14 Domnul l-a întrebat, îndată: „Dar dacă ar fi fost scuipată, De al ei tată, în obraz, Nu ar fi fost – în acest caz – Ea, șapte zile, de ocară? Scoate-o din tabără, afară, Și-nchisă are să rămână Acolo, timp de-o săptămână, Ea singură. Abia apoi, Primește-o-n tabără-napoi.”
14 Dar Domnul i-a răspuns lui Moise: ‒ Dacă tatăl ei ar fi scuipat-o în față, n-ar fi fost ea făcută de rușine timp de șapte zile? Să fie deci închisă afară din tabără timp de șapte zile, iar după aceea poate fi primită din nou.
14 Dar Iahve i-a răspuns lui Moise: „Dacă tatăl ei ar fi scuipat-o în față, nu și-ar fi suportat ea rușinea șapte zile? Să fie deci închisă în exteriorul taberei șapte zile; și apoi poate fi reprimită.”
14 Domnul i-a zis lui Moise: „Dacă ar fi scuipat-o tatăl ei în față, n-ar fi ea umilită timp de șapte zile? Să fie închisă șapte zile în afara taberei și după aceea să fie reprimită!”.
14 Și Domnul a zis lui Moise: „Dacă ar fi scuipat-o tatăl ei în obraz, n-ar fi fost ea oare de ocară timp de șapte zile? Să fie închisă deci șapte zile afară din tabără, după aceea să fie primită în tabără.”
14 Și Domnul a zis lui Moise: Dacă tatăl ei ar fi scuipaț‐o în față, nu s‐ar fi rușinat ea șapte zile? Să fie închisă șapte zile afară din tabără, și după aceea să fie primită iarăși.
Domnul, cu lepră, l-a lovit Pe împărat. El a bolit, Până în ziua morții sale. De-aceea, a găsit cu cale, Să nu mai șeadă la palat, Ci într-o casă așezat, Care era deosebită, Mai la oparte construită. Al său fecior, Ioatam numit, În fruntea casei a venit Să judece pe-al său popor, Căci a fost pus judecător.
Ci spatele Mi-am dăruit, La toți cei care M-au lovit; Obrajii mei, pradă, erau, A celor cari barba-Mi smulgeau. Am fost scuipat și ocărât De-aceia care M-au urât, Căci nu fug dinaintea lor, Să-Mi ascund fața, temător.
Dar dacă rana cercetată De către preot, nu se-arată Că-n piele s-ar fi adâncit Și dacă părul nu-i albit, O săptămână-nchis să fie Omul rănit. Când o să vie
Pe câmp. Cel ce s-a curățit Să-și spele haina, negreșit, Să-și radă părul și scăldat Să fie, pentru-a fi curat. În urmă, poate ca să vie În tabără, însă să știe Că trebuie ca să rămână – Afar’ din cort – o săptămână.
Atunci se va apropia Cumnata lui și o să-i ia Încălțămintea din picior – Acolo-n fața tuturor – Și-n urmă, pe al ei cumnat, În față îl va fi scuipat, Rostind apoi, în gura mare: „Așa se face celui care Nu îi ridică fratelui, Casa, în urma morții lui!”
Dacă acei care ne sânt Părinții noștri, pe pământ, Ne-au pedepsit și tot le-am dat Cinstirea ce au meritat, Nu trebuie ca fiecare – Tatălui duhurilor – oare, Mereu supuși, ca să Îi fim Și-n felu-acesta, să trăim?