Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Matei 6:16 - Biblia în versuri 2014

16 „În vremea-n care voi postiți, Nu vreau să vă schimonosiți Fața, precum cei ce voiesc S-arete lumii că postesc, Căci ei, răsplata, și-au primit!

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

16 Atunci când postiți, nu vă arătați mohorâți ca ipocriții, căci ei își posomorăsc fețele ca să le arate oamenilor că postesc. Adevărat vă spun că își primesc din plin răsplata!

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

16 Când postiți, să nu procedați ca ipocriții făcându-vă fața urâtă. Ei își urâțesc fețele ca să arate oamenilor că postesc. Vă spun adevărul despre ei: în acest mod și-au luat deja recompensa!

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

16 Când postiți, nu fiți triști ca ipocriții, căci ei își schimonosesc fețele ca să arate oamenilor că postesc! Adevăr vă spun: și-au primit răsplata.

Onani mutuwo Koperani

Română Noul Testament Interconfesional 2009

16 Când postiţi, să nu vă luaţi o înfăţişare posomorâtă ca făţarnicii, care îşi întunecă feţele, ca să le arate oamenilor că postesc. Adevărat vă spun, şi-au luat deja răsplata!

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

16 Când postiți , să nu vă luați o înfățișare posomorâtă, ca fățarnicii, care își sluțesc fețele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat vă spun că și-au luat răsplata.

Onani mutuwo Koperani




Matei 6:16
25 Mawu Ofanana  

David, la Domnul, s-a rugat – Pentru copil – și a postit. Apoi, acasă, a venit Și pe pământ – jos – s-a culcat.


Slujbașii săi l-au întrebat: „Ce-nseamnă ceea ce-am văzut, Că tu – acuma – ai făcut? Când pruncul mai trăia, posteai Fără-ncetare și plângeai. Acum – când pruncul a murit – La masă, tu te-ai repezit!”


Ahab, atent, a ascultat Cuvântul spus și s-a speriat. Apoi, îndată s-a smerit, Straiul și-a rupt și a postit. Mergea încet, înfășurat În sac, ținând capul plecat.


Când aste lucruri le-am aflat, Îndată – jos – m-am așezat. Am plâns amar și m-am jelit, Mai multe zile. Am postit, Cu rugi la Cel care-i mereu, Al cerurilor Dumnezeu.


„Du-te și pe Iudei i-adună – Pe cei ce-n Susa sunt veniți – Și pentru mine să postiți Trei zile – fără să mâncați, Fără să beți – și așteptați! Și eu, cu slujnicele mele, Postesc în zilele acele. Apoi voi merge la-mpărat, În ciuda legii ce s-a dat. Iar dacă trebuie să mor, Pieri-voi pentru-al meu popor!”


De post, genunchii mi-au slăbit Iar al meu trup este sleit.


Deși când boala i-a lovit, Eu – pentru ei – un sac purtam Și multe rugăciuni făceam, Cu capul stând plecat – smerit – Pe cari cu post le-am însoțit.


Plâng și postesc – acuma – eu, Iar ei mă ocărăsc, mereu.


Spre Domnul Dumnezeul meu, Fața – atunci – mi-am întors eu. Cu rugăciuni L-am căutat Și cereri multe-am înălțat. Rugile mi le-am însoțit Cu posturi multe, negreșit. Numai în sac m-am îmbrăcat Și în cenușă m-am culcat.


Iată dar, ceea ce-ați zis voi: „Degeaba L-am slujit, mereu – Și Îl slujim – pe Dumnezeu, Căci dacă noi am împlinit Tot ceea ce ne-a poruncit Și triști în față-I am umblat, Ce am avut de câștigat?


„Seama luați și-atenți să fiți, Ca nu cumva să vă-mpliniți Neprihănirea-n fața lor – A lumii, a oamenilor. Nu ei trebuie să vă creadă Neprihăniți, ci să vă vadă Al vostru Tată. El va ști Cum trebuie-a vă răsplăti.


Tu, milostenie, când faci, Fă-o în liniște – deci taci; Nu trâmbița ce ai făcut, De lume, ca să fii știut. Așa fac doar fățarnicii – Ei și-au luat răsplata – ci


De-asemeni, când vă rugați Lui, Să nu fiți cum sunt cei fățarnici, Adică-n rugăciune harnici – În sinagogi și-n colț de stradă – Numai ca lumea să îi vadă; Vă spun că și-au luat răsplata.


Odată, mers-au, la Iisus, Elevii lui Ioan și-au spus: „Și Fariseii, dar și noi, Postim mereu. Însă, la voi, Nimeni – nici ucenicii Tăi Nu țin vreun post.” Către ai Săi,


Eu nu mă străduiesc în van. De două ori, pe săptămână, Țin posturi. Dau, cu largă mână, Din avuția-mi dobândită. Dau zeciuiala rânduită.”


Din nou, nu s-a mai măritat După ce soțul i-a murit, Ci, singură, a viețuit. Ani, optzeci’patru, număra Și-n Templu, ne-ncetat, era; Cu post și rugăciuni, mereu, Ea Îi slujea lui Dumnezeu.


„Cam patru zile sunt” – a zis Corneliu – „de când mă aflam, În casa mea, și mă rugam. Să fi fost ceasu-al nouălea, Când am avut vedenia. Un om, atuncea, am văzut, În fața mea, că a șezut. Avea o haină lucitoare, Ce-l învelea pân’ la picioare.


Pentru Biserici, rânduiră Prezbiteri. Apoi, s-au rugat, Au ținut post și i-au lăsat În grija Domnului, în care Se încrezuse fiecare.


Aminte dar, luați cu toți: De datoriile de soți, Nu vă lipsiți – fără-ndoială – Decât prin bună învoială, Când, postul, vreți să-l împliniți Și-n rugăciune, stăruiți. Apoi, să nu vă separați, Ci, iarăși, să vă-mpreunați, Ca nu cumva să reușească, Satana, să vă ispitească Din pricină că voi – din fire – Lipsiți sunteți, de stăpânire.


Multe-am avut de îndurat: Necaz și osteneli, mereu, Am întâlnit, în drumul meu. Adesea, în priveghi, eram; Foamea și setea, o răbdam; În posturi lungi, mereu, am stat; Frigul, și el, m-a încercat, Căci straiele mi-au cam lipsit!


Răbdare-avem, necontenit, Și când bătaie căpătăm, Ori când, în temniță, ne-aflăm, Sau în răscoalele iscate, În osteneli nenumărate, În posturi și-n vegheri apoi.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa