Neemia 8:9 - Biblia în versuri 20149 Apoi, Neemia – cel care, Rangul de dregător îl are – Ezra – cari preot era, dar Se dovedea și cărturar – Și cu Leviții au vorbit Poporului și-au glăsuit: „Ziua aceasta, minunată, Lui Dumnezeu Îi e-nchinată. Acuma voi, atenți să fiți! Nu plângeți și nu vă bociți!” Poporu-ntreg se tânguia, Când slova Legii se citea. Onani mutuwoMabaibulo enansoNoua Traducere Românească9 Guvernatorul Neemia, preotul și cărturarul Ezra, precum și leviții care învățau poporul au zis întregului popor: „Această zi este sfântă pentru Domnul, Dumnezeul vostru. Să nu bociți și să nu plângeți!“. Căci tot poporul începuse să plângă la auzirea cuvintelor Legii. Onani mutuwoBiblia în Versiune Actualizată 20189 Guvernatorul Neemia, preotul și scribul Ezra, împreună cu leviții care învățau poporul, au zis tuturor: „Această zi este sfântă pentru Dumnezeul vostru care se numește Iahve. Nu vă lamentați și nu plângeți!” El le-a spus aceste cuvinte pentru că tot poporul începuse să plângă după ce auzise cuvintele legii. Onani mutuwoVersiunea Biblia Romano-Catolică 20209 Guvernatorul Nehemía, preotul și scribul Ésdra și levíții care explicau poporului au zis întregului popor: „Ziua aceasta este sfântă pentru Domnul Dumnezeul vostru; nu jeliți și nu plângeți!” – căci tot poporul plângea în timp ce asculta cuvintele legii. Onani mutuwoBiblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu9 Dregătorul Neemia, preotul și cărturarul Ezra și leviții care învățau pe popor au zis întregului popor: „Ziua aceasta este închinată Domnului Dumnezeului vostru; să nu vă bociți și să nu plângeți!” Căci tot poporul plângea când a auzit cuvintele Legii. Onani mutuwoTraducere Literală Cornilescu 19319 Și Neemia, care era Tirșata, și Ezra preotul, cărturarul, și leviții care lămureau poporului, au zis către tot poporul: Ziua aceasta este sfântă pentru Domnul Dumnezeul vostru, nu jeliți, nici nu plângeți. Căci tot poprul plângea, când au auzit cuvintele legii. Onani mutuwo |
Neemia 8:9
30 Mawu Ofanana
„Văd că smerit te-ai arătat, Iar inima ți s-a mișcat, Atuncea când ai auzit Cuvintele ce le-am rostit Eu, împotriva locului, Precum și-a oamenilor lui, Ce vor ajunge un semn care E de blestem și spaimă mare. Ai plâns și Mi te-ai închinat, Iar straiul ți l-ai sfâșiat. Tot ceea ce tu ai făcut, Sigur să fii, că am văzut.
Și-n timpu-acela, Ezechia, Să le vorbească, a dorit, Leviților ce-au dovedit Pricepere în ce făceau, Pe Dumnezeu, când Îl slujeau. Din dobitoacele jertfite În șapte zile împlinite, Întreg poporul a mâncat, Iar Domnului I-au închinat – În urmă – jertfe cu menire De jertfe pentru mulțumire, Cântând și lăudând mereu, Pe-al lui Israel Dumnezeu.
Când toți, la curte, au venit, Iosia astfel le-a vorbit: „Vă poruncesc ca să plecați, De grabă, să Îl întrebați Pe Domnul, ce are să fie Cu a lui Iuda-mpărăție, Cu Israel și neamul meu, Pentru că a lui Dumnezeu Mare mânie s-a aprins Și-asupra noastră s-a întins, Căci nici părinții noști’ și-apoi – În vremea de acum – nici noi, Iată că nu am împlinit Ceea ce El ne-a poruncit. N-am făcut voia Domnului, Precum e scris în cartea Lui.”
Leviților cari se vădeau, Pe Israel, că-l învățau – Fiind în slujba Domnului, Căci ei erau închinați Lui – Le zise Iosia: „Luați Chivotul sfânt și îl mutați În casa-anume pregătită, Ce-a fost, de Solomon, zidită, Căci Solomon este cel care, Pe David, drept părinte-l are. Pe umeri, nu-l veți mai purta, Pentru că-n acel loc va sta. Slujiți-L doar pe Dumnezeu Și pe poporul Său, mereu.
Unii – dintre aceia cari, Peste familii sunt mai mari – De bună voie, fiecare, Daruri au dat, pentru lucrare. Cel care-a fost, peste popor, Ales să fie dregător, A mers și-a dat la visterie, Darici de aur cari o mie S-au dovedit la numărat; Potire – cincizeci – a mai dat; Veșminte a mai dăruit Cari preoțești s-au dovedit. În număr, ele fost-au deci, Atunci, cinci sute și treizeci.
Vin și aduc celor pe care, Drept întristați Sionu-i are, Cununa cea împărătească, Cu care să-și împodobească Ale lor capete plecate Cari cu cenușe-s presărate. Ei n-au să plângă, pe vecie. Un untdelemn de bucurie, În locul plânsului le dau Și-a lor tristețe am s-o iau. În locul duhului mâhnit, Un strai de laudă-au primit, Ca „terebinți”, pe-ntinsul firii, Să fie, „ai neprihănirii” Și-apoi „un sad al Domnului, Spre a sluji spre slava Lui”.
Acolo, să vă adunați Cu-ai voști’ și să vă bucurați, În fața Domnului apoi. Copiii vă vor fi cu voi Și robii voști’ de-asemenea. Levitul care o să stea Acolo, va veni apoi, Ca să se bucure cu voi, Pentru că el – precum se știe – Nu are parte de moșie, În țara ce o s-o primiți, Pe care o s-o stăpâniți.
În fața Domnului, mereu – În locul Său, ales anume Pentru a-Și pune al Său Nume – Tu să te bucuri, însoțit De fii, de fiice, de Levit, De robii care te slujesc, De-orfanii care viețuiesc Cu tine-alături, în cetate, De văduvele cari aflate Vor fi, de-asemenea, la tine, Și cu străinul care vine Să locuiască lângă voi.
Zotsatsa