Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Nahum 1:3 - Biblia în versuri 2014

3 Domnul este îndurător Și îndelung e răbdător, Însă tăria ce o are Este deosebit de mare. Nu-l va lăsa nepedepsit Pe cel cari, rău, s-a dovedit. Umblă-n vârtej și în furtună, Iar norii care se adună Sunt numai praful cel pe care Îl iscă ale lui picioare.

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

3 Domnul este încet la mânie și mare în putere. Domnul nu-l va lăsa nepedepsit pe cel rău. El Își are calea în vijelie și în furtună, iar norii sunt praful de sub picioarele Sale.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

3 Iahve nu Își manifestă mânia în mod abuziv, deși El are o mare forță. Totuși, El nu lasă pe cel rău să rămână nepedepsit. Iahve Se deplasează odată cu furtuna care produce vârtejuri; iar norii sunt praful produs de pașii Săi.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

3 Domnul este încet la mânie și mare în putere; Domnul nu lasă nimic nepedepsit, bet în vârtej și în furtună este calea lui și norul este praful picioarelor sale.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

3 Domnul este îndelung răbdător, dar de o mare tărie și nu lasă nepedepsit pe cel rău. Domnul umblă în furtună și în vârtej și norii sunt praful picioarelor Lui.

Onani mutuwo Koperani

Traducere Literală Cornilescu 1931

3 Domnul este încet la mânie și mare în putere și nu socotește nevinovat pe cel rău. Domnul, calea lui este în vârtej și furtună și norii sunt pulberea picioarelor lui.

Onani mutuwo Koperani




Nahum 1:3
33 Mawu Ofanana  

De ceruri, El S-a apucat Cu mâinile, și le-a plecat În clipa-n care a venit. Cu un nor gros, Și-a învelit Picioarele, pe când venea.


Să Te asculte, n-au mai vrut. Minunile ce le-au făcut Le-au dat uitării, vrând apoi Ca în robie, înapoi, Să se întoarcă. Căutară Alți căpitani de-și așezară. Dar Doamne, Tu Te-ai arătat Gata să ierți, căci ești bogat În bunătate. Te-ai vădit Îndurător – necontenit – Și milostiv; căci Ți-a păsat De ei și-astfel, nu i-ai lăsat


Voiai ca să mă urmărești Și, grabnic, să mă pedepsești.


Din mijlocul de nepătruns Al vijeliei, i-a răspuns, Atuncea, lui Iov, Dumnezeu:


Pentru nimic. A Domnului E-nțelepciunea; tot a Lui Este atotputernicia. Cine – știindu-I deci, tăria – Să-I stea-mpotrivă, a-ndrăznit Și a scăpat nepedepsit?


E milostiv și-ndurător Și îndelung e răbdător. În bunătate, e bogat


Din ape, vârf Îți întocmești, Acolo unde locuiești. Norii, drept car Ție Îți sânt Și umbli pe aripi de vânt.


Domnul e bun și-ndurător, E milostiv și iertător. În bunătatea Lui cea mare, El are, îndelung, răbdare.


Al nostru Dumnezeu e mare Și prin puterea Lui, e tare. Priceperea Îi e vădită Precum că e nemărginită.


Iată că Domnul nostru vine! În fața Lui, un foc se ține Și o puternică furtună În jurul Său El Își adună, Iar focul ce Îl însoțește, Mistuitor se dovedește


Odată, Domnul a vorbit; De două ori am auzit Cum că „Puterea e, mereu, Aflată doar la Dumnezeu.”


Iată ce trebui, apoi, Lui Dumnezeu, să-I spuneți voi: „Lucrările-Ți sunt minunate, Mărețe și înfricoșate! Din pricina puterii Tale, Vrăjmașii Tăi găsesc cu cale, Mereu, ca să Te lingușească Și slavă să Îți dăruiască.”


Aceasta e o prorocie, Pentru un timp ce va să vie Peste Egipt, căci se arată Că împotrivă-i e-ndreptată. Iată că Domnul călărește Pe un nor iute și sosește În al Egiptului ținut. Înspăimântați, când L-au văzut, Toți idolii Egiptului Au tremurat în fața Lui, Iar Egiptenii – dintr-odată – Și-au simțit inima-nmuiată.


