Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Neemia 4:7 - Biblia în versuri 2014

7 Dar Sambalat, cu Tobia, Cu-Arabii și de-asemenea Cu cei ce fost-au Amoniți Și cu cei cari sunt Asdodiți Se supărară foarte tare Când auziră vești, prin care Li se spunea că zidul crește, Că zi de zi, el se sporește Și că poporu-i în măsură Să dreagă orișice spărtură.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

7 Când Sanbalat, Tobia, arabii, amoniții și așdodiții au auzit că restaurarea zidurilor Ierusalimului avansează și că spărturile începeau să fie astupate, s-au mâniat foarte tare.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

7 Când Sanbalat, Tobia, arabii, amoniții și așdodiții au auzit că refacerea zidurilor Ierusalimului avansează și că spărturile erau astupate, au fost foarte mânioși.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

7 De aceea, în locurile cele mai de jos din spatele zidului, în locurile expuse, în spatele zidului, am pus poporul, după familiile lor, cu săbiile, cu sulițele și cu arcurile lor.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

7 Dar Sanbalat, Tobia, arabii, amoniții și asdodiții s-au supărat foarte tare când au auzit că dregerea zidurilor înainta și că spărturile începeau să se astupe.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

7 Și a fost așa: când au auzit Sanbalat și Tobia și arabii și amoniții și asdodiții că zidurile Ierusalimului se dreg și că spărturile încep să se astupe, s‐au mâniat foarte tare.

Onani mutuwo Koperani




Neemia 4:7
29 Mawu Ofanana  

De-acum, voi pune vrăjmășie, Care de-a pururi va să fie, Între femeie și-ntre tine, Pedeapsă ce ți se cuvine! Sămânța ei îți va zdrobi Capul, și nu te va slăbi! Sămânța ta – când va-ncerca – Călcâiul doar i-l va mușca!”


Iar Dumnezeu a repezit Asupra lui, cete-narmate Cari, din Haldei, erau formate, Din Sirieni și Amoniți Și-asemenea, din Moabiți. Cetele-acelea au căzut Pe Ioiachim și l-au bătut, Să se-mplinească, negreșit, Cuvântul Domnului, rostit Prin gurile prorocilor,


Oștirile de Moabiți, Cu cetele de Amoniți – La care s-au adăugat Și Maoniți – s-au îndreptat Spre a lui Iuda țară-apoi, Voind să poarte un război, Cu Iosafat. Soli, i-au trimis,


Află că-n Iuda am plecat De-ndată ce noi am aflat Că a-nceput a fi-nălțată Casa cari este închinată Lui Dumnezeu, Acela care E Dumnezeul Cel mai mare. Casa care s-a început – Așa după cum am văzut – Din piatră are-a fi zidită, Cari mai întâi va fi cioplită. Iar în pereți, când se lucrează, Lemne de cedru se așează. Lucrul se face repejor Și izbutește-n mâna lor.


Când Sambalat a auzit – Cel care fost-a Horonit – Și-un Amonit – cari se vădea Că se chemase Tobia – S-au mâniat. Nu le-a plăcut – Deloc – atunci când au văzut Că cineva se-nteresează De Israel și că lucrează Spre binele copiilor Din al lui Israel popor.


Atunci când fost-a înștiințat De hotărâre, Sambalat – Cel care este Horonit – Cu Tobia – cel Amonit – Și cu Gheșem – acela care Arab fusese, din născare – Iute-și bătură joc de noi Și-n acest fel au zis apoi: „Ce faceți voi? Ce încercați? Voiți ca să vă răsculați Contra-mpăratului?” Iar eu


Când auzit-a Sambalat, Că noi zidim, s-a mâniat Și și-a bătut joc de toți cei Cari se vădeau a fi Iudei.


În felu-acesta am muncit, Iar zidul fost-a isprăvit Pe jumătate de-nălțat, Față de cât a fost odat’. Poporul care-a construit, Cu râvnă mare a muncit.


În urmă, ei se sfătuiră Și spre Ierusalim porniră, Gândind cu toți să se adune Spre a-i aduce stricăciune.


Vrăjmașii noștri, când aflară Că am sfârșit, se-nspăimântară Și s-au smerit, căci au știut Că lucrurile s-au făcut Prin voia Celui cari, mereu, Este al nostru Dumnezeu.


M-am dus apoi – de-asemenea – Și-am străbătut Arabia, De la cel care-a fost aflat În țara Ut, drept împărat, La împărații cei pe care Neamul de Filisteni îi are, La cel ce-n Gaza stăpânea, La cel care împărățea Asupra Ascalonului, Precum și a Ecronului, Până la cei care, de viță, Sunt din Asdod, drept rămășiță.


Din Mițpa, a luat apoi, Și numeroși prinși de război. Printre aceștia s-au aflat Și fiicele de împărat, Alăturea de tot poporul Care era cu dregătorul Ghedalia, acela care, Părinte, pe Achim, îl are. Acest popor l-a căpătat Ghedalia, când i l-a dat Nebuzardan, conducător Al cetelor străjerilor. Cu toți ai săi prinși de război. Spre Amoniți plecă – apoi – Feciorul lui Netania Cari, Ismael, drept nume-avea.


Domnul din ceruri a venit Și-n felu-acesta a vorbit: „Sunt trei nelegiuiri pe care Sămânța lui Amon le are. Ba, patru sunt și pentru ele Nu Îmi schimb planurile Mele. Iată că nu au fost cruțate Femeile însărcinate, Ci pântecul le-au spintecat, Celor pe care le-au aflat În Galaad, căci au voit Ca să își mute – negreșit – Hotarele ce le-au avut, Sporind astfel al lor ținut.


Pe-aceia care se vădesc Că în Azdod azi locuiesc, Cu cel ce este așezat În Ascalon drept împărat, Am să îi șterg de peste fire Și-i spulber cu desăvârșire. Către Ecron întoarce-voi A Mea mânie mai apoi, Iar cei ce-au mai rămas în țară La Filisteni, toți au să piară. Așa se va fi întâmplat, Pentru că Domnu-a cuvântat.”


Pe-acoperișuri vă urcați – Sus – pe palate și strigați! De pe ale Asdodului, Precum și-ale Egiptului Case, strigați zicând: „Veniți Degrabă, ca să vă suiți Pe muntele Samariei, Ca să vedeți, în sânul ei, O mare neorânduială Și asupriri, fără-ndoială!


Când aste vorbe-au auzit, Tăiați, la inimi, s-au simțit Și-au căutat un mod în care Ar fi putut să îi omoare.


Balaurul – furios – apoi, S-a dus să poarte un război, Cu rămășița ce-o avea Femeia, pentru că păzea Poruncile lui Dumnezeu Și pentru că ținea, mereu, Cu stăruință – oricând, sus – Mărturisirea lui Iisus.”


Nahaș – cel care-i Amonit – În felu-acesta, le-a vorbit: „Bine! Un legământ voi face Cu voi, îndată – fiți pe pace! De mă lăsați ca ochiul drept, La toți, ca să vi-l scot, accept Să fac un legământ cu voi, S-arunc astfel ocară-apoi, Peste întregul Israel!” Vreți dar să-l încheiem astfel?”


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa