Neemia 2:17 - Biblia în versuri 2014

¹⁷ După aceea, am plecat, În fața lor m-am așezat Și le-am vorbit: „Vedeți dar voi, Starea în care suntem noi! Ierusalimu-i l-a pământ Iar porțile lui, arse, sânt. Veniți, din nou, să îl zidim, Ca de ocară să nu fim!”

Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

¹⁷ Atunci le-am zis: ‒ Vedeți starea jalnică în care ne aflăm! Ierusalimul este în ruine, iar porțile lui sunt arse de foc. Haideți să reconstruim zidul Ierusalimului, ca să nu mai fim de rușine!

Biblia în Versiune Actualizată 2018

¹⁷ Apoi le-am zis: „Vedeți starea dezastruoasă în care suntem! Ierusalimul este în ruine, iar porțile lui sunt distruse de foc. Haideți să reconstruim zidul Ierusalimului – ca să nu ne mai fie rușine (în fața celorlalte popoare)!”

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

¹⁷ Apoi le-am zis: „Voi vedeți nenorocirea în care suntem: Ierusalímul este pustiit și porțile lui sunt arse în foc. Veniți să reconstruim zidul Ierusalímului, ca să nu mai fim de batjocură!”.

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

¹⁷ Le-am zis atunci: „Vedeți starea nenorocită în care suntem! Ierusalimul este dărâmat și porțile sunt arse de foc. Veniți să zidim iarăși zidul Ierusalimului și să nu mai fim de ocară!”

Traducere Literală Cornilescu 1931

¹⁷ Și le‐am zis: Vedeți starea cea rea în care ne aflăm, cum Ierusalimul este pustiit și porțile lui arse de foc: veniți și să zidim zidul Ierusalimului, ca să nu mai fim de ocară.

Neemia 2:17 Mawu Ofanana

Esdra 9:9

Chiar dacă suntem înrobiți, Totuși nu suntem părăsiți De Dumnezeu, căci El – spre noi – Făcut-a să se-ndrepte-apoi, Bunăvoința celor cari Se află-n Persia mai mari. Astfel, noi – sprijin – am primit, Încât din nou, am construit Casa lui Dumnezeu, pe care El – în Ierusalim – o are. Acuma, noi avem un rost Și-avem, în Iuda, adăpost.

Neemia 1:3

Au început să-mi spună: „Iată, Cei ce scăpat-au din robie, ‘Napoi au reușit să vie. Acuma, sunt aflați în țară, În strâmtorări și în ocară, Căci zidul ce împrejmuia Ierusalimul – și-l veghea – Surpat se află, la pământ, Iar ale lui porți, arse, sânt.”

Neemia 2:13

Prin poarta văii am trecut Și spre izvorul cunoscut Drept „al balaurului”, eu M-am îndreptat. În gândul meu, Am hotărât să plec apoi, Spre porțile dinspre gunoi. Priveam, atent, către cetate La zidurile dărâmate Și porțile ei năruite Care, de foc, sunt mistuite.

Neemia 2:16

Dar dregătorii n-au știut Unde am fost și ce-am făcut. N-am spus nimic nici la ai mei – Deci la cei care sunt Iudei – N-am spus nimic preoților N-am spus nici dregătorilor Și-asemenea nici celor cari Se dovedeau a fi mai mari.

Neemia 3:15

Apoi, Șalun – acela care Fusese-n Mițpa cel mai mare – A dres „poarta izvorului” Și-a prins-o-n brâul zidului. Șalun era acela care, Părinte, pe Col-Hoze-l are. Șalun, când poarta a sfârșit-o, Cu scânduri a acoperit-o Și ușile apoi i-a pus. Încuietori i-a mai adus Și-apoi, pe ușile acele A așezat zăvoare grele. A mai făcut, de-asemenea, Zidul pe care îl avea Iazul Siloe. Brâul lui, Grădina împăratului, O mărginea continuând Să se întindă, ajungând Până la treptele aflate Lângă ieșirea din cetate.

Psalmi 102:15

Popoarele de pe pământ Și cei cari, împărați, le sânt, De al Tău Nume se vor teme Și de-a Ta slavă-n orice vreme.

Psalmi 44:13

Ne faci s-ajungem de ocară Și de batjocură în țară. La cei din jur, Tu faci ca noi De râs s-ajungem mai apoi.

Psalmi 44:14

De pomină printre popoare Și pricină de clătinare Din cap, pentru străin apoi, Făcut-ai să ajungem noi.

Psalmi 79:12

Vecinilor ce-i avem noi, Doamne, întoarce-le-napoi, De șapte ori, batjocura, Căci pentru Tine ea era!

Psalmi 79:4

Iată că în a noastră țară, Acum ajuns-am de ocară Și de batjocura celor Cari înconjoară-al Tău popor.

Ieremia 24:9

În vremea care o să vie, De pomină îi fac să fie. Doar pricini de nenorocire, A țărilor de peste fire, Au să ajungă. De ocară Îi fac, în fiecare țară, În care fi-vor izgoniți. Buni de blestem, vor fi găsiți Și de batjocură, mereu, Oriunde-am să-i împrăștii Eu.

Plângerile 2:2

Fără de milă, a surpat Domnul – când S-a înfuriat – Și locuințele pe care Iacov, în lume, le mai are. Făcut-a-n marea Lui urgie, Ca dărâmat, atunci, să-i fie Fiicei lui Iuda, zidul care Îi folosea la apărare Și prăvălite la pământ, Întăriturile ei sânt. Domnul făcut-a de ocară Împărăția, a ei țară, Precum și pe aceia cari Se dovedeau a fi mai mari.

Plângerile 3:51

Am plâns și plâng pentru acele Fiice ale cetății mele. Ochii mă dor de plâns, căci eu Și pentru ele-am plâns, mereu.

Езекиел 5:14

În vremile de mai târziu, Te voi preface-ntr-un pustiu Și te voi face de ocară Printre cei cari te înconjoară Și-n fața trecătorilor Care te văd, întâmplător.

Miheia 7:11

Când ziduri, iar au să zidească, Atunci o să ți se lărgească Hotarele. Tu vei vedea

1 Samuel 11:2

Nahaș – cel care-i Amonit – În felu-acesta, le-a vorbit: „Bine! Un legământ voi face Cu voi, îndată – fiți pe pace! De mă lăsați ca ochiul drept, La toți, ca să vi-l scot, accept Să fac un legământ cu voi, S-arunc astfel ocară-apoi, Peste întregul Israel!” Vreți dar să-l încheiem astfel?”