Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Matei 8:20 - Biblia în versuri 2014

20 Iisus răspunse: „Vulpile Au vizuini; păsările Au cuiburi. Fiul omului, Însă, nu are-un loc al Lui, Unde să-și odihnească capul.”

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

20 Însă Isus i-a spus: ‒ Vulpile au vizuini și păsările cerului au cuiburi, dar Fiul Omului n-are unde-Și odihni capul.

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

20 Isus i-a răspuns: „Să știi că în timp ce vulpile au adăposturi unde să se culce și păsările au cuiburi, Fiul Omului nu are unde să Își odihnească propriul Său cap.”

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

20 Dar Isus i-a zis: „Vulpile au vizuini și păsările cerului au cuiburi, însă Fiul Omului nu are unde-și rezema capul”.

Onani mutuwo Koperani

Română Noul Testament Interconfesional 2009

20 Iisus i-a răspuns: „Vulpile au vizuini şi păsările cerului au cuiburi, dar Fiul Omului n-are unde să-şi pună capul.”

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

20 Isus i-a răspuns: „Vulpile au vizuini și păsările cerului au cuiburi, dar Fiul omului n-are unde-Și odihni capul.”

Onani mutuwo Koperani




Matei 8:20
35 Mawu Ofanana  

Pe malurile râului, Stau păsările cerului, Iar al lor glas – necontenit – Prin rămuriș e auzit.


În ei, păsări se-adăpostesc Și cuiburi își alcătuiesc, Iar cocostârcii cei frumoși, Loc își aleg, în chiparoși.


Iată că sunt nenorocit, De lipsuri grele încolțit. Inima mea a fost lovită Și-n piept îmi zace-acum zdrobită.


Deși sărac sunt și lipsit, Domnul, la mine, s-a gândit. Tu îmi ești – Doamne – ajutor, Tu ești al meu izbăvitor. Nu zăbovi, ci tot mereu, Vino în ajutorul meu!


Doamne, eu sunt nenorocit: De suferință sunt lovit. Dă-mi ajutorul Tău, cu care Să mă ridic iar, în picioare!


Până și pasărea-și găsește, Acolo, cuib, și-și rostuiește Și rândunica, loc, în care Își pune puii ce îi are… Ah! Doamne al oștirilor, De-altarele Tale, mi-e dor! Ah! Doamne, al meu Împărat Și Dumnezeu adevărat!


În visul care mi s-a dat În miez de noapte-n al meu pat, Era un fiu al omului, Venind pe norii cerului. El a înaintat, grăbit, Spre Cel de zile-mbătrânit Și-n fața Lui S-a așezat.


Oricine spune-va, vreodată, Ceva-mpotriva Fiului, Iertat e de păcatul lui. Nicicând, însă, nu e iertat Cel ce-a vorbit necugetat – Potrivnic Duhului Cel Sfânt – De către Tatăl, pe pământ.


Așa cum Iona, altădat’ În burta chitului a stat, La fel, și Fiul omului, În inima pământului, Trei zile și trei nopți, va sta.


Acuma, vreau ca să aflați Faptul că Fiul omului, E Domn și al Sabatului!”


Le spuse: „Cel ce-a semănat, Grâul, e Fiul omului,


Iisus, cu-ai Săi, veni să stea La Filip, în Cezarea. Acolo, El i-a întrebat, Pe ucenici: „Voi n-ați aflat Ce spun oamenii, despre Mine? Știe norodu-acesta, cine Sunt Eu? Care-i părerea lui? Crede că-s Fiul omului?”


Aflați că Fiul omului Veni-va în a Tatălui Său slavă, cu îngerii Săi, Și va plăti și celor răi Și celor buni – deci tuturor – Precum au fost faptelor lor.


Când de pe munte-au revenit, Iisus, aste porunci, le-a dat: „Să nu spuneți ce s-a-ntâmplat! Nu povestiți vedenia, Până când nu va învia, Din morți, iar, Fiul omului.”


„Atunci, când Fiul omului, Încununat de slava Lui, Va sta pe tronu-I de domnie, Și vouă are să vă fie – Vouă, celor ce Mă urmați – Date – pe ele ca să stați – Douășpe’ jilțuri de domnie, Ca fiecare seminție – Din Israel – s-o judecați, Pe aste jilțuri așezați.