De la Cel care, tot mereu, E al oștirii Dumnezeu, Cruntă pedeapsă o să vie, Cu tunete, cu vijelie, Cu pocnete asurzitoare, Cu flăcări mari, mistuitoare Și cu furtună și cu vânt Și cu cutremur de pământ.


„Domnul, ca și un foc, apare. Sunt, un vârtej, ale lui care. Jeratic, e mânia Lui Și-n flăcări ale focului Și-a preschimbat cuvântul care Fusese spus spre-amenințare.


„Nimicitoru-naintează, Așa precum norii brăzdează Cerul întreg. Carele lui, Asemeni sunt vârtejului, Iar caii săi mai ușori sânt, Decât sunt vulturii, în vânt!” „O, vai are a fi de noi, Căci suntem prăpădiți apoi!”


În visul care mi s-a dat În miez de noapte-n al meu pat, Era un fiu al omului, Venind pe norii cerului. El a înaintat, grăbit, Spre Cel de zile-mbătrânit Și-n fața Lui S-a așezat.


Vânt, drept sămânță, au avut Atuncea când au semănat. De-aceea, când – la secerat – Oameni-aceia se adună, Au să culeagă doar furtună. Din grâu, nu vor avea un spic, Căci nu va răsări nimic. Ceea ce din pământ răsare, Făină ca să dea, nu are. Chiar de-ar ieși rodul făinii, Au să-l mănânce doar străinii.


Nu sfâșiați, straiele, voi, Ci inimile, și-napoi Veniți la Cel care, mereu, Vă este Domn și Dumnezeu, Căci El este îndurător Și îndelung e răbdător. De milă plin, S-a arătat Și-n bunătate e bogat. De relele ce le trimite – Asupră-vă îngrămădite – Și care-s gata ca să vie, Îi pare rău. Dar cine știe,


Și-apoi, pe Domnul L-a rugat: „Ah, Doamne Dumnezeul meu! Nu e așa cum am spus eu Pe când în țara mea eram? Tocmai acest lucru-ncercam Să-l ocolesc, când am fugit La Tars. Află că m-am gândit La toate, căci Te-am cunoscut: Că ești milos, eu am știut, Și că ești plin de îndurare; Că îndelunga Ta răbdare Durează până peste poate, Că ești bogat în bunătate Și Te căiești de rău, mereu.


Dar Domnul, pe deasupra lor Se-arată, iar săgeata Lui, Asemenea fulgerului Are să fie, când pornește. El, trâmbița, Își pregătește. Apoi, o ia și trâmbițează Puternic și înaintează În vijelia ce se-arată A fi în miazăzi iscată.


„Domnul, așa precum se știe, Mereu, încet e, la mânie Și-n bunătate e bogat. Întotdeauna a iertat Fărădelegi și răzvrătire. Dar Domnului nu-I șade-n fire Să-l țină pe cel vinovat Ca și cum e nevinovat; Ci ne-ncetat El pedepsește Fărădelegea, căci plătește Păcatele părinților Până-n al treilea neam al lor, Și până în al patrulea, În fii care-i vor avea.


„Da! Eu sunt!” le-a răspuns Iisus „Ba mai mult, iată ce-am de spus: De-acum, Îl veți vedea, mereu, La dreapta, lângă Dumnezeu, Șezând, pe Fiul omului, Căci braț e, al puterii Lui. Pe norii cerului, și voi, Îl veți vedea venind, apoi!”


Lucrul acesta îl știți bine, Dragii mei frați, dar, vreau a ține Minte, un lucru: fiecare Să fie iute-n ascultare; Încet în vorbe să mai fie, Și-apoi, zăbavnic la mânie;


Iată că în curând, El vine Și, pe aripi de vânt, se ține; Oricare ochi Îl va vedea. Va fi văzut – de-asemenea – Și de acei cari L-au străpuns. Atuncea, când va fi ajuns, Toată sămânța omenească Are să-nceapă să bocească. În timpurile care vin, Așa se va-ntâmpla – Amin – Când se-mplinește-acest cuvânt.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa