate și mari. În plus, noi i-am văzut acolo și pe anachiți.
Ișbi-Benob, când l-a zărit, În grabă s-a apropiat Și să-l ucidă a-ncercat. De neam, fusese Filistean Și se vădea viteaz oștean. Ișbi-Benob e-acela care, Pe Rafa, drept părinte-l are. O suliță, el mânuia. Trei sute sicli cântărea, Fiind făcută din aramă. O sabie – de bună seamă – La cingătoare, mai avea Cari a fi nouă se vădea.
Atunci, de ce să ne suim? Cu ei, ca să ne războim? Dar frații noștri ne-au muiat Inima, când au cuvântat: „Poporul țării – ca măsură – Este mai mare, la statură. Cetățile ce le-a durat, Până la cer, s-au înălțat. Între ai ei locuitori, Sunt și ai lui Anac feciori.”
Ei erau mulți, iar ca statură, Înalți au fost – cam de-o măsură Cu neamul Anachimilor. Din fața Amoniților, Domnul, pe toți, i-a nimicit, Iar ei – în urmă – au venit Și au șezut în locul lor, Unde-i și azi acel popor.
Cetățile-au fost întărite, Fiind, cu zid, împrejmuite. Porți mari, în ziduri, se aflau, Pe cari, zăvoare, se puneau. Erau în număr foarte mare Cetățile acelea care N-au fost prea tare întărite – N-au fost, cu zid, împrejmuite.
Domnul atunci – ai auzit – Despre un munte a vorbit. Dă-mi mie muntele acel, Căci Anachimii stau în el. Ei au cetăți mari și-ntărite Care din piatră sunt zidite. Dar cred că Domnul e cu mine Și nimeni, piept, nu îmi va ține, Încât în urmă socotesc Să pot ca să îi izgonesc Din locu-n care-au locuit, După cum Domnu-a poruncit.”
Caleb, din partea căpătată, I-a alungat apoi, de-ndată, Pe fiii lui Anac, căci ei Acolo-n număr erau trei. Primul fecior era Șeșai, Urmat de-Ahiman și Talmai.
Așa cum Moise a dorit, Caleb, Hebronul, l-a primit. Caleb, în urmă, i-a bătut Pe cei trei fii ce i-a avut Anac, acolo, după care I-a izgonit peste hotare.