12 Iată că leul sfâșia Atâta cât le trebuia Puilor săi. Alte-animale El sugruma, pentru-ale sale Leoaice. Astfel, își umplea El, viziunea ce-o avea, Culcușul ce și-l pregătise, Cu prăzile ce le răpise.
12 Leul a sfâșiat îndeajuns pentru puii săi și a sugrumat destulă pradă pentru leoaicele sale. El și-a umplut grotele cu pradă și gropile cu carne sfâșiată.
12 Este (deja) suficient cât a sfâșiat leul pentru puii lui! A sugrumat destulă pradă pentru leoaicele lui! El își umplea grotele cu pradă și gropile cu carne.”
Tu îl cunoști, pe împărat Și-asemenea, pe-al său popor. Le știi dar, vitejia lor. Mai știi că sunt înfuriați, Încât pot fi asemănați Cu o ursoaică – precum știți – Ai cărei pui au fost răpiți. Cât despre-al tău părinte-apoi, Știi că e omul de război Și n-o să stea-ntre slujitori, Ca să aștepte-ai zilei zori.
„Căci Nebucadențar – cel care În Babilon este mai mare, Pentru că este împărat – M-a nimicit și m-a mâncat. Ca un vas gol, el m-a făcut, Iar pântecul și l-a umplut Cu ce aveam mai scump. La fel Ca un balaur, a fost el, Iar după ce mi-a înghițit Tot ce-am avut, m-a izgonit.
Unde-i culcușul leilor, Pășunea, pentru puii lor? Unde e locul cel în care, Leii umblau cu nepăsare? Unde e locul cel vestit În care leu-a stăpânit Alături de leoaica lui, Și de-ai lor pui, când nimănui, Prin minte-atunci nu i-ar fi dat, Cumva, să îi fi tulburat?
„Ascultă și ia seama bine! Mare necaz am Eu, pe tine!” – A zis, cu glas răsunător, Cel care-i Domn al oștilor. „În fum am să prefac apoi, Carele tale de război Și pradă îi dau sabiei, Pe ai tăi mândri pui de lei. Prada, în țară adunată, Am să ți-o spulber dintr-odată, Iar glasul solilor tăi mulți, Nicicând nu ai să-l mai asculți.”
Ca o leoaică, ăst popor, Se scoală fără nici o frică. Precum un leu, el se ridică. Nici nu se culcă – ia aminte – Pân’ nu-și mănâncă, mai ‘nainte, Prada și nu bea, bunăoară, Sângele celor ce-i omoară.”