Biblia Todo Logo
Baibulo la pa intaneti

- Zotsatsa -




Matei 5:6 - Biblia în versuri 2014

6 Ferice celor însetați Și celor ce-s înfometați După neprihănire! Ei Au s-o primească. Apoi cei

Onani mutuwo Koperani


Mabaibulo enanso

Noua Traducere Românească

6 Fericiți sunt cei flămânzi și însetați după dreptate, căci ei vor fi săturați!

Onani mutuwo Koperani

Biblia în Versiune Actualizată 2018

6 Mai există apoi categoria celor flămânzi și însetați de dreptate. Și ei sunt fericiți, pentru că Dumnezeu le va satisface această nevoie.

Onani mutuwo Koperani

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

6 Fericiți cei cărora le este foame și sete de dreptate, pentru că ei se vor sătura!

Onani mutuwo Koperani

Română Noul Testament Interconfesional 2009

6 Fericiţi cei flămânzi şi însetaţi de dreptate, pentru că ei vor fi săturaţi.

Onani mutuwo Koperani

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

6 Ferice de cei flămânzi și însetați după neprihănire, căci ei vor fi săturați!

Onani mutuwo Koperani




Matei 5:6
29 Mawu Ofanana  

Iată că El a adăpat Sufletul celui însetat Și bunătăți a dăruit Celui care a flămânzit.


El împlinește, răbdător, Toate dorințele celor Care vădesc – de bună seamă – Că știu, de El, să aibă teamă. Domnul aude glasul lor Și le dă, grabnic, ajutor.


Încredințat sunt că, mereu – În nevinovăția mea – Să Îți văd fața, voi putea. De-ndată ce-o să mă trezesc, Eu, chipul Tău, am să-l zăresc Și-n fiecare zi, astfel, Voi fi sătul, privind la El.


Sufletu-mi este săturat – Precum te saturi de bucate Grase, miezoase, minunate – Și-atunci, pe buze au să-mi vie Doar strigăte de bucurie, Prin care-am să Te laud eu.


Ferice celui ce-i ales, Care de Tine-a fost cules Să umble înaintea Ta Și-n ale Tale curți va sta! Noi – de sfințenia cea pe care Doar Templul Tău cel sfânt o are, De binecuvântarea-aflată În Casa Ta cea minunată – O să ne săturăm, mereu.


Sufletul meu e plin de dor, Tânjind în adâncimea lui, După curțile Domnului. Carnea și inima, mereu, Strigă la viul Dumnezeu!


Cel rău, chiar dacă se păzește, De ce se teme, e lovit; Dar omului neprihănit, Tot ceea ce o să-și dorească Are să i se împlinească.


Acela care va dori Doar bine și va urmări Neprihănirea, va avea Viață și slavă-asemenea.


„Eu intru în grădina mea, Soro mireaso și din ea, Smirna o voi culege, care Multe miresme în ea are. Am să mănânc, după plăcere, Și fagurele meu de miere. Apoi, așa precum vreau eu, Beau vinul și laptele meu…” „Haideți prieteni și mâncați! Cu dragoste vă îmbătați!”


Acum, Domnul oștirilor A pregătit popoarelor, Pe acest munte, ospăț mare, Unde primi-vor fiecare, Bucate bune și gustoase, Pline de măduvă, miezoase. De vinuri vechi și limpezite, Acestea fi-vor însoțite.


Cei care sunt nenorociți, Precum și cei ce sunt lipsiți, Caută apă ca să bea, Însă nu au parte de ea. Chiar și-a lor limbă s-a uscat, De setea ce i-a încercat. Eu, Domnul, îi voi asculta Și ne-ncetat cu ei voi sta, Căci Eu, Domnul lui Israel, Nu îi voi părăsi, defel.


Când ape, Eu voi fi turnat Peste pământul însetat, Din al Meu Duh, o parte vine Să se așeze peste tine Și va umbri sămânța ta, Căci îți voi binecuvânta Odraslele. Ele-au să fie


De-aceea, Domnul Dumnezeu Vorbit-a-n acest fel: „Mereu, Ai Mei robi – iată – sunt hrăniți, Dar voi aveți să flămânziți. În timp ce robii Mei vor bea, Parte de sete veți avea. Când ei avea-vor bucurie, Vouă rușine-o să vă fie.


Cu el, căci peste-al său popor, Laptele mângâierilor, Îl voi turna. Vă adulați La el, căci fi-veți desfătați. Cu plinătatea slavei lui.”


Voi răcori sufletul care E chinuit de sete mare, Iar sufletul înfometat Are să fie săturat.” –


Pe cei flămânzi și necăjiți, Cu bunătăți, i-a săturat; Pe cei bogați, afar’ i-a dat, Cu mâna goală. Apoi, El


Ferice zic, flămândului, Pentru că fi-va săturat! Ferice celui întristat, Pentru că voi – cari azi plângeți – Foarte curând, o să râdeți!


Vai vouă, celor ghiftuiți – Ajunge-veți să flămânziți! Vai vouă, cari acum râdeți, Căci veți ajunge să plângeți!


Însă, din apa ce-o dau Eu, Acela care o să bea, În veac, nu va simți setea, Căci apa Mea se va preface – În cel care o bea și-i place – Într-un izvor ce-o să țâșnească În viața veșnică, cerească.”


Nu pentru hrana pieritoare Lucrați, ci pentru-acea mâncare Ce, pe vecie, va rămâne Și-n viață veșnică vă ține. De Fiul omului vi-e dată, Acea hrană, căci al Său Tată – Deci Dumnezeu – cu-adevărat, Cu-a Sa putere, L-a-nsemnat.”


Praznicu-aproape se sfârșise. Ultima zi, a sa, venise, Ea fiind ziua cea mai mare, A sărbătorii. În picioare, Iisus, atunci, S-a ridicat Și zise: „Cel ce-i însetat, Vină la Mine, ca să bea!


Ei, foame, n-au să mai simțească, Nici setea n-o să-i chinuiască, Nici soarele nu-i dogorește Și nici arșița nu-i lovește.


Titsatireni:

Zotsatsa


Zotsatsa