Rușine, cui îi e, de Mine, De-al Meu cuvânt, să știe bine, Că rușina-se-va de el Și Fiul omului, la fel, Când, însoțit de sfinții Lui, Veni-va-n slava Tatălui.”


La îngerii lui Dumnezeu, Mărturisi-voi, despre cel Care, la rândul său, și el Mărturisește despre Mine, În fața lumii. Însă, cine


Vă spun că timpul se-mplinește Și le va face, în curând, Dreptate. Dar atuncea când Veni-va Fiul omului, Pe bulgărul pământului, Va mai găsi El vreo ființă, În care va mai fi credință?”


Spre a-L cunoaște, un semn vreau, Vouă, acuma, să vă dau: Un Prunc, găsi-veți, înfășat, În scutece-n iesle culcat.”


La drum, îndată, au pornit Și, precum îngeru-a vorbit, Găsiră Pruncul, așezat În iesle. El era vegheat De Iosif și de mama Lui.


Vremea și-astfel, a zămislit Pe Fiul ei, întâi născut. Pentru că loc, nu au avut, În casele de poposire, Acel care, întreaga fire, Venise să o mântuiască – Prin jertfa Sa dumnezeiască – În scutece fost-a-nfășat Și într-o iesle-apoi, culcat.


Vă-ndemn ca să vegheați mereu! Rugați-vă să căpătați Putere, ca să fiți scăpați De toate lucrurile care Au să se-ntâmple, și-n picioare – Când vine Fiul omului – Să stați apoi, în fața Lui!”


Alături ei, era Ioana – Soața lui Cuza, cari fusese Ispravnic la Irod; mai merse Susana, iar alături ei, S-au mai aflat multe femei, Cari, pe Iisus, Îl însoțeau Și-L ajutau, precum puteau.


Iisus răspunse: „Vulpile Au vizuini, păsările Au cuiburi. Fiul omului, Însă, nu are-un loc al Lui, Unde să Își așeze capul.”


Apoi, a mai adăugat: „Iată, vă spun adevărat, Că veți vedea cerul, deschis – Să țineți minte, ce v-am zis! – Iar îngerii, lui Dumnezeu, Urcând și coborând mereu, Veni-vor, din înaltul lui, Jos, peste Fiul omului.”


Norodu-atuncea I-a vorbit: „Din Lege, noi am auzit, Cum că Hristos rămâne-n veci, Și-i drept ce scrie-n Lege. Deci, Atuncea, cum de-ai arătat Că Fiul trebuie-nălțat” Cine-I dar Fiul omului?”


Iuda ieșise, iar Iisus, Celor care-au rămas, le-a spus: „A fost, acuma, proslăvit Al omului Fiu și vădit Este că tot acum, prin El, S-a proslăvit – în acest fel – Și Dumnezeu. Deci, Domnul, dacă


Nimeni, în cer, nu s-a suit, Decât Cel care locuiește În cer, și-acuma, vă vorbește. Deci, numai Fiul omului, S-a pogorât, din cerul Lui.”


„Și, precum Moise a-nălțat, Când – din aramă – a turnat, Șarpele-acela, în pustie, Asemenea are să fie – ‘Nălțat – și Fiul omului,


Nu pentru hrana pieritoare Lucrați, ci pentru-acea mâncare Ce, pe vecie, va rămâne Și-n viață veșnică vă ține. De Fiul omului vi-e dată, Acea hrană, căci al Său Tată – Deci Dumnezeu – cu-adevărat, Cu-a Sa putere, L-a-nsemnat.”


Iisus a zis: „Adevărat Vă spun, că dacă n-ați mâncat, Trupul Fiului omului – Și n-ați băut sângele Lui – Nici viață, nu aveți, în voi.


Dacă pe Fiul omului, Îl veți vedea, la locul Lui, Urcând, precum a fost ‘nainte?…


„Iată că văd cerul deschis! Îl văd, pe Fiul omului, Șezând la dreapta Domnului!”


Cu toți cunoașteți, căci v-am spus, De harul Domnului Iisus: Bogat era, dar, pentru voi Sărac, El S-a făcut apoi, Pentru ca voi, îmbogățiți, Prin sărăcia Lui, să fiți.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa