Spre porțile lui Efraim. De-acolo, corul a plecat Spre poarta veche, de îndat’. În acest fel, ajuns-am noi La poarta peștilor apoi. De turnul lui Hananeel Trecut-a-n urmă coru-acel; Spre turnul Mea ne-am îndreptat, De unde, iarăși, am plecat Spre poarta oilor. Sfârșirăm Ocolul ce îl săvârșirăm, La poarta temniței, iar noi,
Fusese Eliașib cel care, Pe-atunci, ajunse preot mare. Cu ai săi frați, el a pornit La lucru și au construit O poartă, cea „a oilor”. Când încheiară lucrul lor, Au sfințit poarta și-au adus Ușile-apoi, de i le-au pus. Ei au sfințit-o începând Din turnul Mea și ajungând La un alt turn, ce se vădea, Hananeel, că se numea.
Malchia-n urmă, din cei cari Se dovediră argintari, A lungit creasta zidului Pân’ la slujbașii Templului Și pân’ la casele durate De negustori, case aflate La poarta care s-a chemat Mifcad. El a continuat Cu zidul pe care l-a dus Pân’ la odaia cea de sus.
Dintre cei care se vădeau Că făcători de mir erau, Acela care a muncit, Hanania, a fost numit. Dintre-argintari, cel ce-a lucrat Fusese Uziel chemat. El e feciorul lui Harhaia.
Ierusalimul, atuncea, O renumită scăldătoare. Erau, acolo, cinci pridvoare, Drept adăpost bolnavilor. Chiar lângă Poarta Oilor, Se afla ea, și s-a numit Betesda. Ea a găzduit